Predica părintelui Cleopa Ilie despre viața Sfintei Teodora de la Sihla, rostită la Sihla în anul 1968.
De obârșie Sfânta Teodora era din Vânători-Neamț, fiica lui Ștefan Joldea armașul, și a fost singură la părinți. A pustnicit mai întâi în munții Vrancei, fiind de metanie de la Mănăstirea Nifon din ținutul Buzău. Către sfârșitul vieții ei, când a câștigat darul Sfântului Duh, prin prea multă osteneală și post, s-a retras în peștera pe care o vedeți.
S-a retras, dar când? Când nu mai simțea foamea, nici setea, nici frigul. Omul duhovnicesc cel desăvârșit nu mai are nevoie de haină, nici de hrană multă și nu-i mai este frig și nici frică de nimeni că are în inima sa pe Hristos, Care i se face lui și haină și hrană și toate celelalte, și-l păzește de toate.
Dar de ce în munte și în pustie? Iată de ce. Sfinții lui Dumnezeu cei mari și pustnici s-au retras din lume, din vâltoarea lumii și din valurile pline de zgomot, de răutăți și de vicleniile cele fără de număr; s-au retras în pustie ca să scape de trei războaie. Care sunt acelea? De auzire, de vedere și de vorbire (cum scrie în Pateric).
Noi avem desigur cinci simțuri și toate sunt punți ale păcatului. Dar mai cu seamă ochii și urechile. Încă și limba, dacă nu o înfrânăm, este o mare răutate, cum zice Sfântul Apostol Iacov. Deci, sfinții s-au retras în munți, ca să scape de aceste trei feluri de răutăți; să nu aibă cu cine vorbi, să nu vadă pe nimeni, să nu audă pe nimeni, și să stea pururea în comunicare cu Dumnezeu prin sfânta rugăciune și meditațiile sfinte, ca să-I urmeze lui Iisus Hristos Care adesea se ruga singur în munte, noaptea și uneori chiar și ziua.
Așa a făcut și Sfânta Teodora, pe ale cărei cărări ați călcat și azi și de atâtea ori venind aici la schitul Sihla; și pentru că poate nu știți viața ei, vă voi face un rezumat al ei, căci nu îngăduie vremea să o spun mai pe larg.
Iată, aici unde este bisericuța asta mică, care are anul acesta 205 ani de la întemeiere, tradiția veche care s-a păstrat din gură în gură și din bătrân în bătrân, spune că a fost întâi coliba Sfintei Teodora. Ea a stat 14 ani de zile pe acest loc, unde fusese mai înainte un vestit pustnic, care venise aici din Munții Vrancei.
După ce s-a desăvârșit deci Sfânta Teodora aici, s-a dus în peștera din vale și acolo a fost descoperită prin minune dumnezeiască, că nu se știa de dânsa.
Duhovnicul ei din Sihăstria murise și ea nu mai putea coborî de bătrânețe până la vale, ca să se împărtășească cu Prea Curatele Taine. Dar s-a întâmplat o minune ca aceasta, mai înainte de moartea ei. La trapeza Sihăstriei niște păsări veneau și luau bucățele de pâine de la frații trapezari. Și au văzut frații cum luau acelea pâine și zburau cu ea încoace spre miazăzi. Și a observat starețul mănăstirii și le-a zis: „Fraților, păsările acestea vedeți că nu mănâncă pâinea, ci iau în cioc câte o bucată și zboară cu ea încolo, spre pustia Sihlei (că nu era atunci biserica aici). Mi se pare mie, a zis starețul, că trebuie să fie vreun rob al lui Dumnezeu, vreun suflet al lui Dumnezeu căruia păsările acestea îi duc pâine”.
Într-o duminică după amiază, doi frați au luat blagoslovenie de la starețul mănăstirii, după ce i-au spus: „Părinte, ne-am duce în partea aceea unde zboară păsările, poate să dăm peste acel pustnic căruia îi duc păsările mâncare de aici”. Și spune istoria – pe care am citit-o într-un vechi manuscris – că păsările parcă îi așteptau, căci zburau dincoace de Sihăstria, la marginea muntelui. Și au stat cu bucata de pâine în cioc până au venit frații și când să le ajungă, au zburat mai încolo și tot așa zburau aproape de pământ și la distanțe mici, ca și cum i-ar chema încoace, să le-o descopere pe Sfânta Teodora.
Și au venit frații, dar de la o vreme, către seară, a venit o ploaie mare și s-a întunecat și n-au mai văzut nici păsări și s-au rătăcit, că nu era pe atunci cărare, cum vedeți acum, ci era pustie mare; de aceea i se spunea aici la Sihla, adică desiș, căci era mare desime printre stâncile acestea. Nu exista atunci schitul Sihla, ci numai câte un pustnic rătăcitor care stătea câteodată aici.
