Vedenia lui Kir Daniil (care a fost la anii 1763) despre vremurile de pe urmă
Ca cel mai mic între monahi eu, Daniil, petrecând în Kerkira (la Corfus), pentru dragostea și evlavia ce o aveam către făcătorul de minuni, Sfântul Spiridon, și, petrecând într-o mănăstire de obște opt ani, doream foarte mult să mă învrednicesc a pătimi pentru Hristos ca să mă fac mucenic, arzând de dragostea cea multă a evlaviei pe care o aveam; căutam însă vremea prielnică ca să mărturisesc în mod văzut, însă nu e mică primejdia de a se arunca cineva într-o astfel de ispită care poate fi și pierzătoare, și neiertată de dumnezeieștile legi.
Trimis fiind la Constantinopol pentru oarecare nevoi ale mănăstirii și plecând de la Kerkira am venit în Constantinopol. Binevoind Dumnezeu și văzând această cetate plină de păgânătate și pe acei agareni (turci) îndrăciți cu răutate asupra creștinilor, s-a aprins sufletul meu să mărturisească cu îndrăzneală pe Domnul nostru Iisus Hristos, chiar și înaintea împăratului de m-ar fi dus. Deci, sfătuindu-mă cu duhovniceștii părinți și vestindu-le lor dorința mea, nu mi-au dat voie să fac un astfel de lucru (care nu este fără de primejdie). Dar aflând eu un duhovnic iscusit i-am spus lui scopul meu, și mi-a poruncit să mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi fierbinți și „de este bine și plăcut Lui gândul pe care îl ai spre folosul tău și al altora, îți va descoperi ție prin vreo arătare dumnezeiască favorabilă sau potrivnică gândului tău.” Și mi-a poruncit să adaug post îndoit și așa, dacă se va descoperi vreo vedenie, bine te vei încredința de nevoința mărturisirii, ca să te faci vrednic dorinței tale. Și am cumpărat două lumânări, ca să mă apuc de nevoința pe care mi-a dat-o duhovnicul.
Nevoindu-mă la rugăciuni cu lacrimi până la al nouălea ceas al nopții, slăbind de starea cea multă, am adormit. Atunci, aducându-Și Domnul aminte de mine, văd înaintea mea un tânăr strălucind ca un fulger, întrebându-mă: „Ce ai, Daniile, de ce te întristezi? Ți se cade mai bine a te bucura decât a te întrista.” Și a zis tânărul către mine: „Nu mă cunoști pe mine, cel ce grăiesc cu tine? Eu sunt Anastasie, prietenul tău, cel pe care l-a trimis tatăl tău, prin mucenicie, în împărăția cerurilor.” Și am zis către Mucenic: „Dar cum ai primit, omule al lui Dumnezeu, a veni către mine, păcătosul și ticălosul?” „Crede-mă, a zis el, că, de când te-ai îndepărtat tu de la casa tatălui tău, nu m-am lenevit a ruga pe Dumnezeu pentru tine, deci bucură-te și te veselește că astăzi te-ai învrednicit a vedea taine mari ale Bunului Dumnezeu!” Și am zis: „Dar ce bine am făcut ca să mă învrednicesc să văd eu taine mari, după cum zici?”
