Vedenia Sfântului Nifon pentru Sfânta Liturghie

Vedenia Sfântului Nifon pentru Sfânta Liturghie. Ucenicul Sântului Nifon ne-a povestit, zicând: „Într-una din zile ne-am dus la cinstitul Lăcaș al Sfântului Nicolae. Cum am ajuns acolo, fericitul Nifon s-a rugat puțină vreme mărturisindu-se lui Dumnezeu întru cunoștință și uimire multă. Căci el dacă făcea rugăciune și nu vedea întru arătare pe Hristos, nu socotea că a făcut rugăciune, ci zicea că în zadar s-a ostenit. Deci, când a început Preotul Dumnezeiasca Liturghie, fericitul a văzut că s-a pogorât foc din cer și a acoperit Preotul și întreg Jertfelnicul. Preotul însă nu vedea nimic din cele arătate. Când Preotul și cei dimpreună cu dânsul a început a zice: ‘Sfinte Dumnezeule” atunci s-au pogorât patru Îngeri, cântând împreună cu ei. Când a citit „Apostolul” a venit fericitul Pavel Apostolul și a măsurat cele citite. Iar când a început Preotul Sfânta Evanghelie, orice cuvânt care ieșea din gura lui, se ridica la cer întocmai ca o făclie care arde și cele rostite se făceau înțelese de toți.

După asta, când urma ca să iasă cu Sfintele la vohodul cel mare, deodată fericitul Nifon vede că s-au deschis cerurile în chip minunat și a venit o mireasmă negrăită, căci se pogorau Îngerii cântând un imn de laudă Mielului Hristos-Fiul lui Dumnezeu. Terminându-se această cântare, i-a arătat un prunc preacurat și dulce la chip, pe care îl aduceau Îngerii, fiind culcat pe palmele lor. Apoi lăsându-L din mâinile lor, L-au așezat pe Sfântul Disc, unde erau Sfintele Daruri.

Dacă s-a așezat Pruncul acela preacurat, l-au înconjurat pe El mulțime multă de Îngeri în veșminte albe. Și cu toată podoaba lor, se vedeau cum înșiși ei primesc strălucire de la Prunc. Când s-a apropiat Preotul ca să ridice Discul și Sfântul Potir pentru vohod, atunci a luat și Pruncul care era culcat acolo, împreună cu Sfintele Daruri, așezându-le deasupra capului său. 

Cum a ieșit Preotul (rostind rugăciunea cuvenită în taină, iar cei de la strană cântând) atunci a văzut cuviosul cum Sfinții Îngeri îl însoțeau pe Preot, zburând împrejurul capului său; doi dintre Heruvimi și doi dintre Serafimi mergeau înaintea Preotului cu o mulțime de Îngeri care aveau negrăită bucurie. Când s-a întors Preotul la Sfânta Masă, doi dintre Heruvimi au stat în dreapta, iar doi dintre Serafimi în stânga lui. Însă Preotul nu vedea aceasta. După ce a rostit Crezul și a început Preotul să blagoslovească Sfintele Daruri, zicând: „Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin„, atunci fericitul a văzut cum unul dintre Îngeri, luând sabia, a junghiat pruncul și sângele Lui I-a turnat în Sfântul Potir, iar preacuratul Lui Trup, împărțindu-l în chip tainic, l-a așezat pe Sfântul Disc, în locul Darurilor, Făcând aceasta Îngerul, a șezut iarăși la locul său cu evlavie.

Când a venit vremea să înalțe Sfintele, rostind Preotul cuvintele: „Sfintele Sfinților” (iar cei de la strană zicând: „Unul Sânt, unul Domnul Iisus Hristos, întru Slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin” — atunci unul din cei care stăteau de față a zis către cuviosul Nifon: „Mă rog Părinte, pentru ce a rostit Preotul „Sfintele Sfinților?” Cuviosul a răspuns: „Aceasta o rostește Preotul spre a vesti pe cei care sunt sfinți (adică curați) ca să se apropie de Sfintele Mădulare ale lui Hristos.” Atunci acela a întrebat iarăși (căci era om simplu): „Dar ce însemnează sfințenie, Părinte?” Iar fericitul Nifon i-a zis: „Dacă cumva, fiule, ești curvar, teme-te a te Împărtăși cu asemenea Taine, Și iarăși dacă ai cu cineva dușmănie, să nu te apropii. Dacă ești râzător (adică demimător) ori clevetitor al aproapelui tău, atunci să nu te atingi de Mădularele lui Hristos. Dacă ești vrednic, vino, iar dacă nu, să nu te apropii„. Și zicând acestea, a tăcut. Deci, ședea cuviosul Nifon având semn Ia cei care se Împărtășeau cu Sfintele Taine. La unii dintre ei se înnegreau fețele, făcându-se ca ale arapilor, iar la alții se luminau fețele ca soarele, odată cu primirea Sfintelor Taine.

Văzând aceasta, cuviosul se spăimânta, clătinând capul cu mirare. La fel stăteau și Îngerii nevăzuți, privind la ei. Când se apropia careva dintre cei drepți, (adică vrednici) spre Sfânta Împărtășire, atunci Îngerii îl acopereau la față cu năframă albă, iar pe cap îi puneau cunună și așa se ducea. Iar când se apropia cel păcătos, atunci se întorceau de la el Sfinții Îngeri ai lui Dumnezeu, iar Preacuratul Trup și sânge îl luau înapoi în chip nevăzut. Cu asta îi făcea rușine și pleca întunecat.

Deci, săvârșindu-se acestea astfel, după ce s-au împărtășit toți și Preotul a potrivit cele Sfinte, la sfârșitul Liturghiei, întreg Pruncul, se afla din nou pe mâinile Sfinților Îngeri. Și îndată s-a desfăcut acoperișul Bisericii și s-a înălțat Mielul lui Dumnezeu precum a fost și la pogorâre, în cântările de laudă ale Îngerilor și cu o negrăită mireasmă.

Aceste taine pe care le-a văzut în Biserică, mi le-a povestit preafericitul Părintele nostru Nifon.”

Fiind întrebat fericitul Nifon de un oarecare frate despre faptele care înarmează sufletul spre mântuire, Cuviosul a răspuns că postul este puternică armă a sufletului, dar este nevoie și de neîncetată rugăciune, de liniște și de tăcere. Însă pe lângă toate acestea este nevoie de citirea Sfintelor Scripturi, cum zice Sfântul Prooroc David: „De n-ar fi fost Legea Ta gândirea mea, atunci aș fi pierit întru smerenia mea”.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul; Hrană duhovnicească