Oamenii păcătoși aud că vine judecata viitoare, dar dorm fără grijă, cufundați în adânca nesimțire a păcatelor lor. Nu se trezesc și nici nu se pocăiesc.
„De cel care se va rușina de Mine și de cuvintele Mele – zice Mântuitorul Iisus Hristos — în neamul acesta desfrânat și păcătos, de acela se va rușina și Fiul Omului când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri” (Mc. 8, 38). Este oare neamul acestei vieți înșelătoare și vremelnice, ale cărei fapte sunt stricate și întunecate, neam desfrânat? Da! Neam păcătos, mamă de fii păcătoși și cum a spus mai demult profetul: „Neam îndărătnic, care produci amărăciune; neam, care nu și-a îndreptat inima lui și rău și-a încredințat lui Dumnezeu duhul lui” (Ps. 77, 10-11).
O, moravuri! O, timpuri! Minciuna acoperă adevărul; nedreptatea silnicește dreptatea; viciul calcă în picioare virtutea; legea se supune patimii; Evanghelia slujește lumii, oamenii nu se tem de Dumnezeu, creștinii se rușinează de Hristos; păcatul împărățește, credința a murit, toate sunt întoarse pe dos.
„Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut” (PS. 52, 4). Dar pentru ce oare oamenii își petrec cu atâta lipsă de teamă și cu atâta pierdere, viața lor în lumea aceasta? Cum se face aceasta? Nu este oare în ceruri un Dumnezeu atoatevăzător și drept, care și acum privește cu de-amănuntul și care va judeca odată pe toate cu de-amănuntul? Da, creștinilor, care mă ascultați, este un Dumnezeu judecător; este o judecată viitoare! Și va veni o vreme, când neamul acesta desfrânat și păcătos va fi judecat și va primi răsplata celor săvârșite. O spune Fiul lui Dumnezeu cu înfricoșată tărie. „De cel care se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, de acela se va rușina și Fiul Omului, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri” (Mc. 8, 38).
Socot că atunci când oamenii au văzut pentru întâia dată fulgerele și au auzit tunetele cerului, s-au spăimântat atât de mult încât aproape să moară de spaimă. Socotesc că vor fi fugit în locurile cele mai întunecoase și mai adânci, să se ascundă ca să nu vadă, ca să nu audă un lucru atât de înfricoșător.
Acum însă deși văd fulgerele și aud tunetele, totuși, nu se mai tem, sau deloc, sau foarte puțin, pentru că vederea și auzul lor s-au obișnuit. Sunt chiar unii care dorm fără frică, cufundați într-un somn adânc, atunci când cerul fulgeră și tună, cu toate că din pricina deselor fulgere se aprinde văzduhul, iar din pricina tunetelor înfricoșătoare, răsună munții cu bubuituri atât de puternice ca și cum s-ar lupta cerul cu pământul.
La fel socotesc că oamenii păcătoși au auzit cu frică mare primul cuvânt despre judecata viitoare. Acum însă, pentru că l-au auzit de atâtea ori, au pierdut frica din pricina deprinderii. Iar semn învederat este acesta că aud că este judecată viitoare, dar dorm fără grijă, cufundați în adânca nesimțire a păcatelor lor. Nu se trezesc și nici nu se pocăiesc. Ce nădejde să mai am eu, care am venit aici ca să vă vorbesc despre judecata viitoare, despre care v-ați obișnuit să auziți și să nu vă mai temeți? Cu toate acestea să vorbesc, ca să am cel puțin prilej în ora judecății, să spun că v-am vorbit. (protos Nicodim Măndiță)