Tâlcuirea Rugăciunii domnești Tatăl Nostru

„Tatăl nostru, Care ești în ceruri”

Prin această rugăciune, Hristos l-a înălțat imediat la ceruri pe ascultător și de la început i-a amintit toată binefacerea. Pentru că cel care L-a numit pe Dumnezeu Tată, prin acest unic nume a mărturisit și iertarea păcatelor și nimicnicia iadului și dreptatea și sfințenia și izbăvirea și înfierea și legătura frățească cu Fiul Unul-Născut, și darul Sfântului Duh, pentru că nu poți să-L numești pe Dumnezeu Tată dacă n-ai dobândit toate aceste bunătăți.

Mântuitorul întărește cugetul ucenicilor Săi în două moduri: și prin vrednicia Celui pe Care Îl cheamă, și prin măreția binefacerilor de care s-au desfătat.

Zicând „în ceruri„, nu spune așa ca să-L limiteze acolo pe Dumnezeu, ci ca să-l îndepărteze de pământ pe omul care se roagă și să-l orienteze spre locurile cele mai de sus și spre lăcașurile cerești.

Tot prin această expresie ne mai învață faptul că rugăciunea trebuie să se facă pentru toți frații, fiindcă nu spune „Tatăl meu, Care ești în ceruri„, ci „Tatăl nostru„. Și zice așa tocmai pentru ca cel care se roagă să pomenească în rugăciunile lui toată Biserica, să nu se gândească doar la sine, ci în orice împrejurare să aibă în minte și folosul aproapelui.

Prin cuvântul acesta risipește dușmănia, înăbușă mândria, alungă invidia, și aduce înlăuntru iubirea, maica tuturor bunătăților. Astfel, îndepărtează starea nefirească a lucrurilor omenești, arată deplina egalitate în cinste a săracului cu împăratul, de vreme ce părtășia la lucrurile cele mai importante și fundamentale ale vieții noastre este comună. Pentru că ce pagubă poate să se ivească din înrudirea pământească, de vreme ce toți suntem uniți prin rudenia cerească, și niciunul nu are ceva mai mult decât celălalt, nici bogatul decât săracul, nici stăpânul decât robul, nici cârmuitorul decât supusul, nici împăratul decât soldatul, nici filosoful decât cel neinstruit, nici înțeleptul decât cel neînvățat?

Dumnezeu a dăruit tuturor o origine nobilă prin faptul că a crezut de cuviință că este drept să fie numit Tatăl lor fără excepție.

Și prin amintirea acestei origini nobile și a darului ceresc al egalității în cinste cu frații și a iubirii prin îndepărtarea de pământ și prin fixarea noastră în ceruri, să vedem în continuare ce ne îndeamnă să cerem.

Acest cuvânt, „Tatăl nostru„, are puterea mai mult decât oricare altul să ne învețe orice virtute. Pentru că cel care L-a numit pe Dumnezeu „Tată„, și mai ales „Tatăl” tuturor, va trebui să dobândească un asemenea mod de viață prin care să se arate vrednic de această origine nobilă și să dea dovadă de o asemenea râvnă care să fie egală în vrednicie cu darul.

Și Hristos nu Se mulțumește doar cu acest cuvânt, ci adaugă și o altă cerere, zicând:

„Sfințească-Se Numele Tău”

Rugăciunea celui care ÎI numește pe Dumnezeu „Tată” atunci este corectă, când nu cere nimic altceva în afară de slava Tatălui, și le vede pe toate mai prejos decât slava Lui. Cuvântul „Sfințească-se„, înseamnă: „să Se slăvească„. Pentru că slava pe care o are este deplină și pentru veșnicie. Hristos, însă, îl îndeamnă pe cel care se roagă să dorească și prin modul vieții lui să-L preaslăvească pe Dumnezeu. La aceasta s-a referit și mai înainte când a zis: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Și Serafimii care Îl preaslăveau ziceau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot”. Astfel, cuvântul „sfințească-Se” înseamnă „Slăvească-Se”! Învrednicește-ne, zice Hristos, să arătăm o asemenea desăvârșire în viața noastră, încât oricine dintre cei care ne vede, să-L preaslăvească pe Dumnezeu.

Acest lucru este mărturia unei vieți duhovnicești desăvârșite, adică să arătăm tuturor o asemenea desăvârșire în viața noastră, încât oricine ne vede, să-L preaslăvească pe Dumnezeu.

