Vămile văzduhului în lumina Sfinților Părinți

În Viețile Sfinților ni se istorisește că Maica Domnului îndată ce i-a vestit Îngerul mutarea sa din viața aceasta, s-a rugat Fiului său astfel: „Rogu-mă Ție Împărate al Slavei, să nu mă vatăme pe Mine stăpânirea gheenei…” Maica pururea Fecioara se ruga iubitului său Fiu, Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, s-o ajute să nu vadă pe stăpânitorul întunericului și înfricoșările lui la ceasul ieșirii sare din corp.

Sfântul Atanasie cel Mare (296 + 373) istorisește în viața Sfântului Antonie cel Mare (251 + 365) între multe altele și despre o formă a vămilor: „Un an – adeverește Sfântul Antonie – am săvârșit rugându-mă lui Dumnezeu să-mi descopere locul drepților și al păcătoșilor. Într-o noapte deci, m-a strigat un oarecare glas de sus, zicându-mi: „Antonie, școală și vino.” Eu știind pe cine mi se cade să ascult, am ieșit. Uitându-mă am văzut un oarecare uriaș: lung, negru, urât și înfricoșat stând pe pământ și ajungând cu capul său până la nori. Uriașul acela avea mâinile întinse în văzduh, sub care era un iezer ca o mare. În acel timp am văzut sufletul zburând în sus spre cer ca niște păsări zburătoare.

Câte tăceau de la mâinile lungului aceluia se mântuiau și trecând de acolo mergeau înainte cealaltă cale fără de grijă. Cele care însă erau lovite de mâinile și degetele acelui monstruos uriaș se opreau și cădeau în iazărul cel de foc. Uriașul privind cu vrăjmășie după sufletele care zburau în sus la ceruri, scrâșnea cu dinții săi; iar pentru cele ce cădeau jos se bucura. Atunci a fost glas către mine, ziccându-mi: „Înțelege ceea ce vezi. Aceștia pe care îi vezi că zboară în sus, sunt sufletele drepților care nu s-au supus lungului aceluia și merg în Rai. Lungul ce stă este vrăjmașul diavol, care apucând pe cei vinovați îi oprește și nu-i lasă să treacă, surpându-i în iad, pentru că au urmat voii lui…” După ce văzu aceasta, auzi iarăși glas de sus, zicându-i: „Antonie, pricepi tu ceea ce vezi?” Antonie fiind luminat de sus, începu a înțelege că acolo era vorba de înălțarea sufletelor. Înțelese atunci că diavolul (în vămile văzduhului) oprea sufletele păcătoșilor și le ținea la el, dar era slab spre a prinde sufletele Sfinților.

Sfântul Antonie cel Mare, bazat pe tradiția apostolică, se minuna văzând că împotriva multor îngeri răi avem a ne lupta și multe silințe și osteneli chibzuite trebuie creștinilor – păstori și păstoriți – pentru a trece văzduhul acesta. „Acestea – zice el – sunt cele ce zice Apostolul: „Suntem supărați pe demonul stăpânirii aerului.” (Efeseni 2,  2 ) În văzduh are vrăjmașul acea stăpânire în a se lupta și în a ispiti, ca să oprească sufletele care trec pe acolo. Pentru aceasta sfătuia Apostolul pe creștinii Efeseni, zicându-le: „Luați toate armătura lui Dumnezeu…” (Efeseni 6, 1-13 ), ca nimic rău neaflând vrăjmașii (demoni) la noi să se rușineze. Acestea învățându-ne ne atrage luarea aminte la Apostul ce zice: „Ori in trup nu știu, ori afară de trup nu știu. Dumnezeu știe.” Pavel până la al treilea cer s-a răpit și după ce a auzit cuvinte minunate, care nu-i slobod omului a le grăi, s-a pogorât (2 Corinteni 12, 2-5 ). Așa și Sfântul Antonie s-a văzut în aer liber (neîmpiedicat de demonii vămilor).

