Voința de a plăcea lui Dumnezeu

Cum să formăm voința ca în toate acțiunile noastre interne si externe, în ultimul ei scop să dorească numai a plăcea lui Dumnezeu?

Pe lângă formarea minții, trebuie să conducem și voința noastră. S-o îndrumăm în așa fel încât să nu putem înclina spre poftele ei. Ea să devină una cu voința lui Dumnezeu! Trebuie, iubite frate, să nu crezi că toate ale tale sunt suficiente, ci să voiești să cauți acele lucruri care sunt plăcute lui Dumnezeu. Dar în legătură cu aceasta, să-ți orientezi astfel voința ca și când ar fi mișcată de Dumnezeu, ca să-I placi Lui. Acesta-i scopul final. Pentru acest scop final avem a duce o luptă mai mare, cu natura noastră, deci cu oricare alt lucru. Natura noastră înclină în dorințele ei așa de mult încât în toate domeniile, uneori chiar și în domeniul nostru spiritual, ea cere răspunsul și plăcerea ei. Și atunci se simte hrănită de aceste pofte ca de o adevărată hrană.

Din această cauză când lucrurile spirituale ne sunt oferite atunci când le dorim și le căutăm, dar nu ca fiind introduse de voința lui Dumnezeu, ori numai în vederea faptului ca noi să plăcem lui Dumnezîu, ci pentru acea plăcere și bucurie care se naște din dorirea acelor lucruri pe care Dumnezeu le dorește. Această greșeală e mult mai condamnabilă decât dorința în sine.

De aceea nu-i deajuns a dori acele lucruri plăcute Iui Dumnezeu, ci și a le dori pentru aceleași motive pentru care plac lui Dumnezeu.

Când nu urmăm voinței lui Dumnezeu, întâmpinăm multe decepții din cauza iubirii de noi înșine. Trebuie să urmăm voii Lui, numai pentru Mărirea Lui, nu din interesul nostru. Numai pentru acest motiv să-L dorim, să-L ascultăm, cum am spus mai sus.

Deci, iubite frate, ca să te poți păzi de aceste curse, care nimicesc orice cale a desăvârșirii și să poți progresa a dori și a face orice act numai pentru Voința, Slava și buna plăcere a lui Dumnezeu, ca să-I poți sluji numai Lui (Cel ce în toate acțiunile și gândurile noastre dorește a fi El Însuși începutul și sfârșitul) — folosește această metodă.

Când vrei să-ncepi vreo acțiune care-i plăcută lui Dumnezeu ori care, în genere, este bună, nu apleca îndată voința ta s-o dorească. Întâi ridică-ți mintea la Dumnezeu și vezi dacă El dorește și dacă prin aceasta tu îi vei plăcea numai Lui. Dacă îți dai seama că propria-ți inclinație este mișcată de voința divină, atunci trebuie să dorești acest act și să-l înterprinzi, fiindcă Durnneau îl dorește. Este numai pentru plăcerea și Mărirea Lui.

Tot astfel, când vrei să refuzi ceea ce nu-i place nici lui Durnnezeu, adică, răul, nu-l refuza îndată. Ridică întâi privirea minții la Voința Lui cea dumnezeiască. Numai după aceea să refuzi. Așa vei fi plăcut lui Durnnezeu dacă refuzi ceva. Corupțiunea naturii este foarte subtilă și de aceea puțini o cunosc. Puțini pricep arnăgirea ei. Totdeauna ea caută în mod tainic ale ei. Deseori pare că scopul ei este ca noi să placern numai lui Dumnezeu. Totuși în realitate nu-i așa.

Singurul mijloc prin care putem scăpa de această amăgire este curățenia inimii. Puritatea inimii constă în nimicirea omului vechi și ridicarea celui nou. Pe această linie și la acest scop se mișcă și țintește tot războiul nevăzut.

De vrei să te-nvăț meșteșugul acestei lupte, ascultă:

La-nceputul oricărei acțiuni trebuie să lupți, cât poți, împotriva oricărei voințe private, și să nu dorești, nici să refuzi ceva, până ce n-ai înțeles că tu ești purtat numai de Voința lui Dumnezeu. Dar dacă în toate celelalte acțiuni ale tale și fără-ndoială în lucrarea interioară a sufletului, nu poți ști dacă esti mișcat de Dumnezeu, de bunăvoirea Lui, totuși multumește-l că cel puțin virtual ai totdeauna de partea ta o bună intenție a place lui Dumnezeu în orice faptă.

