Spovedania deasă și foloasele ei: Spovedește-te des, așa încât, dacă este cu putință, să alergi îndată la duhovnic, nu doar când vei săvârși un păcat mare și de moarte, ci și când vei săvârșit unul mic și care se iartă. Fiindcă, după cum rănile care sunt arătate doctorului nu se măresc, tot așa și păcatele, când sunt mărturisite, nu sporesc, după cuvântul Scărarului:
„Vânătăile care sunt date la iveală nu se vor înrăutăți ci se vor tămădui.” Berzele au un obicei: când li se strică cuibul, nu se mai duc acolo; așa și demonii fug de cel ce se spovedește des. Fiindcă, prin spovedania deasă, își pierd cuiburile și mrejele lor, după cum i-au spus demonii înșiși unui bărbat îmbunătățit, că – adică – nu au înlesnire și nici putere împotriva cui se spovedește des. Și pe lângă acestea au mai spus că, în vreme ce omul se află nespovedit, toate mădularele lui sunt ca și legate de păcate și nu se pot mișca spre a săvârși binele. Și, când se va fi spovedit, numaidecât ele sunt dezlegate. Și pentru ce altceva Neeman Sirianul nu s-a scăldat doar o singură dată în Iordan, ci de șapte ori – decât pentru a ne învăța pe toți – să ne spovedim de șapte ori, adică des și de multe ori (pentru că numărul 7 se folosește pentru „de multe ori” în dumnezeiasca Scriptură). Și ne mai învață să ne scăldăm în apele pocăinței, al cărei chip fusese Iordanul, pentru că intr-însul boteza Înainte-Mergătorul „Botezul pocăinței, întru iertarea păcatelor” (Marcu 1, 4). Pentru că deasa spovedanie, pe lângă că slăbește puterea demonilor, precum am spus, mai aduce încă și alte cinci lucruri bune celui ce se mărturisește des.
Întâiul folos al mărturisirii dese După cum copacii care se răsădesc des nu pot să prindă rădăcini adânci în pământ, tot așa și deasa spovedanie nu lasă obiceiurile și deprinderile rele ale păcatului să capete rădăcini adânci în inima celui ce se spovedește des. Sau, mai bine-zis, după cum un copac bătrân și mare nu poate fi doborât dintr-o singură lovitură, tot așa un obicei și o deprindere, veche și rea, nu se poate dezrădăcina și nimici cu totul, doar o singură suferință a inimii – și aceea poate nedesăvârșită – pe care a arătat-o cel ce se pocăiește, la spovedanie. Cu toate că păcatul lui a fost iertat, prin rugăciunea de iertăciune a duhovnicului.
Al doilea folos al mărturisirii dese Cine se spovedește des are mare ușurință întru a-și cerceta cu amănunțime cugetul și a-și afla numărul păcatelor sale. Deoarece, ușurându-se neîncetat de mulțimea păcatelor sale, prin deasa spovedanie, acestea rămân tot mai puține. Pentru aceasta poate și el să le găsească mai lesne și să și le amintească. Iar cel care nu se mărturisește des – datorită numărului mare de păcate care se îngrămădesc asupra lui nu poate nici să le afle cu amănunțime și nici să și le amintească, ci, de multe ori, uită multe și grele păcate de-ale sale care, dacă rămân nemărturisite, rămân – prin urmare – și neiertate. Pentru aceea, diavolul are să i le amintească în ceasul morții sale, și atât de mult îl va stânjeni, încât îl vor trece sudorile morții și va plânge, sărmanul, dar fără nici un folos, fiindcă atunci nu mai poate să le mărturisească.
Al treilea folos al mărturisirii dese Cel ce mărturisește des, chiar de va săvârși vreodată un păcat de moarte, îndată, însă, după ce s-a mărturisit, intră în harul lui Dumnezeu, și câte fapte bune va face îl vor învrednici de viața cea veșnică. Iar cel ce nu se mărturisește des, dacă – să zicem – săvârșește și el același păcat de moarte și nu aleargă neîntârziat să se spovedească, câtă vreme rămâne nespovedit, nu numai că este lipsit de harul lui Dumnezeu, dar și lucrurile bune pe care le face de la sine: posturi, privegheri, metanii mari și altele asemenea nu sunt vrednice pentru a-i câștiga plată și viață veșnică. Pentru că sunt lipsite de harul lui Dumnezeu, care este începutul și temelia tuturor faptelor care duc la mântuire.