Privitor la Vămi și judecata particulară Sfântul Efrem Sirul scrie așa: „Când se apropie puterile stăpânitoare, când Dumnezeiescul vestitor cheamă pe suflet să iasă din trup, când cu sila îl trag la tribunalul Divin, bietul suflet privindu-i, se tulbură ca și cum s-ar cutremura pământul cu dânsul… Cu totul se înfricoșează și se clatină ca o frunză bătută de vânt, ca o pasăre când vede pe vânătorul ei. Cu totul se cutremură și se înspăimântează văzând puterile înfricoșate, chipurile străine ale îngerilor nemilostivi: urâte, schimonosite, monstruoase, înfricoșate, aspre, posomorâte, pe care niciodată nu le-a mai văzut… Executorii cerești apucând sufletul se înalță în văzduh, unde sunt căpeteniile, stăpânitorii și demonii puterilor vrăjmașe. Aceia sunt pârâșii noștrii cei răi, vameșii, vrăjmașii sufletelor… Aceia vin înaintea sufletului omenesc. Îl întreabă, cercetează, numără păcatele scrise în catastifele lor: păcatele tinereții și ale bătrâneții, păcatele sale cele de voie și cele fără de voie, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul. Acolo este mare frică și cutremur înfricoșat pentru bietul suflet, constrângerea nedescrisă ce trebuie să o îndure acesta de la nenumărații săi vrăjmași care îl înconjoară, îl hărțuiesc, spre a-l împiedica de a se înălța la cer, de a se așeza în lumea celor vii, de a intra în regiunea vieții! Îl hărțuiesc ca să nu se suie la cer, să nu se sălășluiască în lumina celor vii, să nu intre în împărăția lui Dumnezeu. Sfinții îngeri însă luând sufletul acesta (drept) îl duc în sus la cer, în Împărăția lui Dumnezeu.„

Tot acest Sfânt Părinte, printre alte multe scrieri ale sale, arată: oprirea de vameșii văzduhului și osandirea de judecata particulară a sufletelor păcătoase, zicând: „Mulți grăitori în deșert sunt care se amăgesc pe sineși când aud pentru judecată și pentru muncă. Ei zic râzând: „Au doară eu sunt mai bun decât toată lumea? Unde va fi toată lumea voi fi și eu. Fără de toată lumea ce sunt eu să mă îndulcesc deocamdată de toate bunătățile veacului acestuia, și precum va fi toată lumea voi fi și eu. Apoi împlinindu-se hotarul vieții lui vine îngerul cel trimis, aspru și nemilostiv, cerându-i sufletul și ziccând: „S-a împlinit calea ta din viața aceasta. Vino de acum în altă lume, vino în locul tău pe care ți l-ai pregătit.” Apoi lasă lucrurile cele veselitoare ale vieții acesteia, cu care se părea că se va desfăta veșnic și se duce tras de îngerii răi la locul cel de muncă. Aceia văzându-l că se cutremură, că își bate fața sa cu mâinile și privește căutând încoace și încolo voind a fugi și nu poate, îl mustră groaznic. Nefericitul suflet văzând că nu-i cu putință să fugă, să scape de primejdie, căci este ținut cu întemeiere legat de acei ce-l duc, plânge amarnic, nemângâiat, disperat.

Atunci îngerii cei ce-l țin în legături îi zic: „Ce te temi sărace? Ce te tulburi, ce te întristezi pe tine? Ce te înfricoșezi, vrednicule de jale? Ce tremuri, ticălosule? Tu însuți ți-ai gătit ție locul acesta. Tu seceră acuma ceea ce ai semănat. Ai auzit pentru muncile cele înfricoșate și luându-le în râs, ziceai: „Unde va fi lumea acolo voi fi și eu.” Acum tremuri? Nu ești singur. Nu schiopătezi. Nu te poticni să cazi. Unde este toată lumea acolo ești și tu.” Apoi intrând în locul acela (de munci în iad) fără de voie și nevrând și cu amar muncindu-se, va începe a slobozi glasuri jalnice și a ruga pe cei ce vor sta înaintea judecății, să se roage pentru el ca să dobândească măcar puțintică odihnă. Îngerii nemilostivi însă care îl duc legat îi răspund împotrivă cu obrăznicie: „Ce strigi? Au doară tu ești mai bun decât toată lumea? Unde este toată lumea acolo ești și tu, precum ai zis…”

