Avva Ioan pustnicul, poreclit Piru, povestea despre viața unei femei din Ierusalim:
„Am auzit pe avva Ioan Moairtul spunând că era în Ierusalim o călugăriță foarte evlavioasă și desăvârșită în ceea ce privește viața după Dumnezeu. Diavolul însă pizmuia virtutea ei, de aceea a băgat în sufletul unui tânăr o dragoste satanică pentru călugăriță. Dar acea minunată fecioară, când a văzut viclenia diavolului și pierderea tânărului, și-a luat într-un coșuleț puțină hrană și s-a dus în pustiu. Prin plecarea ei a făcut ca mântuirea tânărului să nu se zdruncine și, totodată, să se păzească și ea.
După multă vreme, din iconomia lui Dumnezeu, ca să nu rămână necunoscută viața virtuoasă a acelei femei, un pustnic a văzut-o în pustia Iordanului și i-a spus:
— Ce faci, maică, în pustiul acesta?
Ea, însă, a vrut să ascundă de pustnic traiul ei în pustie și i-a zis:
— Iartă-mă, am rătăcit calea. Fii bun, părinte, arată-mi drumul!
Pustnicul, cunoscând de la Dumnezeu viețuirea ei, îi spuse:
— Crede-mă, maică, nici n-ai rătăcit calea, nici n-o cauți. Și pentru că minciuna este de la diavol, spune-mi adevărata pricină pentru care ai venit aici.
— Iartă-mă, părinte! Un tânăr s-a îndrăgostit de mine, de asta am venit în pustiul acesta, socotind că-i mai bine să mor aici, decât să ajung sminteală pentru cineva, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni 8, 9).
— De câtă vreme ești aici, maică? a întrebat bătrânul.
— Prin harul lui Dumnezeu, sunt aici de șaptesprezece ani.
— Ce-ai mâncat în pustiul acesta?
Călugărița și-a scos coșulețul și hrana din el și i-a zis:
– Iată, acest coșuleț pe care îl vezi, cu el am ieșit din cetate și Dumnezeu a făcut această milostenie cu mine, smerita, că am mâncat atâta vreme din hrana aceasta și nu s-a împuținat. Cunoaște și aceasta, părinte, că, timp de șaptesprezece ani, bunătatea lui Dumnezeu m-a acoperit și nu m-a văzut față de om până azi, deși eu îi vedeam pe toți.
Pustnicul, aflând aceasta, a slăvit pe Dumnezeu”.
din cartea: Biruință asupra desfrânării