Al patrulea folos al mărturisirii dese Cel ce se mărturisește des este mai încredințat că moartea îl va afla în harul lui Dumnezeu și astfel că va fi mântuit. Și diavolul, care este pururi obișnuit să meargă la morți, nu numai la moartea păcătoșilor, dar și la cea a sfinților, cum spune Marele Vasile (în tâlcuirea psalmului 7) și încă și la aceea a Domnului, potrivit cu cuvântul: ” vine și tăpânitorul acestei lumi, și el nu are nimic în Mine” (Ioan 14, 30), și diavolul -zic – care merge la morțile oamenilor, să vadă dacă va găsi ceva, va merge și la acesta, dar nu va afla nimic, fiindcă acesta i-a luat-o înainte, și socotelile lui sunt limpezi, iar catastifele lui sunt bine cumpănite, datorită desei mnăturisiri. Iar cel ce nu se spovedește des, este foarte cu putință să moară nespovedit, și astfel să fie pierdut pe vecie, deoarece cade iarăși cu ușurință în păcat și nu se spovedește, iar moartea vine pe neașteptate.
Al cincilea folos al mărturisirii dese Al cincilea și cel din urmă folos pe care îl primește deasa spovedanie este să îi împiedică și-i înfrânează pe oameni de la păcat. Fiindcă, cel ce se spovedește des, când își amintește că peste puține zile are să se spovedească, chiar dacă își are gândul la păcat, este împiedicat, socotind rușinea pe care o va simți când se va marturisi și dojana pe care o va auzi de la duhovnic. Pentru aceasta și Sfântul Ioan Scărarul a scris: „Nimic nu dă diavolilor și gândurilor (vinovate) atâta putere asupra noastră, cât faptul de a le lăsa pe acestea – nemărturisite – să fie hrănite în inimă.” Și, iarăși, „un suflet care înțelege mărturisirea este oprit, ca de la frâu, să mai păcătuiască, fiindcă pe cele nemărturisite le săvârșim fără sfială, cum ar fi în întuneric.” De aceea, același sfânt grăiește pentru frații acelei minunate chinovii pe care o descrie, că ei aveau câte o tăbliță atârnată la cingătoarea lor, pe care își scriau gândurile în fiecare zi și le spuneau, spovedindu-se, acelui mare stareț.
Așadar, frate al meu păcătos, aflând de acestea, mergi mai des la sfințita Mărturisire, căci cu cât mai des mergi la această baie, cu atât mai spornic te vei curăța. Nu amâna timpul potrivit zicând: Să fac acest lucru și pe urmă merg să mă spovedesc. Fiindcă Dumnezeu deși de multe ori se arată îndelung răbdător, totuși totdeauna sosește la timp. „Să nu zici: Am păcătuit și ce mi s-a făcut mie?” Că Domnul este îndelung-răbdător. Că mila și mânia de la El sunt și peste cei păcătoși se va odihni mânia Lui (Isus Sirah 5, 4, 7). Adu-ți aminte mereu de Samson, care, deși de trei ori a reușit să-și rupă legăturile cu care îl legaseră cei de alt neam cu el, dar a patra oară n-a izbutit să le rupă și să scape. „Voi face ca mai înainte și mă voi scăpa de ei. Dar nu știa că Domnul se depărtase de el” Judecători 16, 20 ). Așa și tu, frate, cu toate că o dată și de două ori și de trei ori, păcătuind și zăbovind să te îndrepți și să te spovedești, mai târziu te-ai învrednicit să te spovedești și să te îndrepți, dacă a patra oară păcătuind, amâni vremea potrivită pentru mărturisire, poate că nu te vei mai învrednici de ea, ci vei muri nespovedit și neîndreptat. Mare lucru să dea Domnul să nu se întâmple niciodată vreunui creștin.
Sfântul Nicodim Aghioritul