Trei adevăruri care aduc bucurie la Nașterea Domnului

Fiecare adevăr curat aduce o bucurie. Crăciunul este vestitorul a trei adevăruri, de aceea și bucuria e întreită. Când Mântuitorul lumii, unicul și singurul Dumnezeu în trup, s-a născut în Bethleem, au fost vestite trei mari adevăruri ca începătură a științei și a misiunii Sale. Îngerii au vestit aceste trei adevăruri când El s-a născut din Preasfânta Fecioară. Au vestit prin cântare în semn al bucuriei pe care ei o au în El și pe care El o poartă cu Sine oriunde apare. Acea cântare glăsuiește: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 13) Acestea sunt cele trei adevăruri pe care mai târziu Hristos le-a întărit prin Vestea Sa cea Bună, adică prin Evanghelie.

Primul adevăr este despre slavă, al doilea adevăr este despre pace, al treilea despre bunăvoire. Lumea păgână de până la Hristos le-a întors pe dos și, din această pricină, a fost nefericită. Cu adevărat — foarte nefericită! Oamenii nu au știut de altă slavă, decât de cea care vine de la oameni; și nu au știut de altă pace, decât de aceea care este chezășuită de slăbiciunea vecinului, și n-au știut de altă voință, afară de cea care stăpânește. Omul și-a căutat slava de la oameni, și-a chezășuit pacea prin arme, s-a închinat voinței puternice a celui care stăpânea asupra lui. Îngâmfarea, frica și robia — aceste trei bice ca trei scorpii — au făcut lumea păgână nefericită. Cu adevărat — foarte nefericită! În locul adevărului despre adevărata slavă, a stăpânit îngâmfarea; și în locul adevărului despre adevărata pace, a stăpânit frica; și în locul adevărului despre bunăvoire, a stăpânit reaua-voire înrobitoare.

Slava lui Dumnezeu, pacea lui Dumnezeu, voința lui Dumnezeu — acestea sunt în esență trei adevăruri pe care ostașii cerești le-au vestit lumii prin cântare. Toate aceste trei bunuri sunt ale lui Dumnezeu: și slava și pacea și bunăvoirea. Toate aceste trei bunuri vin de la Dumnezeu: și slava și pacea și bunăvoirea. Cine știe asta nu caută slavă de la oameni, ci de la Unul Dumnezeu. Păgânii nu știau acestea iar necunoașterii lor s-au adăugat și evreii.

De aceea, Mântuitorul lumii, Purtătorul slavei lui Dumnezeu, Le-a spus amenințător: „Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții și slava care vine de la Unul Dumnezeu nu o căutați? (…) Slavă de la oameni nu primesc.” (loan 5, 44; 41) Oare cineva poate îmbrăca pe cel gol? Și cum omul poate da omului slavă, când slava este a lui Dumnezeu? Oare noaptea apa spune apei: Fă-mă strălucitoare!? Oare în întuneric un ochi îi spune celuilalt: Luminează-mă!? Oare sub pământ sămânța spune altei semințe: Dă-mi viață!? Nu, ci toată firea așteaptă dimineața, când în înălțimile cerului va apărea soarele să lumineze, să încălzească, să trezească la viață și să bucure toată zidirea.

În slujbele bisericești se aud cel mai ades cântări: „Slavă lui Dumnezeu” sau „Slavă Ție, Dumnezeul nostru” sau „Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.” Prin aceasta, noi, creștinii, mărturisim marele adevăr că toată slava este în Dumnezeu și de la Dumnezeu, precum toată lumina naturală este în soare și de la soare. Nici măcar sfinților nu le cântăm vreodată: „Slavă ție!” căci știm că slava sfinților este tot de la Dumnezeu, nu de la ei înșiși, nici de la oameni, nici de la natură, ci de la Singurul Dumnezeu, care este Slava desăvârșită.

Cu această cunoaștere a adevărului despre noi înșine tăiem rădăcina a toată îngâmfarea din noi și oprim alergarea nebună după slava trecătoare și mincinoasă, care vine de la oameni. Iar această îngâmfare și această alergare nebună după slava mincinoasă a adus omenirii negrăite amărăciuni și nefericiri. Cu adevărat — negrăite amărăciuni și nefericiri!

