Dum. feb. 28th, 2021

Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Vom fi judecați pentru patru pricini

Dătătorul Legii, judecător al celor ce au încălcat-o!

Închipuie-ți, creștine, că a sosit ceasul acela și că tu stai în fața scaunului de judecată a lui Dumnezeu. Nu-ți ridica ochii în sus; unde stau mii de îngeri și mii de mii de arhangheli cu frică și cutremur. Nu-ți coborî ochii în jos, unde curge râul cel de foc, care izvorăște din tronul cel de foc. Nu te uita, nici la dreapta, nici la stânga, unde stau cu tot atâta tremur, nenumăratele mulțimi de oameni păcătoși și drepți și așteaptă cu tristețe și în tăcere, cea din urmă hotărâre. Îndreaptă-ți privirea înainte, și la a doua venire, și vezi cine-i cel ce judecă, apoi întoarce-te spre tine însuți și vezi cine-i cel judecat. Cel care judecă, Dumnezeu; cel judecat, un păcătos. Dumnezeu este judecătorul, plin de mânie, fără milă; păcătosul este cel judecat, vinovat, fără putință de apărare. Gândește-te numai la aceste două lucruri !

Păcatele noastre, scuipări și răni pe fața și trupul lui Hristos!

Niciodată, în viața aceasta pământească, Dumnezeu nu se arată cu toată slava Lui. De aceea îndrăznesc oamenii să-L insulte cu mii de feluri de păcate pe Dumnezeu, pe care nu-L văd cu toată slava Sa. Atunci numai, la a doua venire, se va arăta cu toată slava Sa, atunci numai; pentru prima dată îl vor vedea și-L vor cunoaște. Cunoscând atunci chipul pe care L-au insultat, vor cunoaște ce rău mare I-au făcut. În adevăr un gând rău este o a doua cunună de spini pe capul neprihănit al Stăpânului. O vorbă urâtă este un scuipat aruncat pe Dumnezeiescul Lui obraz. O poftă trupească este altă rană în Sfânta Lui coastă. Orice păcat de moarte îl pironește, spune fericitul Pavel, încă o dată pe cruce (Evrei 6, 6). Și acum, păcătoșii nici nu văd, nici  nu cunosc ceea ce fac. Aruncă o săgeată, ca orbii, și nu văd pe cine rănesc, pentru că, sub voalul credinței, Dumnezeu este oarecum ascuns. Dar când va veni întru Slava Lui și se va arăta, atunci vor vedea pe cine au rănit și ce fel de rană i-au făcut. „Vor vedea pe cine L-au împuns” (Ioan 19, 37; Zaharia 12, 10). Păcătosule, cum vrei să ți se arate fața aceea?

Să-L vezi acum cu propria Lui față, să vezi păcatul tău ca pe o rană făcută acelui chip Dumnezeiesc. Spune-mi, cu ce ochi vei putea să vezi, cu ce inimă vei putea să înfrunți priveliștea? Ți-o spune Dumnezeiescul Hrisostom: „Cu ce ochi vei vedea pe Hristos? Cum te vei uita la El? Cum vei răbda? Dacă nu cutezăm să ne uităm în ochii tatălui nostru, când i-am greșit, cum vom putea să ne uităm atunci în ochii lui Hristos, Care-i mai nespus de blând decât un părinte? Cum vom cuteza?” (Sf. I. Hrisostom Om. 76, la Matei). Și cu toate acestea ceea ce a spus este puțin lucru.

Mânia Dreptului Judecător, va fi mai cumplită decât iadul!

