După judecata particulară, la patruzeci de zile după repauzare, sufletele celor drepți primesc numai începutul sau arvuna bogată a fericirii; iar sufletele păcătoșilor primesc în iad începutul, arvuna muncilor, așa cum le-a meritat fiecare. Mai rămâne ceva după Judecata particulară a sufletelor, pentru unii din cei păcătoși rămâne posibilitatea de a se mai ușura din muncile lor, ba chiar de a se și elibera cu totul din legăturile iadului, deși nu prin meritele lor proprii, ci mai vârtos prin rugăciunile Bisericii și prin purtarea de grijă a celor vii. Va sosi însă oarecând o zi mare, ziua cea de apoi (Ioan 6, 39; 10, 28-30; 17, 11-24, 18, 9; 14, 1-3; 5, 28-29; Mt. 25).
Ziua aceasta, cea mai de pe urmă a întreg neamului omenesc (Ioan 6, 39-40), asemenea ultimei zile a vieții de pe pământ a fiecărui om, e numită „ziua sfârșitului lumii” și a universului (Mt. 13, 39-43; Apc. 14, 7-20), precum este și ziua morții omului. Aceasta e o zi fixată, hotărâtă de Dumnezeu, Care va judeca lumea după dreptate (F. Ap. 7, 31; Rom. 14, 10-12). Ziua aceasta în Sfânta Scriptură se numește „ziua judecății” (Mt. 11, 22′, 24; 12, 36; 2 Petru 2, 9; 3, 7), „ziua mâniei și a dreptei mânii a lui Dumnezeu” (Rom. 2, 5), „ziua Fiului Omului” (Lc. 17, 22, 24, 26), „ziua lui Hristos” (Filip. 1, Io; 2, 16), „ziua Domnului nostru Iisus Hristos” (2 Cor. 1, 14; 1 Cor. 1, 8; 5, 5). Aceasta e ultima zi în care se va face Judecata universală, când toți oamenii, de la protopărinții noștri Adam și Eva, până la ultimul om ce va vedea lumina soarelui pe acest pământ, vor fi judecați fără nici o părtinire, răsplătindu-se fiecăruia după faptele sale, bune ori rele, deplin și definitiv.
Când anume va veni ziua aceea mare, noi oamenii nu putem ști, deoarece nu ni s-a descoperit despre dânsa și aceasta tot în folosul nostru propriu, moral. Odinioară, ucenicii au întrebat pe Mântuitorul despre vremea anumită a sfârșitului lumii, a învierii celei de obște și a venirii lui la judecata generală. El însă, nu le-a precizat anul, ziua și ceasul acela; ci le-a răspuns: De ziua și ceasul acela nu știe nimeni. Nici îngerii din ceruri nu știu, fără numai Tatăl Meu singur. Precum a fost În zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Și precum era în zilele cele mai înainte de potop: oamenii mâncau, beau, se însurau, se măritau… până în ziua în care a intrat Noe cu ai săi în corabie, după care a venit potopul apelor, i-a luat, înecat și pierdut pe toți; așa va fi și venirea Fiului Omului. Așijderea și precum a fost în zilele lui Lot: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau… până în ziua în care a ieșit Lot din Sodoma, a plouat foc și piatră pucioasă din cer și i-a pierdut pe toți; în acest chip va fi în ziua în care Fiul Omului Se va arăta… Aduceți-vă aminte de femeia lui Lot. Oricine va căuta să-și mântuiască sufletul său, pierde-l-va pe el; iar cine își va pierde (sacrifica totul și viața sa) sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, îl va mântui și învia pe el. Zic vouă: „În această noapte vor fi doi în pat: unul se va lua și altul se va lăsa. Două vor măcina la moară; una se va lua și alta se va lăsa… Privegheați deci, și vă rugați, că nu știți nici ziua, nici ceasul în care va veni, Domnul vostru… Nu este al vostru a ști anii și vremile pe care Tatăl le-a pus în a sa stăpânire…” (Mt. 24, 36-42; Lc. 17, 28-37; Mt. 25, 13; F. Ap. 1, 7; 1 Tes. 5, 1-6; Mt. 25; Apc. 22, 10-22).