S-au rătăcit deci cei doi frați și când au văzut că e noapte și a venit ploaie și s-a întunecat, au început a plânge, că erau uzi și rătăciți. Și s-au pus spate lângă spate lângă un fag, aici, aproape de peștera Sfintei Teodora din vale, și au hotărât să poposească până la ziuă acolo, că nu mai știau să nimerească înapoi, fiind deja noapte târziu.
Și stând ei acolo înfrigurați, se îmbărbătau unul pe altul, zicându-și: „Poate n-om muri noi până mâine și mâine vom găsi iar calea, ca să ne întoarcem la Sihăstria”. Și când a înnoptat tare și era aproape de miezul nopții, deodată au văzut o lumină mare ca un foc, acolo unde este peștera din vale. Și când au văzut lumina aceea, cel mic a zis:
– Măi, frate, trebuie să fie niște tâlhari aci, că eu am auzit că în pustiile cele mari stau hoții.
Și a zis cel mare:
– Nu, frate, poate să fie chiar un sfânt, care a făcut focul.
Și s-a dus cel mai mare și s-a apropiat de lumina aceea și ce credeți că a văzut acolo? Se vedea o roată mare de foc și din roata aceea niște limbi de foc ca niște săbii se suiau la cer. Era Sfânta Teodora care se ruga acum de 40 de zile și de 40 de nopți, ca s-o găsească cineva să-i aducă Sfintele și Prea Curatele Taine ale lui Hristos, s-o împărtășească, că era prea slabă și nu se mai putea duce singură și era și goală, că putreziseră hainele de pe dânsa.
Frații, când au văzut-o, s-au speriat și au zis:
– Oare ce să fie?
Iar cel mai mare a zis:
– Vezi, acesta este sfântul la care merg păsările cu pâine!
În acel moment, Sfânta Teodora a lăsat mâinile în jos și nu s-au mai văzut lumini și au rămas în întuneric și le-a zis cu un glas slab de tot:
– Nu vă temeți, fraților, – că ei se temeau tare – nu vă temeți că e o nălucire, că eu sunt o femeie ticăloasă și neputincioasă, și mă rog lui Dumnezeu aici de 40 de zile și 40 de nopți să trimită pe cineva să-mi aducă Prea Curatele Taine ale lui Hristos, că vreau să mă împărtășesc cu ele, mai înainte de a mă duce de aici de pe pământ. Nu pot să mă arăt vouă acum, pentru că hainele mele au putrezit de mult și sunt goală. Dacă vreți, dați-mi o haină.
Și atunci fratele cel mare a dezbrăcat rasa de pe dânsul și a pus un bolovan în rasă ca s-o poată arunca, și a aruncat rasa sa, iar cel mic i-a dat cureaua. După ce s-a îmbrăcat cu rasa și s-a încins, sfânta i-a chemat pe frați la ea. Și când a ridicat mâinile în sus s-a făcut lumină în jurul ei ca în jurul unui sfeșnic. Și ei s-au speriat când au văzut-o. Era o femeie numai umbră de om, cu părul alb ca zăpada, luminată la față, slabă numai pielea și oasele și vorbea rar, cu glas blând și stins. Și a zis:
– Nu vă temeți, fraților, eu sunt o smerită roabă a lui Iisus Hristos, mă numesc Teodora. Duceți-vă repede la mănăstire și spuneți părintelui egumen să trimită mâine pe duhovnicul Antonie și pe diaconul Lavrentie, că mâine la ora 12 din zi mă voi săvârși. Să-mi aducă aici Prea Curatele Taine.
Iar frații au zis:
– Doamnă, noi nu știm acum unde este Sihăstria că ne-am rătăcit de aseară și iată a venit ploaia și este întuneric.
Iar ea a zis:
– Uitați-vă la răsărit!
Și a făcut un semn cu mâna și li s-au arătat două sfeșnice luminoase. Și a zis:
– Mergeți după aceste două sfeșnice că îndată veți sosi la Sihăstria.
Și s-au întors ei după cele două sfeșnice și cele două sfeșnice mergeau sus de la pământ și în câteva minute s-au pomenit la poarta Sihăstriei. Și au bătut în poartă, căci tocmai era slujba Utreniei, slujba de miezul nopții, și portarul care era atunci a zis:
– Cine sunteți?
– Noi suntem, frații care ne-am dus astăzi după păsările acelea.
Și le-a dat drumul și s-au dus la biserică și au ascultat Utrenia, iar după Utrenie i-au spus starețului:
– Părinte, am găsit o mare sfântă.
– Unde?
– Acolo unde sunt stânci multe (că ei nu știau cum se cheamă locul acela).
– Cum o cheamă?
– Teodora.
– Dar nu ați găsit pâinea care o aduc păsările?
– N-am găsit-o. Ne-am dus noi după păsări o bucată de drum, dar de la o vreme le-am pierdut din ochi și ne-am rătăcit.