„Vie împărăția Ta„

Și această cerere îl arată din nou pe omul plin de recunoștință care nu se lipește de lucrurile pe care le vede, nici nu consideră ca fiind importante lucrurile din această viață, ci se grăbește spre Tatăl și le dorește pe cele viitoare. Acesta este rodul conștiinței și al sufletului drept care s-a izbăvit de lucrurile de pe pământ.

Așa râvnea în fiecare zi și Apostolul Pavel, și de aceea mărturisea: „Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum. Și nu numai atât, ci și noi, care avem pârga Duhului, și noi înșine suspinăm în noi așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru” (Romani 8, 23). Pentru că cel care are această iubire nu se va mândri nici pentru bunurile vieții de aici, nici nu va fi doborât de împrejurările grele. El viețuiește ca și cum s-ar afla în ceruri și de aceea s-a izbăvit de strâmtorările vieții de aici.

„Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”

Vezi ce continuitate minunată? Hristos ne-a îndemnat să dorim cele viitoare și să poftim atât de mult călătoria spre El, încât să ne silim să ajungem lângă El. Însă, de vreme ce așa nu poate să se întâmple cât timp ne găsim în viața pământească, atunci să ne îngrijim să viețuim așa cum se cuvine, ca și cum ne-am afla în cer. Trebuie, zice El, să dorim cerul și toate câte se găsesc în ceruri! Dar El a poruncit ca mai întâi să ne mutăm în ceruri, să facem pământul cer. De un astfel de duh trebuie să fie inspirate cuvintele și faptele noastre, și pentru acestea să-L rugăm pe Domnul.

Șederea noastră pe pământ nu ne împiedică deloc să ajungem la desăvârșirea Puterilor de sus, căci putem, cât timp ne aflăm pe pământ, să viețuim ca și cum am fi în ceruri.

Cuvintele pe care le spune Domnul înseamnă următoarele: așa cum toate acolo sus se întâmplă fără împotrivire și îngerii fac ascultare absolută și necondiționată în toate, pentru că Scriptura zice: „Sunt puternici cei care împlinesc cu tărie cuvântul Lui„, adică împlinirea cuvintelor Lui îi face puternici, la fel Te rugăm să ne învrednicești pe noi, oamenii, ca să nu facem doar pe jumătate voia Ta, ci pe toate să le împlinim așa cum vrei Tu!

Ai văzut cum ne-a învățat să fim și smeriți? Ne-a descoperit că virtutea nu este doar izbânda noastră, că Dumnezeu lucrează împreună cu noi la dobândirea ei. A poruncit chiar ca fiecare om care se roagă să se îngrijească și de lumea întreagă. Pentru că n-a zis: „Facă-se voia Ta în mine sau în noi„, ci în toate părțile pământului, încât să se risipească înșelăciunea și să fie semănat adevărul, să se smulgă toată răutatea și să revină virtutea. Și orice virtute există în ceruri să fie asemenea și pe pământ. Dacă se întâmplă astfel, zice El, lucrurile pământești nu se vor deosebi cu nimic de lucrurile cerești. Și cu toate că diferența va rămâne în firea omenească, pământul îi va arăta pe îngerii săi.

„Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!”

Ce înseamnă „Pâinea noastră cea de toate zilele„? Pâinea noastră de fiecare zi. În timp ce a spus: „Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ„, Hristos a vorbit însă cu oameni care au trup, iar trupul acesta, supunându-se legilor firii – fiindcă oamenii nu au aceeași nepătimire ca și îngerii – de aceea ne îndeamnă și pe noi să împlinim poruncile Lui ca și îngerii. Totuși Domnul arată pogorământ față de neputința firii omenești! Vă cer, zice El, o asemenea acrivie (conștiinciozitate) în viața voastră, precum cea a îngerilor care se află în ceruri, însă nu vă pretind și nepătimirea, pentru că n-o îngăduie legătura firii omenești, care are nevoie de hrană.

Tu, însă, ia aminte că și în aceste lucruri trupești așează mult adevăr duhovnicesc. Fiindcă a poruncit să ne rugăm doar pentru hrana de fiecare zi, nu pentru bani, nici pentru viață tihnită, nici pentru veșminte scumpe, nici pentru orice altceva asemănător, ci doar pentru pâinea de fiecare zi, încât să evităm grija zilei de mâine. De aceea a adăugat: „Pâinea noastră cea spre ființă” adică din ziua de față.