Dacă, Dumnezeu judecătorul, este atât de înfricoșător când se arată cu întreaga Sa slavă, cu cât mai înfricoșător va fi când se va arăta cu întreaga Lui mânie? Cu adevărat, acest lucru nu poate nici mintea să-l înțeleagă și nici limba să-l tâlcuiască. „Cine cunoaște tăria mâniei Tale, și de frica Ta mânia Ta s-o numere?” (PS. 89, 13) spunea David către Dumnezeu. Oamenii au văzut puterea mâniei Dumnezeiești de la potopul care a înecat toată lumea (Fac, 6, 5; 7, 24), de la focul care a curs din cer și a ars cele cinci cetăți (Fac. 19, 24-29; Înț. Sol. 10, 6) și de la plăgile care au lovit pe Faraon cel cu inima împietrită (Fac. 7, 1; 10, 15). Cu toate acestea, Dumnezeu în această viață, nu-și aprinde toată mânia Sa. „Nu va aprinde întreaga Lui mânie!” (PS. 77, 43). Pe pământ nu-și arată toată dreptatea Lui. E drept că în această viață se mânie, dar și îndelung-rabdă. Mila Lui potolește dreptatea Lui. Din această pricină, spune Apostolul, timpul de față este o vreme potrivită (2 Cor. 6, 2) și noi putem ușor, cu rugăciuni, cu lacrimi, cu pocăință, cu rugăciunile sfinților, să îmblânzim pe Dumnezeu. Pe pământ „Dumnezeu este îndurător și ne iartă păcatele noastre” (PS. 77, 42). Timpul celei de a doua veniri, este timpul judecății. Însuși Apostolul o numește ziua mâniei și a descoperirii (Rom. 2, 5), adică în care Dumnezeu va arăta întreaga Lui mânie Dumnezeiască. Ioan spune că nefericiții păcătoși se vor ruga munților și pietrelor să cadă deasupra lor și să-i acopere, numai să nu vadă această mânie. „Și vor spune munților și pietrelor: „Cădeți peste noi, ascundeți-ne de fața Celui ce stă pe tron și de mânia Lui” (Apc. 6, 16). Dreptul Iov, ca să scape de o astfel de mânie, este mulțumit să se ascundă de viu în iad: „Mai de folos îmi este, așa se roagă Iov de Dumnezeu, ca să mă pui Ia adăpost în iad, până ce va trece mânia Ta” (Iov 14, 13). Dumnezeiescul Hrisostom se teme mai mult de mânia lui Dumnezeu decât de iad, mai mult chiar decât de nenumărate iaduri: „Cu neputință de suferit este și gheena și chinul de acolo. Dar chiar dacă mi-ar vorbi de nenumărate gheene, nici una din ele nu va fi Ia fel de înfricoșătoare ca aceea, de a vedea fața liniștită a lui Dumnezeu întorcându-se de la noi și ca aceea, de a vedea blândul Său ochi că nu poate să ne privească” (Sf. Ioan Hrisostom Omilia 24, la Matei). Pentru ce? Pentru că este numai mânie. Pe aceasta o aseamănă David, cu un pahar pe care îl ține Dumnezeu, plin cu vin neamestecat, ca să adape pe toți păcătoșii. ”Pahar este în mâna Domnului, cu vin neamestecat. Vor bea din el toți păcătoșii pământului” (Ps.74, 7-8). Vin neamestecat; numai vin fără de apă, adică numai mânie, fără îndelungă-răbdare; numai dreptate, fără milă. Acolo n-au loc rugăciuni și mijlociri ca să îmblânzească mânia Dumnezeiască, nici lacrimi de pocăință ca să înduplece spre milă dreptatea Dumnezeiască. „Nor și ceață împrejurul Lui„. Atunci Dumnezeu nu caută la fața nimănui ca să I se facă milă de el. „Dreptate și judecată, biruința scaunului Lui” (PS. 96, 2). Atunci judecă și cercetează faptele. Nu mai este Dumnezeul milei și al îndurărilor (2 Cor. 1, 3), ci Dumnezeul răzbunărilor (PS. 93, 1). Dumnezeul răzbunărilor? Și ce răzbunare vrea să facă Dumnezeu? Am să-ți spun!

Dumnezeu-Tatăl va răzbuna cumplit, disprețuirea Jertfei Fiului Său!

Dumnezeu și Tatăl cel mai înainte de veci, deasupra Muntelui Golgota a jertfit pe Unicul Său Fiu întrupat, încununat cu cunună de spini, pironit pe Cruce, peste tot rănit, peste tot plin de sânge în mijlocul a doi tâlhari, ca un osândit (Mt. 27, 38; Mc. 15, 27; Lc. 23, 32; Ioan 19, 18). Priveliște înfricoșătoare și jalnică! Soarele când l-a văzut s-a întunecat (Mt. 27, 45; Lc. 23, 44), pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a rupt, mormintele s-au deschis (Mt. 27, 51-52; Mc. 15, 38; Lc. 23, 45). Cine l-a silit? Păcatele tale! Haide acum să nu-ți lași păcatele tale aici în viața aceasta prin mărturisire! Înaintează cu păcatele tale în fața acestui Dumnezeu și Tată spre a fi judecat la a doua Lui venire. Acolo va fi de față și însuși Fiul Lui Unul-Născut, cu rănile încă deschise; acolo va fi de față lemnul crucii pe care a fost răstignit. Și deci când pe de o parte va vedea pe acel Fiu iubit pe care L-a junghiat, iar pe de altă parte păcatele tale, care L-au îndemnat să-L junghie, nădăjduiești să aibă vreo milă față de tine? Dumnezeu îți va spune:

„Nerecunoscătorule, viața Fiului Meu a fost cu mult mai de preț decât toate viețile oamenilor și ale Îngerilor la un loc. Viața Lui am dat-o spre moarte! Sângele Fiului Meu era cel mai scump mărgăritar al raiului. L-am vărsat tot pe pământ! Dragostea pentru Fiul Meu era mai călduroasă decât toate flăcările care sunt aprinse în inimile serafimilor. Am părăsit-o! N-aveam altceva mai de preț, nici mai scump, nici mai iubit, decât pe Fiul Meu: L-am jertfit! Nu era de ajuns aceasta ca să te facă să cunoști ura ce-o am pentru păcat? Și, totuși, vii încărcat de păcate, înaintea ochilor Mei? M-ai îndemnat, prin păcatele tale, să-Mi omor pe Fiul Meu. Acum Mă îndeamnă Fiul Meu să te judec pentru moartea Lui. Cer răzbunare înaintea ta, sângele Lui, rănile Lui, patimile Lui. Sunt judecător, dar sunt și Tată. Ca judecător te judec cu dreptatea Mea; ca Tată te osândesc pentru moartea Fiului Meu”.

Păcătosule, aștepți milă de la un astfel de judecător și de la un astfel de Tată? Nu, nu, ticălosule! Gândește-te că dacă n-a cruțat pe Fiul Său (Rom. 8, 32), după cum spune Pavel, te va cruța pe tine, dușmanul Lui? Gândește-te că dreptatea Lui judecă păcatul tău și în același timp, dragostea Lui răzbună moartea Fiului Lui. O astfel de luptă este pornită împotriva ta: dreptatea lui Dumnezeu și dragostea lui Dumnezeu. Și se face cu tine și judecată și răzbunare. Măsoară dragostea pe care o are pentru Fiul Lui! Este nemărginită. Măsoară ura ce-o are pentru păcat, încât L-a îndemnat să jertfească pe Fiul Său atât de iubit!
Este nemărginită! Și dintr-o astfel de dragoste și dintr-o astfel de ură, măsoară mânia cu care, te va judeca! Și aceasta este nemărginită. Mânie fără de milă, numai mânie. Cine poate să înțeleagă asemenea mânie? Cine poate s-o sufere? Eu vă vorbesc de ea și tremur. Simt că-mi lipsește puterea și cuvântul; nu mai pot să vorbesc: Lăsați-mă că din pricina, temerii ce-o are duhul meu, să-mi trag puțin sufletul! Ah, suflete păcătos! Ah, judecată viitoare!

Atunci vor fi vădite toate faptele ascunse, chiar și gândurile!

Judecător este Însuși Dumnezeu, plin de mânie, fără milă. Cel judecat, un păcătos. Vinovat fără putință de apărare. Păcatele sunt de patru feluri. Pentru fiecare din ele, orice om va da răspuns amănunțit, în fața lui Dumnezeu, în ceasul judecății. Primul fel de păcate sunt acelea pe care le-am făcut noi înșine. Al doilea fel de păcate, sunt acelea pe care le-am prilejuit de le-au făcut alții. Al treilea fel de păcate sunt faptele bune pe care nu le-am făcut. Al patrulea fel de păcate sunt faptele bune pe care n-am lăsat pe alții să le facă.