Și i-a întrebat:
– Pe unde ați mers?
– Iată, pe plaiul acesta.
– Și pe unde ați găsit-o?
– Prin pustie, pe acolo pe unde este stâncăria aceea mare.
Și repede s-a pregătit starețul și duhovnicul și diaconul și a mers aproape tot soborul. Au luat Sfintele și Prea Curatele Taine și tot ce trebuia pentru împărtășit și au venit până unde s-au rătăcit frații, care au zis:
– Iată, pe aici ne-au adus sfeșnicele acelea.
Și îndată au văzut sub o stâncă ascunsă, multe bucăți de pâine mucegăită și uscată. Și i-a întrebat:
– Aceasta ați găsit-o ieri?
– N-am găsit-o. O puseseră păsările acolo, pentru sfânta, că poate mânca câteodată o bucată de pâine și bea apă din stânca aceea scobită de acolo, de sus. Se vede că nu-i departe de aici (căci uitaseră locul).
Și când s-au dus mai încolo, au văzut pe sfânta la rugăciune, cu haina cu care se îmbrăcase ieri. Și s-au oprit toți. Și starețul care avea Sfintele Taine a vrut să îngenuncheze, dar sfânta l-a oprit:
– Nu se cuvine, sfinte părinte, să îngenunchezi având asupra ta neprețuitele Taine ale lui Iisus Hristos; eu trebuie să îngenunchez, că sunt păcătoasă.
Așa s-a smerit ea, căci cei mari niciodată nu se laudă, ci pururea zic că sunt păcătoși. Că cine se laudă, cade din darul lui Dumnezeu în trufie și se face diavol, măcar de ar fi viețuit toată viața în pustnicie.
Și atunci Sfânta Teodora, mai înainte de a se împărtăși cu Prea Curatele Taine, a spus viața ei, de unde se trage și pe unde a stat. Și după ce s-a împărtășit cu Prea Curatele Taine, a strălucit fața ei ca soarele și și-a ridicat mâinile la cer, iar când și-a dat duhul, a ieșit o mireasmă de a mirosit tot muntele trei zile. Și a lăsat așezământ ca sfintele ei moaște să le pună în peștera din vale. Și au stat o vreme acolo, apoi au fost duse în altă parte, unde a rânduit Dumnezeu, după cum se știe din istorie: la Sfânta Mănăstire și lavră Pecersca din Kiev.
Odată eram cu un băiat de la Vlădeni; el învăța la școala agricolă. Eu eram venit în concediu din armată, eram caporal. Mai aveam câteva zile să plec. Și el îmi zice: „Părinte, dar la Sihla n-am fost!” „Hai și la Sihla!”
Mă duc în peștera Sfintei Teodora, după ce-am vizitat mănăstirea și când ajungem, el întreabă:
– Măi, ce fel de pământ e acesta? Cât a sta Sfânta Teodora aici?
– 60 de ani a stat.
Eu știam viața ei.
– Măi, dar ce frig este aici! Ia să vedem ce fel de pământ este aici.
Și a scociorât acolo unde bănuia că a fost patul ei. Numai ce văd că scoate o căpățână, galbenă, frumoasă, și tot cu cruce pe ea. Dar mirosea așa de frumos!
– Nu era Sfânta Teodora?
– Nu, că sfintele ei moaște sunt la Kiev. Știe toată lumea. Avem scrise toate. Ai noștri au fost sute și s-au închinat la racla sfintei. La Kiev sunt trei rânduri de tuneluri, de peșteri, numai cu sfinte moaște cu sfinții ruși. Sfânta Teodora este a cincea din margine în dreapta, „Teodora Carpatina”, din Munții Carpați. A luat-o generalul Kieseleff, când a luat-o și pe Sfânta Varvara de la bulgari. Ei țineau mult la sfinte moaște atunci.
Iar acest cap, noi l-am adus și l-am dat părintelui stareț. L-am spălat bine, acolo sus unde bea apă Sfânta Teodora. Mirosea așa de frumos, și cu alt cap pe care l-a găsit maica Isidora care a stat în pustie 50 de ani, alt cap mai micuț. Acela nu era așa galben ca acesta.
Mi-a făcut cineva din Humulești o lădiță frumoasă cu geam și le-am pus în paraclis. Când a ars mănăstirea, nu s-au mai găsit. Câți sfinți au stat pe aici!
Iată că v-am istorisit câte ceva despre Sfânta Teodora. Astfel, Sfânta Teodora a urmat celorlalți mulți sfinți și mari asceți ai lumii care au trăit prin pustie și prin peșteri. Și s-a săvârșit aici, în părțile noastre, și până astăzi a rămas numele peșterii, peștera Sfintei Teodora. Iată, aici avem și muntele și bisericuța.
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 13