Atunci, apucându-mă de mâna dreaptă, mucenicul mi-a zis: „Vino după mine!” Și mergând noi cale multă am ajuns Ia o geamie turcească și mi-a spus: „Vezi jertfelnicul acesta? Mai înainte era Biserica Tuturor Sfinților.” Apropiindu-ne, s-a deschis ușa singură și a ieșit un om care ne-a zis: „Veniți după mine degrabă, că ne așteaptă pe noi!” Și am intrat înăuntru și era o mulțime de oameni tineri și bătrâni. Și am zis lui Anastasie: „Cine sunt aceștia?” Iară el a zis: „Aceștia sunt toți Sfinții despre care am zis.” Unul dintr-înșii mi-a zis: „Ai venit, Daniile?” Și eu am zis: „Am venit, eu, păcătosul.” Atunci au început a ieși câte doi și așa urmând lor am ajuns la o altă geamie și au zis: „Aceasta a fost odată Biserica celor doisprezece Apostoli” și, apropiindu-se, s-au deschis ușile singure și, ieșind doi tineri ținând fiecare câte o făclie, iar doi diaconi, cu cădelnița, stând aproape de ușă, tămâiau pe toți Sfinții ce intrau în biserică. Tămâindu-ne și pe noi, am intrat înăuntru și am văzut pe cei doisprezece Apostoli și pe Sfântul Constantin împreună cu Sfânta Elena, ținând cinstita Cruce care strălucea mai mult decât Soarele. Și a ieșit Sfântul Marchian care, împărțind lumânări fiecăruia, ne-a dat și nouă și am aprins toți lumânările. Și a ieșit Sfântul Constantin, împreună cu maica lui, având crucea în mână; asemenea și Sfinții Apostoli și toți Sfinții urmându-le lor și, ieșind cu cinstita Cruce, toate semilunile și vârfurile geamiilor s-au scufundat.
Deci, înconjurând din destul, ne-am apropiat de Fanar, și, trecând pe lângă o casă în care ședea un dascăl, Hrisant, am zis Mucenicului: „Robule al lui Dumnezeu, aici șade un prieten al meu care de multe ori m-a mângâiat și m-a miluit pe mine. Voiești ca să-l strig pe dânsul și să-l văd?” Iar el mi-a zis: „Îl știu pe el, dar tu taci și vino după mine.” Și, mergând încă puțină cale, iată, vedem pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință, care a vorbit către Sfinți: „Treceți și pe la locașul meu, care este acum geamie turcească, pentru ca să se cufunde turlele cu semnele lor.” Iar Marele Gheorghe, mai înainte de a ajunge noi, a mers și, aflând pe turci înăuntru, a luat o măciucă și i-a gonit afară, scoțând rogojinile și așternuturile ce erau așternute de dânșii. Și, căutând Sfântul Gheorghe cu mânie, le-a zis: „Nu mai pot suferi urâciunile voastre, prea pângăriților!” Și ajungând cinstita Cruce, s-au cufundat îndată urâtele semne ale semilunii, cu turlele geamiilor. De acolo mergând, am auzit cântare versuitoare (ca aceasta), adică: „Bucură-te, împărăteasă Maică” și celelalte. Apoi, mergând înainte, am întâlnit o mulțime de turci strigând: „Vai! Vai nouă! Să fugim, că au venit creștinii!” Și, apropiindu-ne de geamia ce se numește Enigeami, intrând în ogradă și înfingând Crucea drept, am cântat slavoslovia: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și, fiind aproape de a se termina, s-a suit hogea sus să strige. Atunci, ridicând Marele Constantin ochii în sus a zis cu mânie către dânsul: „Blestematule, nu vezi Crucea înălțată, ce strigi și hălălăiești bârfind?” Și, ridicând Crucea, au căzut turlele împreună cu hogea. Și nemaintrând înăuntru, am mers la Biserica Sfânta Sofia.
