Un oarecare monarh se liniștea în muntele Eleonului, având o icoană prea frumoasă a Născătoarei de Dumnezeu în chilia lui, la care avea multă evlavie. Și i se ruga în fiecare zi, cerând ca să-l izbăvească de dracul curviei. Că avea atâta război de la această patimă, încât nu-l slăbea nici ziua, nici noaptea, și se primejduia să cadă până și în faptă.
Deci, îndată ce se aprindea în inima lui văpaia aceea vătămătoare de suflet a spurcatei pofte, alerga la sfânta icoană și, rugându-se cu lacrimi, îndată dispărea sminteala trupului. Însă vrăjmașul, deși vedea bine că prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu fratele se izbăvea, el nu înceta, ci totdeauna îl ispitea. Și, într-o zi, stând afară din chilie, i-au venit iarăși viclenele gânduri. Deci, vrând să alerge către rugăciune, după obișnuința lui, văzu cu ochii aievea pe diavolul, căruia îi zise:
– Până când, vrăjmașule al adevărului, vrei să mă ispitești? Nu ai cunoscut hotărârea mea că nu mă supun? Pentru ce în zadar mă muncești?
– Eu pe mulți alții, mai îmbunătățiți decât tine i-am biruit, și vreau să te fac și pe tine să fii biruit, căci nu mă lenevesc, nici n-am altă slujbă, decât aceasta. Însă dacă vei face ce îți voi zice, voi înceta să te mai supăr.
– Ce voiești să fac?
– Cu înlesnire și puțin lucru este ceea ce-ți cer. Dar fă jurământ că nu vei mărturisi nimănui, și îți voi spune.
Iar pustnicul ca un neînvățat și fără din răutate ce era, pentru dorul ce avea ca să se izbăvească de acest fel de război, s-a jurat să nu spună altcuiva. Deci, i-a zis lui vicleanul șarpe:
– Să nu te mai închini Icoanei de o ai în chilia ta, scoate-o pe dânsa afară din chilie și eu mai mult nu te voi supăra.
– Mâine îți voi da răspuns pentru aceasta.
Apoi dracul, făcându-se nevăzut, îl lăsă pe monah să se sfărâme cu gândurile, neștiind ce să facă. Și avea multă scârbă și chin, mai ales pentru că se jurase să nu mărturisească nimănui. Căci diavolul cel prea viclean s-a silit să-i încuie ușa, ca să nu întrebe vreun dascăl care să-l învețe despre greșeala cea mai mică. Însă în ziua aceea a venit în munte avva Teodor Eliotul, care era iscusit în Scripturi și deprins în faptă din ispitele dracilor, și câți îl întrebau luau mare folos. Deci, ducându-se și monahul acesta, i-a vestit lui pricina, iar avva l-a canonisit greu pentru jurământ, apoi i-a zis:
– Nu știi că vrăjmașul nu scoate niciodată pe cineva dintr-un păcat mare ca să-l ducă în altul mai mic, ci totdeauna în mai mare primejdie îl prăpăstuiește? Căci ce fărădelege este mai mare decât să nu te închini Stăpâne celei prealăudate? Mai mic păcat este să curvești de mii de ori, decât să te lepezi de Născătoarea de Dumnezeu cea pururea Fecioară. Deci, să nu asculți mai mult pe vicleanul, ci o roagă pe dânsa și ea îți va ajuta, ca să rușinezi pe dracul.
Apoi pustnicul plecă de la avva și, ducându-se la chilie, l-a întâmpinat dracul, zicându-i:
– O, bătrânule rău, oare, nu te-ai jurat mie ca să nu spui nimănui orice îți voi zice? Să știi că, deoarece ai călcat jurământul ai să te muncești, căci eu nu voi înceta până în sfârșit a te ispiti.
– Vrăjmașule al binelui și prea înrăutățitule! Ori curvar de voi fi, ori jurător strâmb, nu mă vei judeca tu, ci numai Dumnezeul și Stăpânul meu, Fiul pururea Fecioarei, de care zici să mă lepăd. Însă eu nu te voi asculta și acum poți să faci cu mine ce vrei. Darul ei îmi va ajuta și mă va izbăvi de ispitele și cursele tale.
Atunci dracul s-a făcut nevăzut, iar monahul, făcând o iconiță mică după chipul Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe care o avea în chilie, o purta cu el totdeauna. Și, de atunci, n-a mai putut să-l supere vicleanul, ci a petrecut viața lui cu fapte bune și s-a învrednicit fericirii celei cerești.
din cartea: Biruință asupra desfrânării