mar. apr. 20th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Trebuie să ne temem de moarte?

Ai auzit de fericitul Avacum diaconul? Când turcii îl duceau prin Belgrad ferecat în lanțuri ca să-l tragă în țeapă, acest bosniac viteaz cânta: „Sârbul este a lui Hristos, se bucură de moarte!

Cuvintele acestea sună cu totul în duhul apostolului Pavel, care le scrie filipenilor: Dorință am a mă slobozi și împreună cu Hristos a fi, iar a rămâne în trup mai de folos este pentru voi ( Filipeni 1, 23 ).

Apostolul nici nu vorbește de moarte, ci doar de trecere din această viață în cealaltă. Și se bucură mai mult de cealaltă viață decât de aceasta.

L-am întrebat nu demult pe un bătrân zdravăn: „Ce ai dori cel mai mult pe lume de la Dumnezeu?” Punându-și mâna pe piept, el a răspuns: „Moartea, și numai moartea!” – „Dar crezi în viața de după moarte?” –  „Tocmai pentru credința asta și doresc moarte cât mai grabnică„, a zis bătrânul.

Necredincioșii se tem de moarte, fiindcă socot că moartea este deplină nimicire a vieții. Pe de altă parte, mulți oameni credincioși se tem de moarte deoarece cred că nu și-au împlinit misiunea în această lume: nu și-au scos copiii la drumul bun, sau nu au terminat lucrarea pe care au început-o. Ba chiar și unii oameni sfinți s-au temut în ceasul morții.

Când îngerii s-au pogorât ca să ia sufletul Sfântului Sisoe, acel om îngeresc s-a rugat să-l lase încă puțin în această viață ca să se pocăiască și să se pregătească pentru viața de dincolo. Așadar, sfinții nu s-au temut de moarte, ci de judecata lui Dumnezeu de după moarte. Și aceasta este singura frică îndreptățită a creștinului, ce crede cu tărie în viața de dincolo și în judecata lui Dumnezeu.

Iar fără credința în viața cealaltă, cerească, frica este o funie de gât, prin care moartea îi trage pe osândiți în gâtlejul său. Pentru necredincioși, viața nu este altceva decât un vânt al morții, vânt ce ridică și coboară cenușa sa moartă; răscolește această cenușă și o astâmpără.

Dacă necredinciosul ar gândi logic până la capăt, ar trebui să spună că viața, de fapt, nici nu există. Pentru el, moartea e singura lui credință; moartea e singura putere veșnică; moartea e singurul dumnezeu.

Iar pentru noi, creștinii, moartea e terminarea unei școli și podul pentru întoarcerea acasă; de fapt, moartea nu e, în sine, nimic pentru cei ce cred în Hristos.

El I-a spus Martei –  și asta ne-o spune și astăzi nouă: Eu sunt Învierea și Viața; cine crede în Mine, și de va muri, viu va fi. În cine vom crede dacă nu în Hristos?

În oameni nu poți crede nici când își spun numele, și mai puțin când spun: „o să-ți plătesc mâine„, iar cel mai puțin când vorbesc despre lucruri adânci și înalte.

Afară de Fiul lui Dumnezeu, nimeni nu știe nimic nici despre moarte, nici despre ceea ce ne așteaptă după moarte. El însă a știut, și ne-a vestit, și ne-a arătat. Biruința Lui nimicește moartea, după cuvântul Apostolului. Și atunci, pentru ce să ne sperie ceea ce a fost nimicit de Învierea lui Hristos?

Nu se lipește frica morții de cei ce s-au lipit de Hristos, Biruitorul morții și Dătătorul vieții. Și totuși, o frică rămâne, cu totul la locul ei și îndreptățită. Este acea frică pe care și sufletele sfinte o simțeau în fața morții. Este frica nu de moarte, ci de nepregătirea pentru viața de după moarte. Frică de propria necurăție sufletească.

Fiindcă cei necurați nu-L vor vedea nici pe Dumnezeu, nici viața cea adevărată din sfintele ceruri.

Domnul să-ți fie bărbăție și mângâiere!

Sfântul Nicolae Veliminovici