Ajungând acolo, s-a deschis o ușă și au ieșit doi diaconi îmbrăcați în veșminte sfințite, ținând două cădelnițe aurite; întrebând eu pe Sfântul Anastasie, mucenicul, cine sunt acești doi diaconi, acesta mi-a zis: „Cel ce este de-a dreapta este Sfântul întâi Mucenic Ștefan, iar cel ce este de-a stânga este Sfântul Lavrentie, arhidiaconul.” Acesta tămâind cinstita Cruce și pe toți Sfinții, și mai pe urmă pe noi, am intrat în biserică unde, apropiindu-ne de Sfântul Altar, am văzut că la dreapta era o ușă încuiată. Și mi se părea că s-a deschis de un oarecare pentru a intra Sfânta Cruce și toți Sfinții înăuntru. Acolo era un locaș prea înfrumusețat și vrednic de vedere; și erau icoane, candele, sfeșnice și alte vase sfinte de aur; iar unde era de cuviință să fie icoana Maicii Domnului, era un jilț în care ședea Maica Domnului și împrejurul ei era o mulțime de îngeri și de arhangheli. Iar în partea stângă, mai jos de jilț, era alt jilț, în care stătea un oarecare bătrân — nu știu dacă dormea sau era treaz — avea cunună pe cap și avea în mâini o Evanghelie înfrumusețată, închisă. Împrejurul locașului aceluia erau și alte jilțuri și am întrebat pe Sfântul: „Spune-mi, ce jilțuri sunt acestea?” El mi-a zis: „Pe acestea au șezut arhiereii care au făcut soboarele și stau pregătite ca și mai înainte, că au să șadă pe dânsele arhiereii pentru ca să facă unirea Bisericii, pentru ca să se risipească toate dezbinările și să rămână de-acum înainte nespurcată.” Și așa au pus în mijlocul bisericii cinstita Cruce, iar Sfântul Marchian, luând lumânările de la toți Sfinții și de la noi, le-a pus împrejurul cinstitei Cruci. Și, deschizându-se ușa Sfântului Altar, au ieșit tineri îmbrăcați în haine albe, având jilț luminat și prea slăvit în mâinile lor și punându-l la locul arhiereilor. Și am văzut ieșind după acestea pe Stăpânul Hristos cu mulțime de îngeri, care erau îmbrăcați cu minunată podoabă preoțească.
Iar Stăpânul Hristos avea pe cap o cunună ce strălucea ca soarele; și a mers în scaunul cel gătit. Atunci a venit și Sfântul Iacov, fratele Domnului, și s-au pregătit ca să înceapă Sfânta Liturghie și, făcând începutul, la întâia intrare a intrat Marele Arhiereu, Iisus Hristos înăuntrul Altarului împreună cu toți cei ce stăteau împrejurul Lui. Venind vremea apostolului, a început a citi Sfântul Lavrentie; și erau la început acestea: Fraților, sfinții toți prin credință au biruit împărății… și celelalte. Iar Sfânta Evanghelie o citea pe amvon Sfântul întâiul Arhidiacon, Mucenicul Ștefan, care la început zicea: Eu sunt via, iar voi, mlădițele… și celelalte. Și, venind vremea intrării celei mari, a stat Stăpânul Hristos, când ieșeau ei, și a binecuvântat Sfintele Taine și când le-a pus pe Sfânta Masă iarăși le-a binecuvântat; iar după ce s-a cântat chinonicul a ieșit Sfântul Ștefan, zicând: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” și luând Sfântul Potir Stăpânul Hristos a stat în ușa Altarului. Atunci, Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Mitrofan al Țarigraduluil, cel dintâi patriarh, mergând, au deșteptat pe bătrânul ce dormea în jilț și Sfântul Mitrofan a luat cununa de pe capul lui, iar Sfântul Ioan Gură de Aur a luat Evanghelia și, sculându-l pe dânsul, au mers împreună la Născătoarea de Dumnezeu, sărutându-i marginile sfintelor sale haine și a venit înaintea Sfintei Uși, unde era Domnul cu Sfântul Potir, și, închinându-se, l-a împărtășit pe dânsul Stăpânul Hristos, din Sfântul Potir.
Atunci a luat Domnul cununa din mâna Sfântului Mitrofan și a pus-o pe capul lui și a luat Sfântul Ioan Gură de Aur Evanghelia și a dus-o la Domnul, iar Domnul a luat-o din mâna Sfântului Ioan Gură de Aur și a pus-o în mâinile lui.
