Va fi mai mult o prigoană psihologică și nu vă veți putea ascunde nici în crăpăturile pământului
Ce ne puteți spune despre vremurile grele prin care vom trece și noi?
Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o să treceți voi! Acele vremuri deja le-ați început. Spre deosebire de alte vremuri, va îngădui Dumnezeu vrăjmașului să se atingă și de suflet; va fi mai mult o prigoană psihologică și nu vă veți putea ascunde nici în crăpăturile pământului. Nu este ușor, sunt vremuri foarte grele. De exemplu, pe vremea marilor trăitori din Pustia Tebaidei, acolo nici miliția nu intra, nici control de stat, nici finanțele nu intrau, niciun control care să-i tulbure pe călugări. Erau de sine stătători și atât de liberi, încât ei într-adevăr puteau să-și ducă așa, cu toată dragostea nevoința lor. Însă, la ora aceasta, trebuie să lupți, și cu cel văzut, și cu cel nevăzut; să lupți cu tine, să lupți cu lumea, să lupți și cu dracul.
Diavolul — faci cruce — se mai depărtează, măi. Ăștia văzuți nu se depărtează, ba te asaltează și-ți mai pun în cârcă și altele; ba vine cu 666, ba vine cu cărțile de identitate, cu cardurile, cu tractorul, cu motorul, cu cipuri, cu radiațiile, holocaustul — toate se răsfrâng asupra ta. De aceea credincioșii aceștia, de pildă, care vin din toată lumea înspre mănăstiri, sunt iarăși un semn că toată lumea trăiește în clocotul ăsta, în cazanul ăsta de fierbere de la un rău la altul. Iar călugărul, de bine, de rău trebuie să stea acolo în fața lor, să dea un sfat, o relație, să le citești o rugăciune și să plece măcar câtuși de puțin alții de cum au intrat. Monahul trebuie să fie prezent și să răspundă la toate aceste nevoi ale creștinului. Altădată nimeni nu-l deranja pe Sfântul, pe Cuviosul. Păi, câte pomelnice aveam noi acum 70-80 de ani la mănăstirea Durău sau la Secu? Te duceai la proscomidie… terminam de pomenit înainte ca să vină preoții dar acum sunt câte 3-4 mape de pomelnice numai într-o zi.
De asemenea… nu erau atâtea nevoi și atâtea boli. Acum s-au înmulțit bolile psihice, organice, demonizările. Apoi nu erau atâtea construcții, atâtea vite, atâta lume. Pe lângă acestea mai sunt și ispitele supratehnicii, sistemele acestea extraordinar de ascuțite care pătrund până în a-ți cunoaște și gândul. Și, când ți-a prins gândirea, aici este și partea sufletească. Iar când a intrat pe firul acesta Satana, nu mai este deloc ușor. Este o luptă împotriva sufletului. Acum nu vezi ce fac? Dacă vrei să ai un serviciu mai bun, trebuie să te înscrii în loja masonică, să te lepezi de Hristos. Și, iată, acestea toate sunt încercări și ispite și greutăți care ne fură de la adevăratele țeluri ale trăirii noastre, Acestea aduc la zero, zero, viața duhovnicească.
Cum vedeți reînvierea duhovnicească a monahismului?
Cu telefon mobil și cu mașini luxoase… Aceasta se va petrece odată cu reînvierea Creștinismului. Monahismul este un mădular al Creștinismului, care slăbește odată cu acesta. Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Creștinătatea este foarte slăbită și nu știu dacă se va mai îndrepta. Nici măcar după o nouă jertfă a Creștinismului? …dacă mai are sens. Totuși, după mine, închisorile au fost temeliile de regenerare a creștinătății noastre. Adică ceea ce trebuie să urmărim este străduința de bună voie: să te pui pe post, să te pui pe priveghere, să te pui pe rugăciune și să trăiești în numele Domnului. Să se simtă prezența ta oriunde ești. Așa, mâncare — de trei ori pe zi; ascultare — dacă poți lasă-l pe fratele — și așa mai departe…
Care este motivul pentru care nu se mai poate îndrepta viața duhovnicească?
Pentru că a slăbit dragostea între frați și nu se mai poate înțelege om cu om. Și, fără unitate, cum să mai reclădești ceva?
Ce sâ facem ca si păstrăm dragostea și unitatea dintre noi?
Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreține buna noastră înțelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale decât de cele duhovnicești. Înainte, forțele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Și încă n-a slobozit Dumnezeu puterea Satanei, căci lumea este nepregătită… Forța diavolului stă în patimile și relele noastre.
Ce trebuie si facem să ne întărim credința și să răbdăm toate cele ce vor veni asupra noastră? Și cunoaștem din proorociile sfinților că, de vor răbda creștinii necazurile de pe urmă, vor fi mai mari decât cei dintâi. Iar Cuviosul Paisie Aghioritul îndrăznește să spună că „mulți sfinți și-ar fi dorit si trăiască în vremurile noastre”.
Cugetând la moarte. Monahul și creștinul nu are această însușită datorie să fie gata de plecare? O are! Nu te interesează dacă trăiești și cum trăiești… Din ce în ce oamenii sunt mai dificili și mai cu scadențe intelectuale și putere de judecată, Ei, sunt multe de zis, dar iată că s-a făcut ora unsprezece și acuși bate de utrenie…
Iustin Pârvu; Ne vorbește părintele Iustin