Cu toate acestea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos Dumnezeu-Omul a binevoit, a indica unele din semnele acelea prin care se va anunța sfârșitul lumii, cu cea de a doua venire a Sa, precum și circumstanțele ce vor precede apropierea zilei celei mari, și înfricoșata Judecată generală. Acestea sunt următoarele:
1) Progresele extraordinare ale științelor omenești pe pământ. Propagarea împărăției Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos în toată lumea. „Evanghelia aceasta a Împărăției – zice Mântuitorul – se va predica în tot pământul, spre mărturie la toate neamurile și atunci va fi sfârșitul” (Mt. 24, 14). Despre evrei, mărturisea Sfântul Apostol Pavel, scriind creștinilor dintre neamuri: „Nu voiesc ca să nu știți voi, fraților, taina aceasta, ca să nu fiți înțelepți de la voi înșivă, că o parte din Iudei au căzut în orbire până ce va intra (în Biserică) mulțimea neamurilor și așa, tot Israelul se va mântui” (Rom. 11, 25-26).
Fără îndoială, Domnul nu va veni a doua oară pe pământ spre a judeca viii și morții, înainte de executarea întreagă a poruncii din urmă pe care a dat-o Apostolilor Săi și urmașilor lor când S-a înălțat la cer. „Mergeți și învățați toate neamurile… Mergând în toată lumea, predicați Evanghelia la toate neamurile” (Mt. 28, 19; Mc.16, 15).
Nu va fi nici un colț de pământ, unde să nu audă și asculte cuvintele mântuirii. În acest timp se va forma Împărăția Harului sau Biserica Luptătoare. Aceasta are de scop numai educarea și pregătirea Sfinților, aducerea oamenilor la „unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, până când vor ajunge toți la vârsta de bărbat desăvârșit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos” (Efs. 4, 12-13; comp. 1 Cor. 14, 28; Colos. 1, 28). Această Împărăție sau Biserică luptătoare, pentru că se află totdeauna în neîncetată nevoință și în luptă cu vrăjmașii ei, nu este pururea pentru aici, ci urmează a se sfârși. Aceasta o adeverește și Apostolul, arătând hotarul până unde va continua această Împărăție Harică, zicând: „Fiecare în a sa rânduială, începătura Hristos, după aceea, cei ce sunt ai lui Hristos vor învia la venirea Lui. Apoi sfârșitul, când Domnul va da împărăția lui Dumnezeu și Tatăl, când va desființa toată domnia, stăpânirea și puterea. Pentru că se cade Lui a Împărăți până ce va pune pe vrăjmașii Săi sub picioarele Sale…” (1 Cor. 15, 23-25). Cu sfârșitul Împărăției Harului însă nu se va sfârși Împărăția Mântuitorului nostru Iisus Hristos; ci după aceea va sosi Împărăția cea veșnică.
Această Împărăție veșnică își are începutul său chiar și acum, în Împărăția Mesianică, în Sfinții mutați din aceast viață, care se îndulcesc de bucurii, veselii, slavă și fericire în Împărăția aceasta nouă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos Dumnezeu, se numește: Împărăția Slavei, pentru că slava Domnului nostru Iisus Hristos, care acum încă nu s-a descoperit deplin, se va arăta atunci în toată deplinătatea, lumina, bucuria și fericirea. De asemenea și bine-credincioșii care au plăcut lui Dumnezeu, se vor îndulci și împărtăși de acea deplină slavă, așa precum se îndulcesc acum de har. Împărăția cea veșnică se mai numește și Biserica Triumfătoare, pentru că acolo nu mai sunt greutăți, prigoane, lupte, suferințe și necazuri; ci numai glorie, repaus, deplin triumf asupra tuturor vrăjmașilor și fericire veșnică.