Sfântul Macarie cel Mare Egipteanul (300 + 390), în omilia „Despre cele două stări ale celor ce au părăsit viața aceasta„, învață așa: „Când sufletul omenesc iese din corp se săvârșește o mare taină. Dacă este întinat cu păcate, vin oștirile demonilor, îngerii cei răi și puterile întunericului care apucă pe sufletul acesta și-l trag în partea lor. Și nu este de mirare aceasta. Omul care viețuind încă în lumea aceasta, s-a supus, s-a dat de bunăvoie și li s-a încredințat lor, să nu fie oare și mai mult stăpânit și supus lor când va ieși din lumea aceasta? Cu totul altfel este cu cea mai bună parte a oamenilor, adică: „Pe lângă Sfinții servitori ai lui Dumnezeu se află acum în viața aceasta Îngeri, spirite curate care îi înconjoară, îi primesc și-i supraveghează. Când sufletul vreunuia din acești plăcuți ai lui Dumnezeu, părăsește corpul său, corurile îngerilor îl primesc în mijlocul lor în lumină și-l conduc astfel la Domnul.„

Într-o convorbire a Sfântului Macarie cel Mare cu îngerul, aflăm că între altele trimisul ceresc îi descoperă ceva și despre vămile văzduhului, zicându-i: „Ascultă, Părinte Sfinte!… De la pământ până la cer sunt anumite locuri în care se află oștiri de diavoli, care se cheamă vameși. După ce sufletul se desparte de trup… acei necurați vameși (a treia zi) ies în întâmpinarea lui. Își scot catastifele în care sunt scrise de ei toate păcatele săvârșite de el. Ei le arată îngerilor, zicând: „În cutare zi, în atâtea zile ale lumii, aceasta a făcut cutare și cutare păcat… a suduit, a ocărât, a vorbit de rău, a gândit rău asupra altor oameni, a râs de cineva, a mâniat pe cineva, a zavistuit, a clevetit pe cineva în mânia sa, a furat, a curvit, a blestemat pe cineva, a făcut malahie, sodomie, a hulit cuvântului Dumnezeu, adică Sfintele Scripturi, în loc să le asculte, a  defăimat pe învățăturii Bisericii… Așa rând pe rând, îngerii cei răi arată orice păcat care se oprește de Biserică, care aduce scandal.

Când face omul păcatele, ei le scriu în catastifele lor, în ce an, în ce lună, în care zi și la atâtea ceasuri din zi. Și așa arată ei fiecărui om în parte păcatele ce a făcut în lume. Acele păcate le vede și le știe și omul că le-a făcut așa cum le-a făcut, când și unde. De a făcut omul bine sau rău, aduc și îngerii două cărți în care se află scrise toate lucrurile oamenilor. Într-o carte sunt scrise toate faptele cele rele ale fiecărui om, iar într-alta se află scrise toate faptele cele bune ale fiecăreia. Adică: de a făcut milostenie, sau de a dat Sfinte Liturghii, sau de s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Orice faptă bună face omul aici pe pământ, se află scris în cer. Îngerii cu diavolii se sfădesc groaznic la acele vâmi sau tribunale cerești. Acolo dacă află mai multe bunătăți, îl iau îngerii pe suflet și-l suie până la altă vamă care se cheamă a-II-a. Acolo se află alții vameși mai răi. Aceia scrâșnesc cu dinții și cu grabă se silesc să ia sufletul din mâinile îngerilor. Sufletul atunci de frică multă merge și se ascunde în sânul îngerilor. Apoi se face socoteală și mare dezbatere și discuție aprinsă. Îngerii se silesc cu multă chibzuială cum vor putea să scoată și de acolo sufletul din ghearele diavolilor.