Adevărul despre slavă este primul adevăr vestit de glas îngeresc deasupra leagănului Adevărului întrupat.

Adevărul despre pace — este al doilea adevăr vestit de același glas și în același loc, în Bethleem, lângă peșteră, deasupra căreia s-a oprit steaua călăuzitoare. Și pe pământ pace, au cântat Îngerii lui Hristos. Precum este pace în Cer, așa să fie și pe pământ. Oare nu se potrivește asta cu rugăciunea Domnească în care spune: „fie voia Ta, precum în Cer așa și pământ.?” Precum semințiile cerești sunt în pace cu Dumnezeu, așa și neamurile pământești să fie cu Dumnezeu. Și încă ceva: precum Îngerii se bucură de pace în prezența lui Dumnezeu, așa și pe pământ oamenii, împreună cu firea întreagă, simțind prezența lui Dumnezeu, să se bucure de pace. Căci pacea este desfătare, o stare activă a fericirii unde nu este frică, căci unde este frică nu este Dumnezeu; iar unde este Dumnezeu nu este frică.

Călcând porunca lui Dumnezeu, Adam a intrat în război cu El, luând ca tovarăș pe satana. De aceea a fost cuprins de frică. Fie ca omul să se lepede de tovărășia ucigătoare cu potrivnicul lui Dumnezeu și el va fi în pace cu Dumnezeu, adică va simți de îndată lipsa fricii și prezența lui Dumnezeu, Atotputernicul și Ziditorul său. Atunci omul va putea striga din adâncul inimii: „Emanuil, ce va să zică: Cu noi este Dumnezeu! Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu.” Cu arme nu veți putea nici face pace și nici a ține pace, că nu sunteți cu Dumnezeu și Dumnezeu cu voi, căci unde este Dumnezeu, acolo este pace. „Căci El este pacea noastră,”(Efeseni 2, 14) spune Sfântul Apostol Pavel. Unde este Dumnezeu, acolo este asupra de putere. Unde este Dumnezeu, acolo este majoritate. Dacă Dumnezeu este și cu un singur om din lume, acel om este în majoritate deasupra întregii lumi, căci cu el este Dumnezeu. Dacă toți oamenii, fără excepție, ar fi împotriva lui Dumnezeu cu milioanele și cu miliardele, totuși, Dumnezeu este în majoritate. Căci Dumnezeu este Dumnezeu, iar toți oamenii, fără Dumnezeu, sunt iarbă care astăzi înflorește, iar mâine se usucă.

Așadar, oare nu este limpede, frații mei, că numai cu venirea lui Dumnezeu pe pământ poate fi pace? Oare nu este limpede că, atâta vreme cât oamenii sunt în război cu Stăpânul unei case sunt în război cu toți copiii Lui? Iar când cineva se împacă cu Stăpânul și cu copiii acestui Stăpân, se oprește războiul și pacea se așterne îndeobște. Omul nu poate să se războiască împotriva lui Dumnezeu și să dorească pace cu zidirea și copiii lui Dumnezeu. Fie ca oamenii să se împace cu Dumnezeu — Stăpânul și toții copiii Lui vor fi în pace cu ei în Cer și pe pământ.

Acesta este al doilea adevăr vestit de glas îngeresc deasupra leagănului Adevărului cel întrupat.