Și Hristos n-a oprit cuvântul aici, ci a adăugat: „Dă-ne-o nouă astăzi„, ca să nu ne chinuim pe noi înșine cu grija zilei următoare. Din ce motiv să te chinui atât pentru ziua următoare, despre care nu știi dacă o vei vedea? Așa a poruncit mai jos prin mai multe cuvinte: „Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale, ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6, 34). Hristos vrea să fim asigurați din toate părțile și să ne arătăm precum îngerii, cedând firii noastre doar atât cât o impune nevoia.

„Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri„

După aceea, deoarece se întâmplă să păcătuim și după Botez, arătând și aici mare iubire de oameni, El ne îndeamnă să-L rugăm pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor și să zicem: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”

Ai văzut marea Lui iubire de oameni? După ștergerea atâtor datorii și după un dar atât de mare, cu toate că păcătuim, ne consideră vrednici de iertare.

Faptul că această rugăciune este pentru credincioși ne învață și legile Bisericii și introducerea textului, pentru că cel neinițiat în taine n-ar fi putut să-L numească pe Dumnezeu Tată. Prin urmare, dacă rugăciunea de față se potrivește credincioșilor, și când ei se roagă Îl imploră pe Dumnezeu să le ierte păcatele, este clar că pocăința nu este lipsită de folos nici după Botez. În chip diferit, Hristos n-ar fi dat ca lege să ne rugăm așa, dacă n-ar fi dorit să ne arate acest lucru.

Mântuitorul, Care ne amintește de păcate și ne sfătuiește să cerem iertare și ne învață cum putem să dobândim iertarea, și ne înlesnește drumul spre ea, este dovedit că știe și vrea să ne învețe că și după Botez putem să ne curățăm de păcatele noastre. Și de aceea a rânduit această lege a rugăminții. Prin pomenirea păcatelor noastre ne aduce aminte de smerenie, iar prin porunca să iertăm pe ceilalți ne izbăvește de ținerea de minte a răului. Și prin făgăduința că ne va ierta când facem același lucru cu semenii noștri ne pune temelia nădejdii celei bune și ne învață să filosofăm despre iubirea de oameni cea negrăită a lui Dumnezeu.

Și lucrul cel mai important este următorul: prin fiecare din cele pe care le-a amintit mai sus a pomenit virtutea întreagă. Astfel Hristos a cuprins neapărat și neținerea de minte a răului, pentru că sfințirea Numelui Său înseamnă desăvârșirea unei viețuiri depline. Și să se facă voia Lui înseamnă același lucru. A putea cineva să-L numească pe Dumnezeu „Tată” este mărturia unui mod de viață neîntinat. În toate acestea a cuprins și lipsa de mânie împotriva celor care ne-au vătămat.

Dar nu s-a mulțumit doar cu atât, ci, voind să ne arate câtă importanță dă neținerii de minte a răului, o așează într-o poziție specială. Și după rugăciune nu mai amintește de nicio altă poruncă, ci doar pe aceasta, zicând: „Că de veți ierta oamenilor greșalele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc” (Matei 6, 14).

Astfel, noi punem începutul, și tot noi suntem răspunzători pentru judecata care se va face pentru fiecare în parte. Și ca să nu poată cineva să te osândească pentru orice lucru neînsemnat sau însemnat, El pe tine te face răspunzător pentru hotărâre și zice: „Orice hotărâre vei scoate pentru tine, pe aceea o voi întări și Eu! Și dacă-l ierți pe cel rob împreună cu tine, aceeași favoare vei dobândi și de la Mine„. Cu toate că nu este același lucru, pentru că tu ierți de nevoie, Dumnezeu, însă, o face fără să aibă nevoie de nimic. Tu-l ierți pe cel rob ca și tine, Dumnezeu, însă, îl iartă pe rob. Tu ierți fiind dator pentru nenumărate greșeli ale tale, Dumnezeu, însă, iartă ca Unul care este fără de păcat. Deci în acest fel își arată iubirea Sa de oameni.

Desigur că Hristos putea să-ți ierte toate greșalele și fără ca tu să ierți, dar vrea să te folosești duhovnicește și de aici, dându-ți de peste tot nenumărate prilejuri ca să-ți arăți bunătatea și iubirea ta de oameni. Domnul chiar se străduiește în plus să scoată dinlăuntrul tău tot ce ai mai animalic, să stingă mânia, și din toate părțile să te lege de fratele tău, care este unul dintre mădularele propriului tău trup.