După ce se va mântui și de acolo, merge merg la a-III-a vamă și acolo găsesc vameși mai răi și mai sălbatici unde iarăși se face gâlceavă care mai degrabă vor lua sufletul acela: îngerii sau diavolii. Dacă se mântuieste și de acolo, îl duc la a-IV-a scară (vamă) că așa sunt 24 de vămi până la poarta cerului. La vama întâi se întreabă gândurile, privirea cu ochii, auzirea, mirosirea, pipăirea, minciunile, farmecele, și descântecele. La a-II-a vamă se întreabă pentru ce a lăsat adevărul și s-a plecat la cele deșarte și nedrepte. De se îmbolnăvește, de ce nu cade la Biserică cu smerenie înaintea lui Dumnezeu și să se roage; ci aleargă la descântece (farmece, ghicituri și vrăjitorii ori la spiritism) și la altele. La a-III-a vamă, se cercetează cu deamănuntul cei ce iau în deșert numele lui Dumnezeu, când suduie, blesteamă și alte rele ce le face ticălosul om. La a-IV-a vamă, pentru cei ce nu cinstesc Sfânta Duminică. La a-V-a vamă se întreabă lăcomia și nesăturarea pântecelui. La a-VI-a vamă se întreabă uciderile: unii ucid pe oameni, alții ucid cinstea altora, că măcar cinstea de i-au ucis aproapelui se află tot sub păcatul uciderii. La a-VII-a vamă se întreabă pentru toate faptele curviei, râsurile, clătinarea cu capul, facerea cu ochiul, căutarea cu poftă rea, aprinderea spre scârnava curvie și pentru tot felul de lucru curvesc. La a-VIII-a vamă, se întreabă pentru fel de fel de furtișaguri, sau a furat, sau a apucat, sau a ascuns, sau a amăgit, sau a înșelat cu vreun lucru rău și l-a vândut în loc de bun. La a -IX-a vamă pentru cei ce mărturisesc asupra altora minciuni și clevetesc pe omul care n-ar fi nicidecum vinovat în acelea și el toate le rabdă, mulțumind Domnului; iar acei clevetitori sunt asemenea lui Iuda Iscarioteanul care a vândut pe Hristos și așa până la cer la 24 de vămi sau locuri, se întreabă sufletul cercetându-se, că nimic spurcat nu va intra în Impărăția Cerurilor.

Dacă se întâmplă ca acel suflet să fie curat, se suie plin de mare bucurie și veselie cu Îngerii pe calea cerului în sus la Dumnezeu. Atunci, Îngerii cei din ceruri ies în întâmpinarea lui și cu mare bucurie îl sărută și-l duc până la scaunul Domnului nostru Iisus Hristos, de se închină. Atunci vede locașurile: Sfinților, ale Apostolilor, ale Mucenicilor, ale Sfinților Părinți și ale celor nouă cete de Îngeri. Acolo sufletele salvate, mântuite aud cetele Sfinților dinpreună cu Îngerii cum cântă minunat de frumos la scaunul Sfintei Treimi și văd Lumina Soarelui Celui Mare!”

Sfântul Grigorie Teologul adeverește existența judecății particulare, arătând câ în vremea trecerii sufletului din viața aceasta în cealaltă: „fiecare este sincerul judecător al său propriu pentru judecata ce-l așteaptă acolo.”

Privitor la judecata particulară și vămile sau tribunalele înșiruite de la pământ la cer, Sfântul Ioan Gură de Aur descrie mai pe larg modul acestei judecăți, reprezentând-o ca și mai înainte în acea formă, că sufletul trece după moarte prin diferite încercări aeriene (vămi, tribunale) și acolo este supus la diferite torturi din partea spiritelor rele pentru faptele de mai înainte. „Dacă noi – zice el – când plecăm într-o țară sau oraș străin avem trebuință de conducător, apoi câți conducători și ajutoare ne trebuie nouă pentru a trece neîmpiedicați pe dinaintea șefilor, autorităților administratorilor lumii din aer, a începătorilor vămilor? Pentru acesta sufletul zburând din corp, adeseori aci se înalță, aci se coboară și se teme și se cutremură, căci conștiința păcatelor noastre totdeauna ne muncește pe noi, dar cu deosebire în acel ceas când avem a fi conduși la torturile de acolo și la înfricoșata judecată.