Și, săvârșindu-se Sfânta Liturghie, Stăpânul Hristos a mers în jilțul care a fost mai înainte, și îndată, mergând toți Sfinții, au căzut și s-au închinat Domnului, grăind: „Doamne, noi robii Tăi suntem; ne rugăm bunătății și milostivirii Tale, celei neasemănate, să miluiești pe poporul Tău, cel numit cu numele Tău, și să-l izbăvești din mâinile păgânilor.” Și, răspunzând, Domnul a zis: „Și mai multă robie se cade a pune asupra lor, pentru că nu sunt vrednici a-i milui.” Și așa au tăcut Sfinții. Atunci au mers Sfântul Iacov, fratele Domnului, Sfântul Ioan Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur și s-au închinat Maicii Domnului, zicând ei: „Doamna noastră, Născătoare de Dumnezeu, ne rugăm noi, robii tăi, să mijlocești către Fiul tău și Dumnezeul nostru să izbăvească pe creștinii cei robiți de sub mâna turcilor.” Și, sculându-se Maica Domnului de pe scaunul său, a luat Crucea și toți Sfinții s-au închinat ei și mergând cu toții s-au apropiat de Fiul și s-au închinat Lui, iar Maica Domnului a zis către Dânsul: „Fiule prea dulce, vezi pe credincioșii robii Tăi cu ce frică stau înaintea Ta, căutând izbăvirea creștinilor și credincioșilor robilor Tăi și mă rog și eu bunătății Tale să-i miluiești, izbăvindu-i de cumplita robie.” Iar Domnul a zis către Născătoarea de Dumnezeu: „Cunoaște, Maica Mea, că din zilele prea păgânului împărat Mohamed am vrut să-i izbăvesc pe dânșii, însă aceștia sunt nerecunoscători, iar de păcatele lor nu s-au pocăit. Și iar am plecat pe împăratul cel de acum să îi îmbrace pe dânșii în haine negre, ca, văzând hainele cele negre, să își vină în simțiri; însă tot nesimțitori au rămas, mâniindu-Mă în toate zilele.”
Atunci a zis împărăteasa a toate: „Fiul meu, pedepsește-i pe dânșii cu bunătatea Ta precum știi, însă să nu fie supărați de vrăjmașii Tăi agareni (turci).” Atunci a zis El: „De vreme ce Maica Mea mijlocește către Mine pentru nemulțumitorii aceștia de creștini, pentru dragostea ta și pentru rugăciunile Sfinților Mei, îi voi izbăvi pe dânșii în puțină vreme.” Și, căzând Născătoarea de Dumnezeu și toți Sfinții, s-au închinat Domnului, iar Născătoarea de Dumnezeu a șezut în scaunul său.
Deci, sculându-se toți Sfinții, după rânduială, câte doi, și închinându-se, sărutau bedernița Stăpânului Hristos și, mai pe urmă de tot, am mers și eu, împreună cu Mucenicul Anastasie. Și eu, nevrednicul, apropiindu-mă de Stăpânul Hristos, am zis: „Doamne, ajută-mi! ” Atunci mi-a zis: „Daniile, vezi să nu îndrăznești a mărturisi pe față, că mare primejdie ți se va întâmpla ție.” Atunci am zis: „Fie voia Ta, Doamne!” Și îndată au ieșit doi tineri, îmbrăcați în veșminte strălucitoare, din Sfântul Altar, și, desfăcându-se în două acoperământul bisericii, S-a înălțat Domnul Iisus Hristos la ceruri, împreună cu toți îngerii care stăteau împrejurul Lui, iar Sfinții, mulțumind Născătoarei de Dumnezeu pentru izbăvirea creștinilor foarte veseli stăteau, iar din cei ce erau împrejurul Născătoarei de Dumnezeu au poruncit zicând nouă cum că ne cheamă pe noi împărăteasa; și mergând noi, ne-am închinat ei și i-am mulțumit că m-am învrednicit a vedea venirea Fiului ei și a ei, însă m-am mâhnit, căci nu m-am învrednicit de ceea ce doream eu.
Iar Maica Domnului mi-a zis: „Nu te mâhni pentru aceasta. Dacă ai fi mărturisit, mare vătămare s-ar fi întâmplat bisericilor și creștinilor. Și dacă ai fi mărturisit pe față, nu ai fi scăpat de vicleșugurile lor, pentru că voiau să te închidă într-o casă împreună cu niște fete ca să te spurce pe tine prin viclenii, iar tatăl tău a fost pe aici mai înainte și a făcut multe feluri de vrăji și i-au arătat lui vrăjitorii că te-ai făcut creștin și călugăr si vei veni în Constantinopol și nu se pricepe cum te-ai botezat și, nepricepându-se, socotea de nu cumva în Țara Românească ai primit Sfântul Botez. Și, așteptându-te, au trimis un om anume, care se fățărnicea că este creștin, și te-au căutat pretutindeni, doar te vor afla, și au lăsat pe alții aici în oraș, cercetând, poate te vor afla. Însă ce trebuință este de a te face mucenic? Pentru că de vei păzi poruncile Fiului meu, vei câștiga împărăția cerurilor.”