2) Pe de altă parte se vor ivi progresele excesive ale celui rău și arătarea lui Antihrist pe pământ. Vremile cele mai de pe urmă ale Haricei Împărății sau a Bisericii Luptătoare a Domnului nostru Iisus Hristos, vor fi cele mai grele, groaznice și nefericite. Aceasta o prezice El Însuși zicând: „Atunci va fi necaz mare, care n-a fost din începutul lumii până acum, nici nu va mai fi” (Mt. 24, 4-22; comp. Dan. 9, 26-27, 12, 1; loil 2, 2-3, Is. 65, 8-9). Aceasta o mai prezicea și Sfântul Apostol Pavel scriind ucenicului său Timotei, Episcopul Efesului: „Și aceasta să știi, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de argint, măreți, trufași, hulitori, neascultători de părinți, necurați, fără dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având numai chipul bunei credințe, iar puterea ei tăgăduind. Și de aceștia ferește-te” (2 Tim. 3, 1-5; 1 Tim. 4, 1).
După Dumnezeiasca descoperire dată de sus, Proorocului Daniel și Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, în acele vremi de pe urmă, Biserica Luptătoare sau Împărăția Harică a Domnului nostru Iisus Hristos, se va lupta cu vrăjmașul ei cel mai înverșunat din început, adică cu diavolul. Lupta aceasta, începându-se cu încercările satanei împotriva Bisericii Cerești, după aruncarea lui din acele înălțimi năpustindu-se, va cuprinde cu o cumplită putere Biserica Luptătoare de pe pământ. Lupta aceasta crâncenă va consta, pe de o parte din o înfricoșată persecuție satanică pe care balaurul dracon, Satana, o va ridica asupra tuturor bine-credincioșilor creștini – cler și popor – care cred În Mântuitorul nostru Iisus Hristos, luptându-i prin toate mijIoacele infernale, ca să-i abată de la El și să-i facă părtași ai săi. Pe de altă parte în acele înfricoșate lupte ale creștinilor contra diavolului, acești bine-credincioși luptători vor fi ajutați de Însuși Mântuitorul până ce vor birui desăvârșit pe diavoIul. „Război mare s-a făcut în cer. Mihail cu îngerii săi s-au războit cu balaurul și balaurul și îngerii săi se războiau; dar nu s-au întărit nici nu s-a mai aflat locul lor mai mult în cer… Pentru aceasta, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele! Vai celor ce locuiesc pământul și marea, că s-a pogorât diavolul la voi, având mânie mare, știind că mai are puțină vreme!” (Apc.12, 7-12; Dan. 7, 11-12).
Spiritul rău, apropiindu-i-se pierzarea sa, va desfășura toate vicleniile și silințele sale ca să oprească succesele Evangheliei, spre a îndepărta credința și a trage pe alții în cursele fărădelegii (1 Tim. 4, 1-3). Lucrările păcatului vor merge așa de departe, încât atunci când va veni Fiul Omului. abia se va mai găsi credință pe pământ… Și, pentru că fărădelegea va prisosi, dragostea multora se va răci (Lc.18, 8; Mt. 24, 12).
Nemulțumit de mijloacele sale ordinare, Satana își va face atunci, cu îngăduirea lui Dumnezeu (2 Tes. 2, 11), în persoana lui Antihrist, un ajutor extraordinar de puternic, spre a combate Împărăția lui Hristos. Prin acest organ diavolesc, balaurul se va lupta cu Biserica lui Hristos, Dumnezeu: „Pentru că ei n-au primit dragostea adevărului ca să se mântuiască – zice Apostolul – de aceea le va trimite Dumnezeu o putere lucrătoare înșelăciunii ca să creadă ei minciunii” (2 Tes. 2 10-11). Zicerea „va trimite”, aici se înțelege în loc de: „Dumnezeu se va depărta”, ca să vină o lucrare de amăgire la cei ce n-au crezut adevărului. Vezi că mai întâi necredincioșii s-au întors de către adevăr și atunci i-a părăsit pe ei Dumnezeu și i-a stăpânit minciuna. Lucrare de „amăgire” numesc faptele lui Antihrist, pe care le va face ca să amăgească pe oameni, sau pe însuși Antihrist l-a numit „lucrare a amăgirii”, căci însuși se va lucra de către Satana, pentru ca să amăgească pe mulți (T.T o.c. la 2 Tes. 2, 11). Psalmistul David zice: „Pe cei ce se abat la îndărătnicii, duce-i-va Dumnezeu cu cei ce lucrează fărădelegea…” (Ps. 124, 5). Aceasta înseamnă că Dumnezeu va lăsa să lucreze asupra lui iluzii, nu ca să fie justificați prin aceea, ci ca să fie condamnați. Și pentru ce? Pentru că n-au crezut Adevărului, adică în adevăratul Hristos (2 Tes. 2, 12), ci s-au dat fărădelegii, adică lui Antihrist.