Toate vor fi cercetate, nu numai cele mari, dar și cele mici. „Cele mai mici dintre faptele noastre vor fi aduse spre a fi cercetate” (Sf. Grigore al Nisei; Cuv. la PS. 5), spune Grigore al Nisei. Va fi cercetat tot ce am greșit cu mintea, chiar gândurile cele mai mici; tot ce am greșit cu gura, chiar și vorba deșartă; tot ce am greșit cu fapta, chiar și cele mai ușoare greșeli; toate, de la cel dintâi păcat până la cel din urmă. Nu vom putea să ascundem nici unul, așa cum le ascundem acum de ochii oamenilor și chiar duhovnicului. Toate se vor înfățișa sub aceeași înfățișare, și cu aceleași împrejurări, așa cum s-au săvârșit. Noi nu vom putea să schimbăm nici unul, după cum facem acum, înșelând lumea, arătând unul în locul altuia, prezentând fățărnicia drept virtute. Nu! „Vom vedea pe toate faptele noastre deodată, zice Marele Vasile, ca și cum faptele noastre ar sta în fața noastră, arătându-se înaintea minții noastre, cu caracterele lor proprii, fiecare faptă așa cum a fost rostită și săvârșită”. Acum, în această viață se săvârșesc multe fapte, care, sau sunt complet ascunse, sau dacă sunt cunoscute, nu știm cine le-a făcut. Pe câte nu le acoperă noaptea, pe câte pustiul, pe câte taina? S-a găsit pe ascuns o scrisoare mincinoasă. Cine a scris-o, oare? Nu știm! A fost înșelată o fecioară nevinovată. Cine este tatăl copilului? Nu știm! S-a auzit un cuvânt de defăimare. Cine l-a spus? Nu știm! Lipsește un sfânt vas din biserică, un lucru de preț dintr-o casă. Cine l-a furat? Nu știm! Și lucrul cel mai grav este, când este osândit un nevinovat, iar vinovatul râde. Cutare faptă, este dragoste adevărată sau falsă? Este oare râvnă sau invidie? Este oare laudă sau lingușeală? Este oare virtute sau fățărnicie? Nu știm! Aici este mult întuneric. Dar acolo, când Dumnezeu va lumina cele ascunse de întuneric, atunci se vor arăta toate „fiecare faptă, cu caracterele ei proprii, așa cum a fost rostită și săvârșită”. Pe toate le va judeca Însuși Dumnezeu, plin de mânie, fără milă. Gândește-te acum, păcătosule, dacă mai poți spune vreun cuvânt!

Vom fi judecați pentru patru pricini

În primul rând, vor fi judecate relele pe care le-ai făcut prin fărădelegile tale, prin nedreptățile tale, prin desfrânările tale și prin toate păcatele tale mari și înfricoșate. Pentru ca să capeți iertare de păcatele tale, Dumnezeu ți-a dat în această viață un mijloc foarte ușor. Dacă te-ai fi mărturisit numai unui duhovnic, căruia i-a dat Dumnezeu toată puterea să te ierte, ai fi fost iertat! Dar n-ai făcut-o! Ai știut-o și n-ai făcut-o! Ți-au spus preoții și duhovnicii și n-ai făcut-o! Ai trăit atâta vreme și ai avut atâta timp s-o faci și n-ai făcut-o! Te întreb: Ai în acestea vreun cuvânt de apărare înaintea lui Dumnezeu?

În al doilea rând, vom fi judecați pentru relele pe care le-am prilejuit de le-au făcut alții. Acela n-a vrut să dea mărturie mincinoasă, nici celălalt să ucidă, tu însă l-ai îndemnat. Acea sărmană fecioară s-a împotrivit cât a putut, tu însă fie prin înșelăciune, fie prin forță, ai scos-o pe ulița obștească a pierzării și ai băgat-o în casa de desfrâu. Tânărul acela nu cunoștea încă nici un viciu, era o floare în vârstă și în nevinovăție. L-ai atins, l-ai veștejit! Cuvintele tale și discuțiile tale i-au otrăvit auzul și i-au stricat moravurile cele bune. Erai preot și depășeai pe laici în scandaluri. Erai însurat și-ți țineai amanta în ochii propriei tale soții. Erai tată și ai fost pentru copiii tăi dascălul răutăților. Erai om și printre ceilalți oameni: pilda pierzării. Dacă ai fi vrut, frate, să fii pedepsit numai tu, treacă-meargă căci tu ești stăpânul propriului tău suflet! Dar să pedepsești și pe mulți alții prin sfatul tău, prin scandalul tău, prin exemplul tău? Te întreb: Ai în acestea vreun cuvânt de apărare înaintea lui Dumnezeu?

În al treilea rând, ai să fii judecat pentru faptele bune pe care nu le-ai făcut. Dumnezeu ți-a dat multe bunătăți, și naturale, și lumești și duhovnicești. Erai deștept! Puteai să ajungi îndreptar de virtute și înțelepciune și te-ai abătut spre pierzare. Erai bogat! Puteai să faci mult bine văduvelor și orfanilor, dar nu te-a lăsat iubirea de argint! Erai capabil să ajungi o stea a Bisericii, dar te-a biruit, fie trupul, fie lumea, fie diavolul. Virtutea și sfințenia nu erau pentru tine un lucru cu neputință. Vei vedea acolo atâția Profeți, Apostoli, Mucenici, fecioare, asceți, pe care i-a sfințit harul Dumnezeiesc. Nu ți-ar fi lipsit niciodată acest har Dumnezeiesc, ca să ajungi ca aceia, dacă nu ți-ar fi lipsit voința cea bună. Atâta vreme, atâta timp prețios, sau cheltuit în răutăți sau pierdut în zadar, în care puteai să faci atâta și atâta bine, dar n-ai făcut nimic! Te întreb: Ai în acestea vreun cuvânt de apărare înaintea lui Dumnezeu?

