Când eram la Sfântul Sava
Un călugăr din sobor
Povestea de o minune
Ce a fost în satul lor.
S-a pornit un om odată,
De la ei din Nazaret,
La o nuntă-n acea parte
De Iordan, lângă Irbert
El luase împreună
Pe femeie cu băiat,
Care încă pân-atuncea
Nu fusese botezat.
Cum era căldură mare,
Pruncul s-a îmbolnăvit
Și vedeau că boala crește,
Nu era de zăbovit.
Scârba lor, săracii oameni,
Că nu este botezat,
De Iordan erau aproape,
Dar departe de la sat.
Ajungând la deznădejde,
Căci era mai leșinat,
L-a muiat în apă mă-sa
De trei ori și-a cuvântat:
– „La mila lui Dumnezeu
Ca și popa zic și eu!”
Căci din multa simplitate
Nu știa ce trebuie zis,
Dar îndată după asta
Pruncul leșinat a-nvins
Deci, lui Dumnezeu cu lacrimi
Amândoi au mulțumit,
Și mergând apoi la nuntă,
Foarte mult s-au veselit.
Dacă s-au întors acasă,
N-au ținut în socoteală,
Și s-au dus ca să-l boteze
Preotul cu rânduială.
Dar în clipa cufundării
Apa toată s-a sleit,
Neputând să bage pruncul
Cum era obișnuit.
Toți aveau nedumerire,
Nu știau ce-i de făcut,
Și aflând Mitropolitul,
Pe părinți i-a descusut:
Poate au păcate grele,
Poate merg la vrăjitori,
Sau cu vicleșug botează
Pruncul lor de două ori.
– „Preasfințite, zise omul,
Noi de asta ne ferim,
Dar un lucru de mirare,
Iaca vă mărturisim:
Când eram la drum odată,
Pruncul s-a îmbolnăvit,
Și nevasta mea scăldându-l
În Iordan, s-a lecuit.”
Întrebând apoi femeia
Cum a zis și ce-a făcut:
– „Eu botezuri, Preasfințite
Niciodată n-am văzut.
Dar am zis și eu ca proasta:
„La mila lui Dumnezeu,
Ca și popa zic și eu!
Și s-a lecuit cu asta.”
Auzind așa Vlădica,
Pricepu că este semn
Și le-a zis să-l miruiască
Doar cu Sfântul untdelemn
– „Oameni buni, copilul vostru
Este gata botezat,
După semnul care este
Și din cele ce-am aflat!”
Și zicându-le acestea,
Slobozitu-i-a cu pace,
Mulțumind Celui ce veșnic
Preaslăvite semne face.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul; Hrană duhovnicească