Presupunând că e o mare diferență între aceia ce sufăr trecând prin vămi (locurile de încercare), sufletele necorupte și cele corupte, iată cum descrie starea celor dintâi, Sfântul Ioan Gură de Aur, punând următoarele cuvinte în gura pruncilor morți: „Sfinții Îngeri cu pace ne-au despărțit pe noi de corpuri și noi având conducători buni am trecut în tihnă pe dinaintea puterilor aeriene. Spiritele cele rele n-au găsit în noi ce căutau; n-au putut observa ceea ce voiau. Zărind corpul fără păcate, ei s-au întristat; văzând sufletul necorupt s-au rușinat; văzând limba nepângărită, au tăcut. Noi am trecut înainte și i-am rușinat pe ei. Mreaja s-a rupt și noi am scăpat. Bine este cuvântat Dumnezeu, care nu ne-a dat pe noi în prinsoarea lor.” Starea celor din urmă însă reprezentând-o din contră, foarte grea și împovărătoare, el dă următoarele instrucțiuni celor vii care se află încă în putință de a și-o schimba: „Nimenea dintre cei ce trăiesc pe pământ, care n-au primit însă dezlegare de păcate, nu poate după trecerea în viața următoare să scape de pedeapsă pentru ele. Ci, precum aici pe criminali îi duc din arest pe fiecare la judecată, așa și după trecerea din această viață toate sufletele păcătoase sunt duse la înfricoșata judecată încărcate cu diferite sarcini de păcate. Și așa, gătește spre ieșire lucrurile tale și te gătește la țarina ta.” Dacă tu ai răpit ceva de la cineva întoarce și zi și tu ca Zaheu: „Întorc împătrit.” „Dacă ai defăimat pe cineva împacă-te până la judecată. Dezleagă totul aici pentru ca să vezi și să stai fără întristare la acea Judecată.”

O formă clară cunoștințelor noastre omenești pentru judecata particulară a sufletelor tuturor oamenilor prin vămile văzduhului, ne de Sfântul Chiril Alexandrinul într-un cuvânt al său despre: „Ieșirea sufletului” pe care o descrie astfel: „În momentul când sufletul nostru se desparte de corp, se prezintă înaintea noastră pe de o parte oștirile și puterile cerești, pe de alta puterile întunericului, stăpânitorii cei răi ai lumii, păzitorii vămilor cerești, având misiunea de a cerceta și de a descoperi lucrurile noastre… La privirea lor sufletul se tulbură, tremură, se frământă și în spaima și frica sa caută protecțiune la Îngerii lui Dumnezeu. Primit de îngeri și protejat de dânșii, sufletul întâlnește străbătând regiunile văzduhului și înălțându-se la ceruri, deosebite vămi (un fel de bariere sau strâmtorări), unde i se cere cont de păcatele făcute. Acolo i se închide calea Împărăției. Acolo este oprit și restrâns zborul către această Împărăție. La fiecare din aceste vămi i se cere seama de unele păcate.”

„La prima vamă, păcate săvârșite cu gura și cu limba. La a doua păcatele vederii. La a treia păcate prin auzire. La a patra acele ale mirosului. La a cincea toate fărădelegile și necuviințele săvârșite cu mâna. La următoarele să descopăr pe rând celelalte păcate, precum: răutatea, ura, invidia, vanitatea, mândria… Cu un cuvânt, fiecare patimă a sufletului, fiecare păcat are deasemenea vama sa, cercetători și întrebători deosebiți… La această cercetare solemnă asistă și puterile cerești și oștirea spiritelor rele. Și precum cei dintâi înalță virtuțile sufletului, așa ceilalți descoperă toate păcatele ce le-au putut săvârși cu cuvantul sau cu fapta, cu gândul sau cu intențiunea. În timpul aceasta cuprins de spaimă și de frică, sufletul se tulbură de mii de gânduri deosebite până ce în fine după apucăturile, faptele și cuvintele sale, se condamnă și se înlănțuiește sau se justifică și scapă de acele legături (căci fiecare este reținut de legăturile păcatelor sale). Dacă este vrednic pentr-o viață pioasă și plăcută Domnului, se înalță de Îngeri și poate merge fără nicio frică către Împărăție însoțit de puterile cerești. Dacă din contra se va dovedi că și-a petrecut viața în lenevire și necumpătare, atunci aude acel glas înfricoșat: „Îndărăt impiosul! Nu va vedea mărirea Domnului…” (Isaia 26, 10 ) „Este părăsit atunci de Îngerii lui Dumnezeu și apucat de înfricoșații demoni. Pe urmă legat cu lanțuri nedezlegate, este aruncat în întuneric, în locurile cele mai adânci, în peșteri subterane și temnițe infernale.„