Iar eu am zis: „Preacurată Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, doream ca să se facă și părinții mei creștini.” Ea mi-a zis: „Să nu ai nicio purtare de grijă pentru părinții tăi, pentru că maica ta s-a săvârșit anul trecut și, pentru rugăciunile tale, s-a mântuit, iar pentru tatăl tău nicidecum să nu te rogi, pentru că și înviere din morți de ar vedea nu va crede, că mari rele face el creștinilor.”
Și i-am zis: „Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, un dar încă mai cer: să mă lași, aici în biserica ta, să aprind candelele și să slujesc.” Iar ea mi-a zis: „Să știi că aceste candele sunt totdeauna aprinse, de trei sute de ani și mai mult, iar aici nu poate om să rămână. Tu, însă, să te duci iară unde ai fost, dar Ia Sfântul Munte să nu te duci, pentru că s-au întâmplat multe ispite și vor veni și mai multe. Iar acestea pe care le-ai văzut, care este adevărata slavă a Fiului meu, să le spui Arhiepiscopului Ptolomaidei.”
Și a venit un om și a intrat în biserică și a zis către ceilalți: „Spuneți împărătesei că păgânul împărat, cu nedreptate, vrea să omoare pe arhierei și pe boieri.” Și îndată, sculându-se din scaun Născătoarea de Dumnezeu, au urmat toți după dânsa și noi dimpreună și, prin cântarea Născătoarei de Dumnezeu, îndată au căzut acolo semnele semilunii și s-au scufundat. Și apropiindu-se de mijlocul orașului au aflat pe arhierei și pe boieri cu mâinile legate dinapoi, iar pe trei arhierei și pe doi din boieri cu capetele tăiate. Dacă a văzut Născătoarea de Dumnezeu acestea, a făcut semn Sfântului Hristofor, care, luând sabia din mâna gealatului, i-a tăiat capul.
Deci, lăsând pe ceilalți acolo, a mers Născătoarea de Dumnezeu în casa tiranului împărat, care ședea în scaun, și a zis către dânsul Stăpâna și Pururea Fecioara Maria: „Prea păgâne și fără de lege, cum ai îndrăznit a omorî pe arhierei și pe boieri?” Iar el cu obrăznicie a zis către Născătoarea de Dumnezeu: „Cine ești tu, care cu îndrăzneală ai intrat și vorbești cu acest fel de cuvinte?” Iar cei ce erau împrejurul Născătoarei de Dumnezeu i-au zis lui: „Neîndumnezeitule, nu vezi pe împărăteasa cerului și a pământului, care a venit să te piardă pe tine?” Și îndată răpindu-l Sfântul Hristofor din scaun, l-a trântit jos și a șezut Născătoarea de Dumnezeu pe scaun și a zis către dânsul cu mânie: „Pentru care pricină, nelegiuitule, ai omorât amar pe arhierei și pe creștini și pe ceilalți ai vrut să-i omori? Ce rău ți-au făcut ei ție?” Iar tiranul a zis către dânsa: „Pentru aceasta i-am omorât pe dânșii, că au scris vrăjmașilor mei și potrivnicilor ca să vie asupra mea; ba am vrut să-i omor pe toți.” Dar Maica Domnului i-a zis: „Nu aceștia au scris, prea necredinciosule, vrăjmașilor tăi; ci eu îi aduc asupra ta, vrând a te sfărâma pe tine și pe neamul tău, pentru că nu mai pot suferi vătămările tale cele mari și pagubele și nedreptățile tale ce le faci creștinilor.”