Al treilea adevăr este adevărul despre bunăvoire, acea putere din om care zidește și cântă. Reaua-voire este cea care dărâmă și scrâșnește din dinți. Bunăvoirea este în Dumnezeu și de la Dumnezeu. În afara lui Dumnezeu, nu poate fi bunăvoire. Precum toată slava este a lui Dumnezeu și toată pacea este a lui Dumnezeu, așa și toată bunăvoirea este a Iui Dumnezeu. A te uni cu Dumnezeu înseamnă a intra în bunăvoirea Lui și a te umple cu bunăvoirea Lui. A te depărta de la Dumnezeu înseamnă a cădea în iezerul cel învăpăiat, care se numește rea-voire, unde este focul și scrâșnirea dinților. „Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu,” (Matei 19, 17) a spus Mântuitorul lumii. Bunătatea se află în gândurile și în simțămintele bune, dar se deslușește cu cea mai mare limpezime în bunăvoire. Trăind în această lume a comunicării și a convențiilor, ori ne arătăm răutatea prin rea-voire ori bunătatea prin bunăvoire. Dar de unde vom lua ca să dăm? Unde ne vom umple de bunătate ca să-i putem da chip? De la noi înșine nu putem, de la oameni nu putem, de la natură nu putem. Toată bunătatea este în Acela care a zidit toate și în toate a sădit dorința aprinsă după bunătate. De aceea ne-a și învățat Emanuil, născut în Bethleem, să ne rugăm Ziditorului nostru așa: „să fie voia Ta precum în Cer, așa și pe pământ.” Fie ca bunăvoirea Ta, Dumnezeule, pe care semințiile cerești o primesc cu bucurie drept voință a lor, să stăpânească și printre oameni, pe pământ! Voința omenească în sinea ei este rea. Ruptă de voința lui Dumnezeu, ea este voință de sine, tiranie și nebunie. Din pricina unei astfel de voințe, lumea păgână a fost negrăit de tristă și de nefericită. Când S-a arătat Mântuitorul lumii, Îngerii au vestit, prin cântare, bunăvoire printre oameni.

De ce îngerii au vestit, prin cântare, slava lui Dumnezeu, și din nou, prin cântare, pacea lui Dumnezeu și din nou, prin cântare, bunăvoirea lui Dumnezeu? Pentru că slava lui Dumnezeu este bucurie și fericire pentru oameni. Și pentru că pacea lui Dumnezeu este bucurie și fericire. Și, în cele din urmă, pentru că bunavoire este bucurie și fericire pentru oameni. Cu adevărat — bucurie și fericire pentru toți oamenii! Iar fiecare bucurie și fericire se vestește prin cântare.

Nașterea lui Hristos este bucurie și fericire pentru oameni. De aceea, nașterea Lui este vestită prin cântare. Însă cântarea cu care ostașii cerești au vestit nașterea Lui nu este o cântare oarecare, ci cântare plină de rost adevărat și tainic. Ea este începătură lucrării lui Hristos pe pământ. Ea este planul desfășurat al vieții Lui printre oameni. Ea este înșiruire a bunurilor prea mari pe care El le-a adus lumii. Ea înfățișează trei căi principale de întoarcere și trei îndreptări ale valorilor. Cu adevărat — îndreptări din rădăcină.

În locul slavei, care în toate veacurile înainte de Hristos a fost îngâmfare și pierzare, Emanuil aduce oamenilor adevărata slavă — slava lui Dumnezeu. În locul păcii înșelătoare, care a însemnat rătăcire legată de frică, El aduce adevărata pace pe pământ — pacea lui Dumnezeu. Și în locul relei-voiri, nu de la Dumnezeu și nu din afara lui Dumnezeu, El aduce bunăvoirea între oameni — voia lui Dumnezeu. El însuși este de-a întregul slava întrupată a lui Dumnezeu întru cele de sus, pacea întrupată a lui Dumnezeu pe pământ, bunăvoirea întrupată între oameni. Însăși întreaga Slavă, însăși întreaga Pace, însăși întreaga Bunăvoire. Iar acestea trei sunt trei puteri îmbucurătoare, ziditoare și biruitoare, trei puteri pe care El le-a adus să le reverse în noi; trei daruri cerești pe care El, neîncetat, le dăruiește din neam în neam; așadar, și nouă, ca să fim și noi plini de adevărata slavă, de adevărata pace și bunăvoire, ce va să zică: plini de puterea lui Dumnezeu. Singura Lui întristare este dacă noi refuzăm darurile oferite. Cea mai mare bucurie a Lui este dacă le primim. Să le primim, fraților, cu cântare precum cu cântare ne-au fost și oferite. Cu adevărat El este Emanuil. Cu adevărat: Cu noi este Dumnezeu — acum și în tot veacul și în toată veșnicia. Amin.

Sfântul Nicolae Velimirovici