Sfântul Simeon spune: „În acea mare zi (a Judecății), nu se va întreba sufletul omului dacă s-a rugat, dacă a postit, dacă a săvârșit în viață vreo faptă bună. Ci fieștecare suflet se va cerceta cu de-amănuntul dacă are ceva asemănător cu Mântuitorul Hristos” — adică, dacă omul are trăsăturile de caracter ale lui Hristos Mântuitorul.
Noi suntem chemați să fim rugători, ostenitori, să facem binele, dar dacă nu ne ostenim să ne clădim trăsăturile de caracter, atunci totul este în zadar.
Ziditorul nu are aceeași fire cu zidirea. Focul minții este mult mai tăinuit în minte, decât focul simțitor din simțiri. În alt loc se spune: „Pentru viața trupească trebuie să fie treze simțămintele trupeștilor simțuri. Pentru viața duhovnicească, de trebuință este trezvia inimii. Iar viața duhovnicească este viața lucrătoare fără luarea-parte a trupeștilor simțuri.”
Viața duhovnicească este o viață a minții, înălțată mai presus de toate simțurile lumii acesteia și mai presus de toate dorințele! Monahismul este lepădare de lume și de tot ce este din lume, lepădare de voile și de poftele noastre. Sufletul care s-a întovărășit cu Dumnezeu este blând și smerit. Când se roagă și când cugetă, întotdeauna stă înaintea feței lui Dumnezeu, nu-și îngăduie să rătăcească ici și colo.
Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița; Pace și bucurie în Duhul Sfânt