„Eu – zice Mântuitorul – am venit în Numele Tatălui Meu și nu Mă primiți pe Mine! De va veni altul în numele său, pe acela îl veți primi” (Ioan 5, 43). Eu – zice – am venit în Numele Tatălui Meu, că pretutindeni pe Tatăl îl laudă, de El zice că este trimis și nimic nu poate să facă de la Sine. În scurt, grăiește multe cuvinte smerite, vrând să taie de la dânșii toată pricina nemulțumirii. Iar altul de va veni, adică Antihrist, se va arăta că el însuși este Dumnezeu. Pe Mine, Care am venit în Numele Tatălui, și Care sunt trimis, nu Mă primiți, iar pe acela îl veți primi.
Aceasta însă vi se întâmplă vouă, pentru că acela (Antihrist) vă va făgădui slava vieții acesteia, pe care voi o căutați, vrând să luați slavă unul de la altul și pe cea de la Însuși Dumnezeu defăimând-o. Eu însă nimic slăvit nu vă făgăduiesc vouă în viața aceasta pământească, ci multă greutate vieții în cele ce se grăiesc de Mine. Pentru aceasta nu credeți Mie, că nimic ce este de veselie în viața aceasta nu nădăjduiți să aveți de la Mine.
Încă și în alt chip nu credeți Mie, fiindcă voi căutați slavă unul de la altul, pentru că boierii și dascălii, ei înșiși vrând a se arăta pe sine înaintea poporului, nu Mă primesc pe Mine, ca să nu li se micșoreze slava lor. Iar popoarele căutând dragostea cea de la boieri, nu voiesc să alerge la Mine, ca pentru Mine să nu cadă din cinstea cea de la boieri. Dar fiindcă îl aduceau pe Moise sus și jos, le-a zis: „El vă va pârî pe voi, că acela pentru Mine a scris”. Dar unde a scris pentru El? În multe locuri acela zice: „Prooroc va ridica vouă Domnul…”. Pentru Hristos au fost și altele multe, unele în cuvinte, iar altele în semne și în chipuri, precum a fost minunea rugului. Foc este Dumnezeirea; iar rug spinos, firea cea păcătoasă, pe care cuprinzând-o focul Dumnezeirii, a păzit-o nearsă, cu lumină strălucind-o și din ale sale măriri și daruri împărtășind-o, iar ea din micșorările acelea neîmpărtășindu-se. Și aceasta a zis-o Moise, care se potrivește la credința lui Hristos: „De se va ridica vreun prooroc făcând semne și depărtând de la Dumnezeu, să nu-i credeți lui, precum este Antihrist, iar de se va ridica Prooroc făcând semne și la Dumnezeu și Tatăl aducând, iar nu depărtând de la El, AceIuia să-i credeți”. Fiindcă Hristos a venit în Numele Tatălui, a făcut multe semne și nu i-a depărtat pe ei de la cinstirea de Dumnezeu, pentru aceasta El a fost Cel despre Care proorocea Moise. Așadar, dacă scripturilor lui Moise nu credeți, cum veți crede cuvintelor Mele?! Acela a scris și cărțile sunt de față înaintea ochilor voștri, încât și de veți uita, cu înlesnire puteți să vă aduceți aminte. Cu toate acestea însă, voi nu credeți celor scrise! Atunci cum veți crede cuvintelor Mele celor nescrise? Dar pentru ce zici acestea, o, Doamne, de vreme ce știi că nu vor crede? Măcar că știu că nu vor asculta, Eu însă tot le zic, ca nu mai pe urmă să pună pricină că de Le-aș fi spus, ar fi crezut. Și în alt chip: aceia care erau atunci, ca niște nemulțumitori, nu credeau; iar cei ce mai pe urmă vor crede, nu era cu cuviință și cu dreptate să se lipsească de folosul cel din cuvintele lui Hristos (Tâlc. Teofilact la Ioan 5, 43).
