Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Trecerea vămilor după moarte

Trecerea vamilor
Distribuie

Diavolul, după cum arată însuși numele său, niciodată nu încetează să ne vorbească de rău la Dumnezeu. Este „pârâșul fraților noștri, cel ce ziua și noaptea îi pâra in fața Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 12: 10). Această lucrare iubită de el — rezultatul urii adânci pe care o nutrește pentru om — o făptuiește cu și mai mare râvnă îndeosebi în ceasul morții noastre. Căci acest ceas este ultimul prilej pe care-l are pentru a ne câștiga. Astfel, „când sufletul iese din trup, vrăjmașul diavol se năpustește asupra lui cu îndrăzneală și-l războiește și-l învinuiește și devine acuzator sever și înfricoșător al păcatelor lui” (Cuviosul Ioan Carpatiul).

Este cu adevărat „mai înfricoșător ca taina morții”, și de aceea Biserica noastră in fiecare sâmbătă, la slujba Miezonopticii, a rânduit să-L rugăm pe Dumnezeu ca sufletul nostru să nu vadă chipul nesuferit și întunecat al demonilor celor răi, ci să fie luat de îngerii cei luminoși. De asemenea, pentru ceasul acesta greu al „ieșirii” sufletului, ne rugăm în fiecare zi la Maica Domnului să ne ocrotească, acoperind sărmanul nostru suflet și izgonind departe chipurile întunecoase ale demonilor celor răi (Pavecernița Mică).

Așadar, în vreme ce sufletul, după ieșirea lui din trup, este însoțit de îngeri și condus la cer, este atacat de demonii văzduhului, căpeteniile „puterilor văzduhului” (Efeseni 2: 2), care încearcă să împiedice urcușul lui, arătându-i păcatele pe care le-a făcut pe pământ. Demonii aceștia se numesc vămi, pentru că „așa cum străjile de la vamă stau pe drumurile înguste și îi prind pe cei care trec și îi cercetează aspru, la fel și aceștia, cercetează și stăpânesc sufletele, după ce ele ies din trup. Și dacă mai înainte nu s-au curățit cu totul (de păcat), nu le îngăduie să urce în lăcașurile cerești și să-L întâlnească pe Domnul lor” (Sfântul Macarie Egipteanul). De cealaltă parte, îngerii arată faptele bune pe care le-au săvârșit sufletele în viața lor pământească și ușurează mersul lor spre lumea cerească. Sufletul care-L iubește pe Dumnezeu, crede în El și s-a curățit de păcate prin pocăință nu este primejduit de vămi. Trece de ele nevătămat, întărit de harul dumnezeiesc. „Atunci cetele îngerilor îl iau și-l duc în ținutul lor, în sălașul curăției„. Dimpotrivă, „dacă se face vinovat de păcate, cete de demoni și îngeri vicleni și puteri întunecate iau sufletul acela și-l țin rob în tărâmul lor” (Sfântul Macarie Egipteanul).

Procesul acesta, prin care sufletul suferă o primă judecare parțială, se numește vămuire. La trecerea vămilor după moarte, desigur, nici demonii, nici îngerii nu sunt judecători ai sufletului, deși pare așa. Dumnezeu este judecătorul, demonii acuză și îngerii apără, cu toate că „nici de acuzatori n-are nevoie Judecătorul acela, nici de martori, nici de dovezi, nici de cercetări„, cum spune Sfântul Chiril al Alexandriei. Oricum, după încheierea acestei judecări parțiale, sufletul, fie că e câștigat de îngeri, fie de demoni, ajunge în așa-numita „stare de așteptare” a sufletelor, în care gustă, după măsura faptelor sale, bunătățile sau chinurile veșnice, așteptând judecata finală a lui Dumnezeu.

din cartea: Demonii și lucrările lor

Distribuie