Odată, câțiva oameni de succes, care absolviseră în trecut o facultate de prestigiu, s-au dus în vizită la unul dintre foștii lor profesori. BineînțeIes, discuția a ajuns și la muncă: tinerii se plângeau de greutățile și de problemele lor.
Profesorul s-a dus la bucătărie să pregătească o cafea, iar înapoi a venit cu ibricul și cu o tavă plină cu tot felul de cești: de porțelan, de sticlă, de plastic, de ceramică. Printre acestea erau și unele foarte simple, și unele foarte scumpe. Erau mai multe cești decât musafiri!
După ce aceștia și-au ales fiecare ceașca, profesorul a zis:
— Fiți atenți: ați luat toate ceștile frumoase, iar pe cele simple și ieftine le-ați lăsat pe masă. Voi vreți să apucați de la viață doar ce-i mai bun, dar tocmai asta este sursa problemelor și stresurilor voastre.
Viața voastră este cafeaua, iar munca, banii, poziția socială sunt ceașca. În sine, ceașca nu face mai savuroasă cafeaua – dar luptându-vă cu încrâncenare ca să puneți mâna pe o ceașcă cât mai frumoasă uitați să vă bucurați de gustul cafelei.
Așa încât fericit nu este cel ce are „tot ce-i mai bun”, ci cel ce știe să fie mulțumit cu ce are.
din cartea: De ce nu sunt înger – povești de trecut timpul cu folos