Fraților, atunci când ne gândim că Dumnezeu Tatăl Îl naște pe Fiul, nu trebuie să ne imaginăm că această naștere se aseamănă cu nașterea noastră omenească. Mamele noastre ne nasc în boli, iar noi, după naștere, ne despărțim de ele. Nașterea dumnezeiască nu este deloc așa. Dumnezeu este Duh, în El nu există și nu poate exista împărțirea pe care o urmărim la oameni. El nu are nici cap, nici mână, nici picioare și, într-un cuvânt, nimic din cele pe care le are un om. De aceea și în nașterea lui Dumnezeu nu poate fi nici suferință, nici vreo despărțire.
Ca Duh, Dumnezeu naște duhovnicește, în mod neînțeles pentru noi, precum știe doar El Singur, Fiul și Duhul Sfânt. Dumnezeu naște pe Fiul mai înainte de toți vecii, adică din veșnicie. Nu a existat un timp când Tatăl să nu fi fost Tatăl Fiului, precum nu a fost vreo vreme când Tatăl să nu fi fost Dumnezeu.
„Atunci când auzi că Dumnezeu a născut”, ne spune Sfântul Chiril al Ierusalimului, „nu cădea în gânduri trupești. Să nu crezi că este vorba de o naștere stricăcioasă, ca nu cumva să te faci necucernic. Dumnezeu este Duh și naște duhovnicește. Din trup se naște trup, iar pentru nașterea trupească este nevoie de o anumită perioadă de timp. Or, nașterea Fiului din Tatăl, dimpotrivă, s-a făcut fără mijlocirea timpului. În plus, odrasla născută din oameni se naște nedesăvârșită, pe când Fiul lui Dumnezeu S-a născut desăvârșit. Căci ceea ce El este acum este de la început, fiind născut fără de început. Iar noi, născându-ne, din starea înțelegerii de prunci am ajuns la starea unei minți raționale mature. Omule, nașterea ta nu este desăvârșită; creșterea ta este treptată. Dar despre nașterea aceea (a lui Dumnezeu) să nu gândești așa și să nu-L acuzi pe Cel Născut de slăbiciune”.
„Fiul lui Dumnezeu S-a născut întru totul asemănător Celui Care L-a născut; S-a născut ca Viață din Viață, Lumină din Lumină, Adevăr din Adevăr, Înțelepciune din Înțelepciune, Împărat din Împărat și Dumnezeu din Dumnezeu. „Pe deasupra, Dumnezeu Tatăl L-a născut în mod nedespărțit: a născut Înțelepciunea, dar El Însuși nu a rămas fără înțelepciune; a născut Puterea, dar nu a rămas neputincios; a născut pe Dumnezeu, dar El Însuși nu S-a lipsit de dumnezeire și nu a pierdut nimic, nu S-a micșorat și nici nu S-a schimbat, precum nici Cel Născut nu are vreun neajuns; desăvârșit este Cel care L-a născut, desăvârșit este și Cel ce S-a născut; Cel care a născut este Dumnezeu, dar și Cel Născut este Dumnezeu”.
„Este cea mai mare necinste să afirmi că Dumnezeu Tatăl S-a făcut Tată în timp. Căci Dumnezeu mai înainte nu a fost fără de Fiul și nu S-a făcut Tată după aceea, adică în temporalitate, ci ÎI are mereu pe Fiul, născându-L cum numai El știe, mai înainte de toți vecii”; „născându-L incomparabil mai repede decât la noi se nasc cuvintele și gândurile. Căci noi, chiar pronunțând cuvintele «în timp», folosim pentru aceasta o perioadă de timp, dar nașterea săvârșită prin puterea lui Dumnezeu nu cunoaște timpul. Dumnezeu nu L-a adus pe Fiul Său din neexistență la existență (ca pe îngeri, de exemplu), nici nu a înfiat o persoană care nu Îi era fiu, ci a fost Tată veșnic și a născut în mod negrăit doar un Singur Fiu, Care nu are frați.
Nu sunt două începuturi, ci un singur Început — Tatăl, Care este Capul Fiului”. Așa a fost nașterea Fiului din Tatăl și aceasta este diferența dintre Ei. Tatăl L-a născut pe Fiul și I-a dat să aibă în El Însuși viață. Fiul S-a născut, primind viața de la Tatăl mai înainte de toți vecii, fără să Se despartă de firea Tatălui.
Sfântul Ioan de Kronstadt; Cateheze despre creația lui Dumnezeu...