Așa ceva aflăm și în Eusebiu Episcopul Galiei, care zice: „La despărțirea sa de corp, sufletul nu va mai avea timpul de a se căi de fărădelegile sale. Ei! Ce va face el când autorii morții (spiritele rele) îl vor trage prin aer și-l vor conduce prin locuri întunecoase?”

Așijderea și Sfântul Ioan cel Milostiv grăiește despre vămile văzduhului, cum i s-a descoperit de Sfântul Simion Stâlpnicul, astfel: „Sufletul odată ieșit din corpul său și voind a se sui la cer, este întâmpinat de demoni care îl cercetează mai întâi pentru minciuni și calomnie, dacă nu se va fi căit de acestea îl opresc. Mai sus se află alți demoni care îl întreabă despre desfrânare și mândrie; de se va fi căit de păcatele acestea îi dă drumul. Sunt încă multe cercetări ce are să le întâmpine sufletul ce se duce la cer din partea demonilor. Este cercetat pe rând pentru asprime, calomnie, mânie, minciună, cruzime, necuviință, neascultare, cămătărie, iubire de arginți, necumpătare, ură deșartă, magie, vrăjitorie, îmbuibare, vrăjmășie, ucidere, furt împietrire, desfrânare și adulter; și când sufletul nefericit se înalță de pe pământ la cer, Sfinții Îngeri sunt departe de el și nu-i sunt de nici un ajutor – trebuie să răspundă singur prin căința sa și prin faptele sale cele bune, mai ales prin milostenie. Dacă uitându-și nu se va fi căit de vreun păcat, în cazul acesta va scăpa prin milostenie de violența strâmtorărilor diavolești.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul privind la înfricoșatele vămi ale văzduhului, la cumplitele cercetări ale acelor tribunale, zice foarte ingrijorat: „Ce om ca mine întinat de păcate, nu se va teme de prezența Sfinților Îngeri care din ordinul lui Dumnezeu vin să expulzeze cu violență din corpul său și cu furie pe cel ce trebuie să părăsească viața aceasta? Vare om recunoscându-se vinovat de fapte rele nu se va înfricoșa la întâlnirea spiritelor neîmblânzite ale celui rău?”

Învățătura aceasta a Sfântului Chiril Alexandrinul și a celorlalți exista în Biserică și înaintea lui de la Sfântul Atanasie cel Mare, Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul, Macarie Alexandrinul, Ioan Hrisostom, Grigorie Nisul, Eusebiu Cesarianul, Epifanie Ciprianul, Ioan cel Milostiv…

O formă mai clară despre Vămile Văzduhului avem în istorisirea Sfintei Teodora, Sfântului Grigorie Ucenicul Sfântului Vasile cel Nou în cele suferite prin ele.

Un frate oarecare – istorisește Patericul – a mers la un bătrân, care petrecea în Muntele Sinai și l-a rugat pe el zicând:

– Spune-mi, Părinte, și mă învață, cum mă voi ruga lui Dumnezeu, pentru că mult l-am supărat!

Bătrânul i-a zis:

– Eu – fiule – așa mă rog lui Dumnezeu: „Doamne, învrednicește-mă a te iubi, precum am iubit mai înainte păcatul și a-Ți sluji Ție precum am slujit mai înainte satanei celui înșelător. Însă fiule, bine este a ridica mâinile în sus spre văzduh și a ruga pururea cu osârdie pe Domnul Dumnezeu, ca în vremea ieșirii sufletului din trup, să poată trece sufletul nesmintit și nesupărat de spurcații și cumpliții demoni (vameși) cei din văzduh.

din cartea: Judecata Particulară