Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu

Ortodox
Distribuie

Sufletele drepților sunt in mâna lui Dumnezeu și munca nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire și ieșirea lor din lume li se pare mare nefericire. Așijderea si plecarea lor dintre noi se pare un prăpăd, dar ei sunt in pace. Chiar dacă în fața oamenilor ei au îndurat suferințe, nădejdea lor este plină de nemurire. Fiind ei pedepsiți cu puțin, mare răsplătire vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare si i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare așa i-a lămurit și ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii și ca niște scântei (luminătoare) care se lasă pe miriște, așa vor fi. Judeca-vor neamurile și stăpâni vor fi peste popoare și Domnul va împărăți în ei în veci” (Înț. Sol. 3; 1-8).

De aici reiese clar, că: Sufletele drepților după ieșirea din viața ceasta trecătoare, se răsplătesc după faptele lor bune, cu fericire mai mare, mijlocie ori mică, așa cum merită. Așa, dreptul Lazăr îndată după moarte a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Tâlharului care s-a pocăit pe Cruce i-a zis Mântuitorul: „Amin zic ție, astăzi vei fi Împreună cu Mine în Rai”. Privind la marea fericire a sufletelor drepților în Cer, Sfântul Apostol Pavel strigă cu înflăcărare: „Doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos”. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne istorisește în Cartea Apocalipsei că vedea o gloată mare din toate popoarele, semințiile și limbile pământului care stăteau înaintea tronului Dumnezeirii și înaintea Mielului și-i slujesc Lui ziua și noaptea în Biserica Lui: Triumfătoare, Proslăvită, Glorioasă. Fericirea cea mare a sufletelor drepților este că: acolo sus, sus în Patria Cerească, în Noul Ierusalim Ceresc, ei văd pururea Fața lui Hristos Dumnezeu-Omul și sunt în strânsă legătură cu îngerii.

Aproape toți Sfinții Părinți și Dascăli luminători ai Bisericii lui Dumnezeu, descriu Raiul; „locul de odihnă, veselie și fericire al drepților” ca o grădină foarte minunată, frumoasă, plăcută, încântătoare, superioară tuturor frumuseților de pe pământ, mai presus de toate cunoștințele noastre omenești. Unii Sfinți au văzut Raiul și ne-au transmis și nouă cele ce văzuseră acolo, pe cât le-au putut ei cuprinde, descrie și noi a le putea înțelege. Pentru zidirea sufletească a multora dăm aici o istorioara minunată:

Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos a văzut raiul din marea-i strâmtorare. Alungat de oameni… din cotețul câinelui unde tremura groaznic de ger… se ruga lui Dumnezeu să-i primească cu pace sufletul său. Atunci deodată a simțit în sine o oarecare căldură. Deschizându-și ochii a văzut pe un tânăr foarte frumos, a cărui față strălucea ca soarele. El avea în mâinile sale o stâlpare înflorită cu multe feluri de flori. Privind spre Andrei i-a zis: „Andreie, unde ești?” El a răspuns: „În întuneric și-n umbra morții sunt acum”. Tânărul ce i se arătase cu stâlparea aceea înflorită, pe care o ținea în mâini, a lovit încet peste față pe Andrei, zicându-i: „Primește însuflețirea trupului tău”. Îndată Sfântul Andrei a mirosit frumoasa stâlpare de flori, care intrându-i în inimă, i-a încălzit și i-a reînviat tot trupul său. După aceasta a auzit un glas, zicându-i: „Aduceți-l pe el ca să se mângâie aici câtăva vreme și iarăși se va întoarce”. Îndată cu cuvântul i-a venit lui un somn dulce și atunci a văzut descoperirile cele negrăite ale lui Dumnezeu…despre care istorisea zicând „Ce mi-a fost nu știu; că precum cineva doarme dulce toată noaptea și dimineața se scoală, așa ei în acele două săptămâni am petrecut în acea dulce vedenie precum Dumnezeiasca voire poruncea. Mă pomenii in Raiul cel frumos și minunat. Minunându-mă cu duhul, gândeam: „Ce-o fi însemnând aceasta? Știu că locuința mea e în Constantinopol. Deci cum am ajuns eu aici? Nu pricepeam dacă eram în corp sau în afară de el.. Mă vedeam însă că eram îmbrăcat într-o haină prea luminoasă, ca din fulger țesută, cu o cunună pe cap împletită din flori mari și prea frumoase și cu brâu împărătesc încins… . Mirându-mă de acea nespusă frumusețe și entuziasmat cu inima și cu mintea de podoaba Raiului Dumnezeiesc, mă veseleam si eu stând în el. Acolo am văzut mulțime de grădini cu pomi înalți, a căror vârfuri clătinându-se înveseleau vederea tuturor. Din ramurile lor se răspândea un miros foarte frumos. Unii din copaci înfloreau neîncetat, alții erau încărcați cu felurite fructe de-o frumusețe neînchipuită. Frumusețea pomilor Raiului nu se poate asemăna cu nici a unui pom pământesc, fiindcă sunt sădiți de mâna Dumnezeiască și nu de
mâna de om.

