Odată, în pântecele unei femei însărcinate s-au prins la vorbă doi gemeni. — Tu crezi în viața de după naștere? — își întreabă unul dintre ei fratele.
— Sigur că da — a răspuns acela. E clar că există viață după naștere. Suntem aici doar ca să ne întărim și să ne pregătim pentru ceea ce ne așteaptă după.
— Prostii — i-a replicat celălalt. Nu există nici o viață după naștere. Poți măcar să-ți închipui cum ar arăta?
— Nu știu toate detaliile — a zis pruncul credincios —, dar cred că o să fie mai multă lumină. Poate că în viața aceea o să mergem singuri și o să mâncăm cu gura noastră.
— Ce aiureli! — i-a întors vorba celălalt. Nu e posibil așa ceva: să mergem singuri și să mâncăm cu gura. Este chiar caraghios să spui asemenea lucruri! Avem cordon ombilical, care ne hrănește. Viața noastră este cordonul ombilical; e și așa prea scurtă ca să ne mai gândim la altceva.
— Dar dincolo totul o să fie cu totul altfel — a răspuns pruncul credincios. In orice caz, acolo o s-o vedem pe mama, și ea o să aibă grijă de noi.
— Mama?! Tu crezi în mama?! Și unde e mama asta?
— E peste tot, împrejurul nostru, noi în ea suntem. Mulțumită ei ne mișcăm și trăim. Fără ea, pur și simplu n-am putea exista.
— Baliverne… Eu n-am văzut nici un fel de mamă, și ca atare pentru mine este evident că mama pur și simplu nu există! — a strigat pruncul necredincios.
— Iar eu știu precis că ea există — a zis cel credincios. Câteodată, când totul se liniștește în jur, putem chiar auzi cum cântă și putem simți cum ne mângâie. O să vezi tu că adevărata noastră viață o să înceapă abia când o să ne naștem.
din cartea: De ce nu sunt înger