În al patrulea rând, ai să fii judecat pentru faptele bune pe care n-ai lăsat să le facă alții. Unul voia să meargă la biserică, să asculte predica; să se mărturisească, să facă un bine sufletului său, dar răutatea ta nu l-a lăsat. Altul voia să facă un bine obștesc spre folosul multora, dar invidia ta l-a împiedicat. Te întreb: Ai în acestea vreun cuvânt de apărare înaintea lui Dumnezeu?.

Faptele bune numai la aparență, ne vor provoca o cumplită dezamăgire!

Închizând cartea ce cuprinde păcatele, s-o deschidem pe ceaIaltă care conține virtuțile tale. Gândești că ai făcut în viața ta vreun bine? Dar să vedem ce bine este acela. Te-ai rugat, dar pe când buzele tale se rugau, pe unde colinda mintea ta? Ai făcut milostenie, dar câtă? Și poate că și acea puțină milostenie, ai făcut-o ca să ai mai mult laudă de la oameni decât răsplată de la Dumnezeu. Ai postit! Îmi vine să plâng de posturile creștinilor! Mai cu seamă în timpul postului domnesc, la mesele creștinilor, amețeala și beția. Dar când te-ai înfrânat de la pește și de la carne, te-ai înfrânat oare, de la patimi și de la poftele trupului? Te-ai mărturisit, dar de câte ori te-ai mărturisit, te-ai îndepărtat oare, vreodată, de păcatul săvârșit? Te-ai căit, dar te-ai îndreptat? Acestea sunt faptele tale cele bune, Pe care l-ai făcut! Și vrei să ai cu acestea vreun cuvânt de apărare înaintea lui Dumnezeu?

Ah, arată-mi un bine desăvârșit, din toate punctele de vedere! Din cincizeci, șaizeci sau chiar o sută de ani câți ai trăit, adu-mi o singură zi, un singur ceas pe care să-l fi dăruit Întreg lui Dumnezeu? Unde este un astfel de bine? Unde este, un astfel de ceas?

Pentru a scăpa de sentința veșnică a Judecății de apoi, să alergăm acum la Spovedanie!

Dacă judecătorul este un Dumnezeu plin de mânie, fără milă; iar tu ești cel judecat, un vinovat păcătos, fără cuvânt de apărare, gândește-te care să fie cea din urmă sentință? Mă cutremur s-o spun. „Pleacă de la Mine, blestematule, în focul cel veșnic, gătit diavolului și îngerilor lui” (Matei 25, 41). Cât este de înfricoșată judecata lui Dumnezeu? Dar cu cât este mai înfricoșă. toare sentința Sa! De unde vii și unde ai să mergi cu o astfel de sentință, ticălosule, nefericitule păcătos? Din rai în iad; din lumina slavei, în focul cel veșnic; din nesfârșita slavă, în chinul nesfârșit; de la Dumnezeu, la diavol. Cât este de înfricoșată judecata lui Dumnezeu! Cât este de înfricoșătoare sentința Sa! „Du-te de la Mine!” Eu pentru moment nu pot să vă spun ce cuprind aceste cuvinte înfricoșătoare; vi le voi spune altă dată. Pentru moment te sfătuiesc, te rog, te conjur să fugi de o astfel de judecată, și de astfel de sentință. Este oare cu putință? Ascultă!

Pentru toate păcatele oamenilor, Dumnezeu a rânduit două scaune de judecată. Unul aici pe pământ, în această viață, și altul în cer, la a doua venire. Acolo este Judecător un Dumnezeu, plin de mânie, fără milă. Aici este judecător un preot, om plin de milă, fără mânie. Acolo vinovatul nu are cuvânt de apărare, aici capătă iertare. Cel care a fost judecat aici de duhovnic și a fost iertat, este judecat și acolo de Dumnezeu, și este iertat”. Cel care aici se va pocăi, acolo este îndreptățit. „Dacă vom putea, prin mărturisire, în viața aceasta pământească, spune Hrisostom, povățuitorul păcătoșilor, să ne spălăm de greșeIile noastre, vom merge acolo curați de păcate”. De multe ori ți-am spus creștine, ce lucru ușor este iertarea păcatelor prin mărturisire. Astăzi ți-am spus ce lucru înfricoșat este cercetarea păcatului la judecata viitoare. Ți-am pus înaintea ta apă și foc (Isus Sirah 15, 16). Alege ce voiești!

Protos. Nicodim Măndiță; Despre înfricoșata judecată