În această grădină erau nenumărate păsări: unele cu aripi de aur, altele albe ca zăpada, altele împestrițate cu diferite culori. Acestea șezând pe ramurile pomilor din Rai, cântau așa de dulce și frumos că de cântarea lor plăcută rămâneam extaziat. Mi se părea că glasul cântării lor se aude în înălțimile Cerului. Pe când cu inima veselă mă plimbam prin această grădină, am văzut un râu mare care curgea prin mijlocul ei și o uda. Pe ambele laturi ale răului creștea vie care era împodobită cu frunze de aur și cu struguri auriți. Din cele patru părți adia un vânt lin și bine mirositor, de a cărui suflare se clătinau pomii, producând cu frunzele lor un sunet foarte minunat. Pe urmă m-a cuprins o frică. Mi se părea ca mă aflu deasupra tăriei Cerului. Un tânăr îmbrăcat în porfiră, a cărui față strălucea ca soarele, umbla înaintea mea, Mergând eu în urma lui, am văzut o Cruce mare și frumoasă care semăna cu un curcubeu ceresc. În jurul ei stăteau niște cântăreți în chip de văpaie a focului și cântau o cântare dulce, proslăvind pe Domnul Cel ce a fost răstignit pe Cruce. Tânărul care mergea înaintea mea, mi-a făcut semn să sărut crucea… Am sărutat-o. Atunci m-am umplut de o negrăită dulceață sufletească și am mirosit mireasmă mai mare mai plăcută decât cea din Rai.

Dându-mi mâna, povățuitorul meu, ne-am aflat mai sus de a doua tărie. Acolo am văzut bărbați minunați, și odihna lor și bucuria prăznuirii lor era negrăită de limba omenească. După aceasta am intrat într-o văpaie minunată, care nu ne ardea, ci numai ne lumina. Eu am început a mă teme, dar cel ce mă conducea, iar mi-a dat mâna și îndată ne-am aflat mai sus de al treilea cer, unde am văzut și am auzit mulțime de puteri cerești cântând și glorificând pe Dumnezeu. Apropiindu-mă apoi de o perdea, am văzut o mulțime nenumărată de oaste cerească stând cu frică înainte. Tânărul care mă conducea mi-a zis: „Când această perdea tainică se va ridica, atunci vei vedea pe Stăpânul Hristos și să te închini înaintea Scaunului Slavei Lui… Inima s-a umplut atunci de spaimă si de bucurie nespusă. Când o mână înflăcărată a ridicat perdeaua, atunci am văzut pe Domnul meu șezând pe un Scaun Înalt și prea înălțat. Împrejurul Lui stăteau Serafimii. El era îmbrăcat în haină roșie. Fața Lui era prea luminoasă. El căută spre mine cu o privire dulce. Văzând eu pe Domnul am căzut cu fața în jos și m-am închinat înaintea prea luminatului și înfricoșatului Scaun al Slavei Lui… Bucuria și entuziasmul de care a fost cuprinsă inima mea la vederea Feței Domnului, au fost nespus de mari, așa încât și acum chiar, când îmi aduc aminte de acea vedenie mă umplu de o bucurie negrăită…”.

Nicodim Măndiță; Judecata particulară

Distribuie