„Sunt dumnezeu!„ (povestire cu părintele Paisie)

La chilia părintelui deseori ajungeau oameni demonizați, care provocau scene înfricoșătoare și îl cutremurau atât pe el, cât și pe ceilalți vizitatori care se întâmpla să se afle acolo. Părintele dădea atunci o adevărată luptă cu demonii, vrând să-i vindece pe acei sărmani oameni.

Odată au venit la chilia lui doi oameni, tată și fiu. Tatăl era îndurerat, fiindcă fiul său era influențat de demoni care-i creau probleme mari. În ultimul timp fiul lui căpătase obsesia că este dumnezeu și că toți trebuie să i se închine. Și pusese pariu cu tatăl său că până și părintele Paisie i se va închina. Era un caz foarte greu. Dincolo de gard sărmanul tată încerca să-l liniștească pe fiul său și să-i ceară să fie calm și atent la ceea ce-i va spune părintele. Peste puțin părintele i-a primit și pe un ton serios le-a spus să se așeze pe butuci. Îi vedea pentru prima oară, dar își dăduse seama că băiatul era demonizat. Le-a oferit rahat și apă și s-a așezat puțin mai încolo, având metania în mână. A început să se roage, pentru a putea să-l ajute pe băiat. Acela se legăna neliniștit și la un moment dat a strigat:

— Ce faci cu șnurul ăla? Eu sunt păcătos. Am făcut toate păcatele din lume. Îl am pe diavol în mine.

Părintele era tulburat de strigătele băiatului. Vedea că se mândrește cu faptul că-l are pe diavol în el și asta îl necăjea cel mai tare. Băiatul a continuat să strige cu furie:

— Auzi, îl am pe diavol în mine, de aceea m-am îndumnezeit!

În zadar se străduia tatăl să-l liniștească. Cu cât părintele se ruga pentru el, cu atât acela devenea mai sălbatic și își întețea strigătele:

— Sunt dumnezeu! Sunt dumnezeu! Trebuie să accepți asta, Paisie. Tu nu ești nimic. Nu faci nimic cu șnurul ăla pe care-l ții în mână.

Părintele s-a mâniat de vorbele grele ale demonizatului. A început să-i vorbească răstit și să-i spună să înceteze. Acela continua, așa că l-a tras de mânecă și i-a spus:

— Hai, pleacă de aici, nerușinatule!

Tatăl și fiul au ieșit pe poartă și au început să se certe. Tatăl era supărat de purtarea fiului său, iar fiul era de asemenea supărat, fiindcă părintele nu-l recunoscuse drept dumnezeu. Strigătele lor răsunau în pădure. Băiatul devenise fiară. A luat banii pe care-i avea în buzunar și i-a aruncat tatălui său:

— Ia-i, am pierdut pariul, i-a spus și s-a liniștit.

Când au ajuns în Karies, erau amândoi frânți de oboseală. S-au odihnit puțin acolo și au plecat din Sfântul Munte fără întârziere.

Inima părintelui se îndurera mult atunci când vedea oameni posedați de demoni. De aceea le spunea vizitatorilor lui să se roage încontinuu pentru ca diavolul să nu-și găsească loc în sufletul lor.

Dionisie Tatsis; Povestiri despre părintele Paisie