În faptele care cer oarecare timp, nu numai la început, e bine să acționezi nu numai după voința Atotputernicului ci și către scopul la care te vei gândi necontenit, fiindcă dacă nu-ți amintești mereu cazi în pericolul a fi în legătura iubirii naturale de tine. Atunci înclini mai mult spre tine decât spre Dumnezeu! De aceea nu te lăsa furat de timp, ci hotărăște de la început.

Prin umare, oricine nu dă atenție acestui lucru, începe adesea a face o faptă cu un scop care-i bine plăcut lui Dumnezeu; dar mai târziu, încet, încet, pe nesimțite merge numai după bunăplăcerea voii sale. Atunci uită dumnezeiasca Voință.

Este atât de dominat de plăcerea acelei fapte, încât dacă Dumnezeu Insuși cere acest lucru ori îl ceartă, cu vreo boală, ispitire ori cu alte mijloace, el se tulbură, e vexat și uneori blamează pe unul ori pe altul, că l-au sfătuit, ba uneori murmură și împotriva lui Dumnezeu. Acesta-i un indiciu sigur că gândul și fapta lui nu sunt ale lui Dumnezeu ci ele au ieșit dintr-o rădăcină periculoasă și coruptă— iubirea de sine.

Fiindcă cel purtat numai de voința și buna plăcere a lui Dumnezeu nu dorește a face altceva mai mult decât altul, chiar dacă-i ceva înalt și mare iar altceva jos și foarte mic. El le dorește deopotrivă potrivit cu ceea ce-i plăcut lui Dumnezeu, fiindcă numai El cunoaște timpul, felurile lucrărilor și alte împrejurări.

Acest om, fie că pune mâna a face ceva mai important și mai mare, fie ceva mai de jos și mai mic, rămâne același pașnic și statornic, fiindcă oricum își ajunge scopul și ținta lui care nu-i altceva decât a plăcea lui Dumnezeu în toate faptele, fie în viață fie după moarte.

Deci, iubitule, ia seama totdeauna și ai în vedere a dirija faptele tale către acest scop perfect. Iar dacă uneori ești mânat de dispoziția sufletului tău a face ceva bine să scapi de pedeapsa iadului ori să te poți bucura de Rai să-ți dai seama că atunci ai a face cu buna plăcere și voința lui Dumnezeu Cel ce dorește ca tu să intri în Împărăția Cerurilor, nu în iad.

A face ceva neînsemnat, fie chiar cel din urmă lucru, ceva trecător, totuși dacă e ceva care-i place numai lui Dumnezeu, potrivit Măririi Lui, atunci depășește cu mult ori lucrare înaltă, de cinste, slăvită și foarte mare.

Deci, la Dumnezeu numai un ban dat omului sărac în numele Lui e mai bine primit, dacă vrei să placi dumnezeieștii lui Măriri, decât să fii încărcat de multe averi, când vrei să faci aceasta cu alt scop, chiar dacă faci aceasta ca să te poți bucura de bunurile cerești, care nu-s numai bune, ci și de dorit.

Această formare pe care trebuie s-o pui în practică în orice faptă, adică, să urmărești o unică țintă, numai a plăcea lui Dumnezeu, această exercitare poate părea grea la început, dar mai târziu ți se pare ușoară pe măsură ce dai totdeauna atenție dorinței lui Dumnezeu și nădăjduiești către El, cu o vie dispoziție a inimii tale.

În măsura recunoașterii Nemărginitului Dumnezeu vei fi mai fervent si mai disprețuitor al voinței tale. Și astfel mai ușor si mai repede dobândim obișnuința a face orice faptă a noastră numai pentru iubirea și bună plăcerea acestui Stăpân, care singur se cuvine a fi iubit.

În sfârșit, dacă vrei să te convingi dacă Dumnezeu te poartă spre vreo acțiune, cere aceasta de la Dumnezeu cu rugăciune fierbinte. Roagă-te Lui s-adauge și Harul Său pe lângă celelalte nenumărate binefaceri și haruri pregătite și date ție. Totdeauna te va ajuta.

Sfântul Nicodim Aghioritul; Războiul nevăzut