Sculându-se din scaun Născătoarea de Dumnezeu, au încuiat toate casele din palat; și împreună cu toți Sfinții (purtând scaunul ei împreună) urma și Sfântul Hristofor (împreună cu dânșii). Și mergând au ajuns la o poartă și numai cât a făcut semnul Sfintei Cruci și s-a deschis; și acolo era o biserică și candelele erau aprinse și erau trei arhierei îmbrăcați cu podoaba cea arhierească; și văzând pe Născătoarea de Dumnezeu s-au închinat ei, zicând: „Mulțumim ție, Doamnă Născătoare de Dumnezeu, împărăteasa cerului și a pământului, că vrei să izbăvești pe toți smeriții creștini.” Și iarăși acolo au rămas și, lăsând scaunul în biserică, am venit iarăși la locul unde erau arhiereii și boierii cei legați și cu porunca Născătoarei de Dumnezeu s-au dezlegat prin Sfântul Mucenic Hristofor toți cei legați; și toți, căzând, s-au închinat ei, zicând: „Mulțumim ție, Prea Slăvită împărăteasă, că ne-ai scos pe noi toți din porțile iadului și ne-ai izbăvit de această mare nevoie.” Iar ea a zis către dânșii: „Nemulțumitori sunteți, fiindcă v-ați făcut și urători către mine. Au nu sunt eu ceea ce am izbăvit cetatea aceasta de atâtea primejdii? Acum mergeți în pace și nu fiți nemulțumitori către Făcătorul de bine.”
Atunci a zis Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu către Născătoarea de Dumnezeu: „Cum am lăsat pe acești trei arhierei ce zac aici omorâți de nelegiuitul împărat?” Și a zis Maica Domnului către dânsul: „Vezi pe aceștia? Nici pe Dumnezeu nu L-au odihnit întru dânșii, nici pe mine, Maica Lui. Și nu numai că s-au lipsit de viața aceasta trecătoare, ci au luat și munca cea veșnică.”
Și, ieșind din palat, am mers la Sfânta Biserică Sofia și Maica Domnului, ținând aproape de dânsa pe Anastasie, Mucenicul, a zis către dânsul: „Fiule, ia pe Daniil și să mergeți la locașul lui Constantin, împăratul, ca și acolo să se închine.” Și Maica Domnului, cu toți Sfinții, a intrat în Sfânta Sofia. Iar eu, cu Mucenicul Anastasie, am umblat cale destulă și am mers în biserica care acum se numește Migit, și, făcând Sfântul Mucenic semnul Sfintei Cruci pe ușă, aceasta s-a deschis singură. Și am intrat înăuntru; și erau în geamie pângăriții de hogi (popi turcești), iar mucenicul, luând o pârghie (lemn), i-a gonit afară. Intrând noi în altar, am văzut un acoperământ și, descoperindu-l, era sub dânsul o icoană a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu care slobozea raze și era prea luminată, pe care sărutând-o, mi-a zis Mucenicul: „Vezi această Sfântă Icoană? Când vor lua creștinii sceptrul împărăției turcești, atunci icoana va săvârși o mulțime de minuni, încât va învia și morții. Pentru aceasta și mare biserică îi vor ridica creștinii.” Și acoperind-o pe dânsa, am ieșit, mergând la casa mea. Atunci mi-a zis Mucenicul: „Mergi la biserică pentru ca să ajungi utrenia.” Iar eu îl sileam pe dânsul pentru ca să mergem amândoi la Arhiepiscopul Ptolomaidei, ca să îi vestim lui cele pe care mi le-a spus Maica Domnului. Iar el mi-a zis: „Du-te singur și îi spune lui toate cele ce ai văzut, că eu mă duc la slujba mea„; iar eu îl sileam să rămână împreună cu mine puțin și el a zis către mine: „Iată că și lumânarea s-a stins.” Și eu, deschizând ochii, am văzut lumânarea că se sfârșise. Și, slăvind pe Domnul și pe sluga Lui pentru că a făcut Domnul mila Sa cu mine, am mers la biserică să cânt Psaltirea.
Zosima Pascal Prodromit; Sfârșitul Omului