Iubitorul de oameni Iisus Hristos, „Calea, Adevărul și Viața„, ne îndrumează la feluritele scrieri și învățături ale Bisericii Sale, pentru a ne pregăti cât mai serios de aici ca să putem trece Vămile Văzduhului: neopriți, nesupărați și neîngroziți de demoni. El vrea cu tot dinadinsul ca noi să putem trece din moarte în viață și de pe pământ la cer, cu toată îndrăzneala și cu față senină. Și se poate și aceasta. După o bună credincioșie, viețuire creștinească și luptă bună, vine și cununa, bucuria veșnică. Pentru îmbărbătarea sufletelor creștinești, dăm aici câteva exemple:
Sfânta Teodora pe lângă multe altele ne spune și următoarele: „Pe când ne înălțam în regiunea superioară întrebai pe îngerii care mă conduceau: „Domnii mei! Oare toți creștinii trec prin aceste Vămi? Și nu este cu putință pentru om ca să treacă prin ele fără să fie supus acelor amănunțite cercetări și să nu mai fie umplut de atâta spaimă?” Sfinții Îngeri îmi răspunseră: „Nu este altă cale pentru sufletele creștinilor care se suie către cer; ci toți trec pe aici. Totuși, fără să fie toți cercetați ca tine. Cercetarea aspră este numai pentru cei păcătoși ca tine, care nu și-au mărturisit toate păcatele, ascunzând de rușine faptele cele rele la mărturisire. Însă oricine face o mărturisire adevărată și completă de păcatele sale și le plânge, se căiește cu sinceritate, face roade vrednice de pocăință…, primește nevăzut iertarea prin Îndurarea Dumnezeiasă când se apropie un astfel de suflet, cercetătorii aerieni deschizând cărțile lor și neaflând nimica scris contra lui, nu-i pot face nici un rău. Astfel, sufletul acela se înalță plin de bucurie până la tronul Dułnnezeirii.” De aici reiese, că: Creștinii și creștinele care își mărturisesc toate păcatele, le părăsesc, își iau canonul cuvenit, fac roade vrednice de pocăință după Sfânta Pravilă și se împărtăsesc cu bună pregătire… trec neopriți prin Vămile Văzduhului.
Cei ce suferă torturi și moarte, martirizare pentru cuvântul lui Dumnezeu și mărturisirea lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, adică Sfinții Mucenici, trec neopriți prin aceste Vămi ale Văzduhului.
La fel și pruncii creștinilor până la vârsta de 7 ani trec neopriți prin Vămile Văzduhului. Privitor la soarta pruncilor în viața viioare, avem cuvântul Mântuitorului că vor „vedea„, „vor intra” în Împărăția lui Dumnezeu.
Toți pruncii care au murit după Botez se mântuiesc, intră în Împărăția lui Dumnezeu, se bucură pururea și sunt fericiți în veci. Unii din ei repauzează îndată ce au reușit să se spele în cristelniță de vina păcatului strămoșesc. Alții au încetat din viață la jumătatea vârstei prunciei (3-4 ani), când nu aveau păcate făcute cu voință. Chiar și aceia care erau aproape de 7 ani, deși începuse a se manifesta în ei înclinația strămoșească de a păcătui însă aceste păcate le-au făcut din neștiință și deci nu pot fi responsabili de ele. Iată de ce Biserica Ortodoxă în soarta tuturor acestor prunci nu află nimica jalnic: „Nu vă tânguiți pentru mine, că n-am făcut nimic vrednic de plâns; ci mai vârtos plângeți-vă pe voi înșivă, care greșiți pururea„, strigă pruncul cel mort (rânduiala îngropării pruncilor). Petrecând pe acești prunci în eternitate, Biserica nu se roagă pentru iertarea lor, ci pentru ca Domnul, „după făgăduință să-i învrednicească de Împărăția cerească„. După învățătura Sfântului Ioan Hrisostom sufletele lor sunt scutite chiar și de V’ămi: „Sfinții Îngeri – vorbește el din partea lor – despărțindu-ne cu pace de corp și având buni conducători, am trecut nesupărați alături de stăpânii aerului. Spiritele viclene n-au găsit la noi nimic din cele ce doreau: n-au găsit ce căutau ei. Privind corpul fără de Păcate și sufletul curat, ei s-au rușinat; și văzând limba nespurcată, au tăcut. Noi am trecut pe alăturea și i-am rușinat”.
Sufletul Sfântului Cuvios Macarie a trecut neoprit prin Vămile Văzduhului. În ziua a noua după prima vestire, un Heruvim cu mulțime de îngeri a stat înaintea Dumnezeiescului Părinte Macarie Egipteanul și i-a zis: „Scoală-te următorule al Domnului și mergi cu noi la viața veșnică. Ridică-ți ochii tăi împrejur și vezi câte cete din cei fără de trupuri și de Sfinți s-au trimis ție de la Atotțiitorul ca să te aducă la Sine. Vezi Soborul Apostolilor, adunarea Proorocilor, mulțimea Mucenicilor, ceata Arhiereilor și a Pustnicilor, unirea Cuvioșilor și a Drepților. Dă-mi sufletul tău care mi-a fost dat mie de la Dumnezeu ca să-l păzesc în trup. Acum despărtindu-ți sufletul din legăturile trupești să-l iau cu cinste ca pe o bogăție și trecându-l printre puterile cele potrivnice (ale Vămilor Văzduhului) să-l duc înaintea Dumnezeiescului Scaun al Stăpânului ca să se veselească cu toți Sfinții cei din veac„. Acestea grăindu-le acel înfricoșat Heruvim, fericitul Macarie sărutând pe toți cei care erau lângă dânsul, și pentru dânșii rugându-se, și-a ridicat ochii și mâinile în sus, zicând cel mai de pe urmă cuvânt: „În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu„. Astfel și-a dat fericitul său suflet, lăsând multă plângere ucenicilor… În acel timp când acest Sfânt Suflet era ridicat de Heruvim suindu-se spre cer, unii din Părinți vedeau cu ochii sufletești pe diavolii cei din văzduh, cum stăteau departe și strigau: „O! de ce slavă te-ai învrednicit Macarie!” Sfântul le răspundea: „Nu, căci încă mă tem, pentru că nu știu de am făcut vreun lucru bun„. Apoi vrăjmașii cei ce erau mai sus în văzduh, strigau: „Cu adevărat, a scăpat de noi, Macarie„. El zicea: „Ba nu, încă îmi mai trebuie ceva ca să scap„. După aceea ajungând înlăuntru porților cerești, diavolii plângând strigau: „A scăpat de noi, a scăpat de noi!” El atunci cu mare glas le-a răspuns: „Cu adevărat am scăpat de voi și de meșteșugirile voastre, fiind îngrădit cu puterea Hristosului meu”.
din cartea: Judecata Particulară