Un prieten bun și o prietenie adevărată este calea prin care împlinim îndemnul Mântuitorului și îi iubim pe ceilalți cel puțin atât cât ne iubim pe noi înșine.
„«Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi» (Ioan 15, 12-13). Prin acest adaos face mai clar înțelesul celor spuse înainte, adică trebuința ucenicilor de-a avea în ei bucuria Lui. El spune deschis: «Aceasta poruncesc și aceasta învăț să facă și să cugete cei ce socotesc că trebuie să-Mi urmeze Mie: să se gândească să aibă unul față de altul acel fel de iubire, pe care am arătat-o și împlinit-o Eu». Iar care e măsura iubirii lui Hristos, pe care trebuie să o vadă cineva, a arătat tot El, zicând că nimic nu este mai mare ca această iubire, care cere ca cineva să-și pună viața pentru cei iubiți. Prin acestea numai că nu poruncește ucenicilor Săi că se cuvine să nu se teamă de luptele pentru cei ce vor să fie mântuiți, încât să fie gata fără șovăială să rabde pentru ei și moartea trupului, căci până la aceasta a mers măsura iubirii Mântuitorului pentru noi. Iar spunând aceasta, nu a făcut altceva decât să îndemne pe ucenicii Săi să atingă o bărbăție mai presus de fire, excepțională, să-i ridice până la cea mai viguroasă iubire de prieteni, să-i înarmeze cu un cuget atât de puternic și de iubitor de Dumnezeu, să-i suscite la atâta râvnă nebiruită, încât să se grăbească să împlinească toate cele plăcute Lui” spune Sfântul Chiril al Alexandriei referindu-se la prietenia adevărată.
Măsura iubirii pe care trebuie să o împărtășim celorlalți trebuie să fie una necondiționată, nelimitată și dezinteresată, asemenea celei pe care ne-o poartă Mântuitorul Iisus Hristos. Exercițiul iubirii prietenilor noștri ne ajută să ne însușim această măsură, ne face următori ai lui Hristos. Așadar, prietenia adevărată este calea prin care împlinim îndemnul Mântuitorului și îi iubim pe ceilalți cel puțin atât cât ne iubim pe noi înșine.
din cartea: Sfinții Părinți pe înțelesul tuturor – despre prietenie și încredere
[…] se poate spune despre prieten că mă iubește, și mă cruță și știe să cârmuiască cele privitoare la mine, dar nu și […]