Deci, ce justificare ai putea să dai? Că te-a nedreptățit aproapele? Fiindcă acestea sunt păcatele care se întâmplă. Deoarece, dacă nu te-ar fi nedreptățit, n-ar fi săvârșit în chip firesc niciun păcat. Deci și tu vii și-L rogi pe Dumnezeu să-ți fie iertate nedreptățile, iar pe deasupra și celelalte greșeli mai mari. Înainte de iertare, însă, te-ai bucurat de mare favoare. Pentru că ai învățat să ai suflet omenesc și să arăți multă bunătate. Dar în afară de acestea, când îl ierți pe aproapele, așteaptă-te și la aceasta plată mare: că nu ți se va cere socoteală pentru niciuna dintre greșelile tale.

Și de ce pedeapsă nu vom fi vrednici când, având în mâinile noastre mântuirea, ne arătăm nepăsători față de ea? Cum vom dori să fim ascultați în celelalte cereri ale noastre, când noi înșine nu ne interesăm de noi, de lucrurile care sunt la îndemâna noastră?

„Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău„

Aici, în chip evident, Hristos arată nimicnicia noastră și ne smerește trufia, ne învață să evităm luptele și să nu ne avântăm spre ele. Pentru că și biruința noastră în acest fel va fi mai strălucitoare, și înfrângerea diavolului mai vrednică de râs. Când suntem trași în lupte trebuie să dăm dovadă de bărbăție. Dar când nu suntem chemați, să rămânem liniștiți și să așteptăm vremea luptelor. Astfel vom arăta și lipsa slavei deșarte, dar și bărbăția noastră.

Aici îl numește „viclean” pe diavol, arătând că trebuie să avem împotriva lui război fără armistițiu și descoperindu-ne că n-a fost viclean de la început, fiindcă viclenia nu este element al firii, ci urmarea voinței. Îl numește în special așa pentru răutatea lui exagerată, și fiindcă poartă împotriva noastră un război neîmpăcat, cu toate că nu l-am nedreptățit cu nimic. De aceea n-a zis: „Și ne izbăvește de cei vicleni„, ci „de cel viclean„. In felul acesta ne învață să nu ne supărăm deloc pe semenii noștri pentru răul pe care ni-l fac, ci să mutăm dușmănia noastră de la oameni la diavol, pentru că el este rădăcina tuturor relelor.

După ce ne-a lăsat în stare de luptă prin amintirea vrăjmașului, și a alungat toată nepăsarea noastră, iarăși ne întărește și ne înalță cugetarea prin amintirea de Împăratul Căruia Îi aparținem, arătând că Acesta este mai puternic decât toți, fiindcă zice:

„Că a Ta este Împărăția și puterea și slava”

Așadar, pentru că Împărăția este a Lui, nu trebuie să ne temem de cineva, pentru că nimeni nu poate să se împotrivească lui Dumnezeu și să-I fure Împărăția.

Când zice: „Că a Ta este împărăția” arată că și diavolul care ne războiește este supus lui Dumnezeu. Și chiar când pare că ne războiește, o face cu îngăduința lui Dumnezeu, pentru că și diavolul este dintre robii Săi, deși este dintre cei care și-au pierdut cinstea și I-au stat împotrivă. Și vrăjmașul n-ar îndrăzni să se ridice împotriva unui rob asemenea lui dacă n-ar primi voie de la Dumnezeu. Și de ce zic împotriva celor robi împreună cu el? Nici împotriva porcilor n-ar fi putut să se ridice, nici împotriva păstorilor, nici împotriva turmelor de boi dacă n-ar fi primit voie din cer!

„Și puterea„

Așadar, chiar dacă ești foarte neputincios, ar fi normal să ai curaj având un Asemenea Împărat, Care poate să le facă pe toate pentru tine cu ușurință și putere.

„Și slava în vecii vecilor Amin„

Mai mult, Hristos nu te izbăvește doar de cele înfricoșătoare care vin asupra ta, ci poate să te facă și slăvit și strălucitor. Așa cum puterea Lui este mare, la fel și slava Lui este negrăită. Și ceea ce este mai important, toate acestea sunt necuprinse și nu au sfârșit.

Sfântul Ioan Gură de Aur (Comentariu la Evanghelia după Sfântul Matei)