Aceasta o arată și Apostolul, zicând: „Mă tem ca nu cumva, precum șarpele a amăgit pe Eva cu viclenia sa, așa să se strice și înțelegerile voastre (abătându-vă de la dreapta credință) În Hristos. Că dacă venind altcineva, s-ar apuca să propovăduiască un alt Iisus, pe care eu nu l-am propovăduit, sau ați primi alt duh, pe care nu l-ați primit, sau altă evanghelie, pe care n-ați primit-o, atunci bine l-ați primi, fiind îngăduitori cu acela (2 Cor. 11, 3-4). Dumnezeu va permite aceasta chiar și în timp de persecuție, nu că doar nu o poate împiedica, ci cu scopul de a încununa cât mai strălucit statornicia atleților (luptătorilor sau ostașilor) Săi, precum face de obicei și cum a făcut-o pentru Profeții și Apostolii Săi; așa, ca prin suferințe de scurtă durată, să moștenească Împărăția eternă a cerurilor, după cuvintele proorociei Iui Daniel: „În timpul acela toți cei din poporul tău, care se vor găsi scriși în carte, se vor mântui” (Dan. 12, 1). Desigur, aici e vorba de „Cartea vieții” (Ciril. Ierus. Cateh. 15 n. 27).
Dumnezeiasca Scriptură întrebuințează numele de Antihrist în două sensuri diferite: Într-un sens general, spre a se designa tot ce se opune, se împotrivește Domnului Hristos, pe cei care combat progresele Evangheliei și denaturează sau resping dogmele Sale. „Toată minciuna nu este din adevăr. Cine este mincinosul, fără numai cel ce tăgăduiește că Iisus este Hristos? Acesta este Antihristul care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul… Iubiților, să nu credeți pe tot duhul, ci să ispitiți duhurile, de sunt de la Dumnezeu, că au ieșit în lume mulți prooroci mincinoși. Din aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: tot duhul care mărturisește pe Hristos că a venit în trup, este de la Dumnezeu. Însă tot duhul care nu mărturisește pe Iisus Hristos că a venit în trup, nu este de la Dumnezeu; ci acela este al lui Antihrist, de care ați auzit că va veni și acum este în lume…”.
Tot cel ce calcă porunca și nu rămâne în învățătura lui Hristos, acela nu are pe Dumnezeu… Oricine va veni la noi și nu va aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă și să nu-i ziceți lui „bucură-te”, că cel ce-i va zice lui „bucură-te, se va face părtaș la faptele lui cele rele” (1 Ioan 2, 21-23, 4, 1-3; 2 Ioan 1, 9-14). Astfel de Antihriști erau și în vremurile Apostolilor, s-au ivit în toate vremurile Bisericii și sunt și acum. Antihriști sunt și creștinii care cred, dar viețuiesc anticreștinește și într-un sens particular, indică anume pe adversarul Domnului nostru Iisus Hristos Dumnezeu, care trebuie să se arate înainte de sfârșitul lumii spre a spera, lucra și lupta contra Creștinismului (2 Tes. 2, 3-12; 1 Ioan 2, 18).
În raport cu persoana acestui Antihrist, cu calitățile și acțiunile sale, aflăm în Cuvântul lui Dumnezeu un învățământ direct și destul de lămurit. Astfel, Dumnezeiasca Scriptură ni-l înfățișează mai lămurit pe Antihrist sub următoarele descrieri:
1) Va veni, se va descoperi „omul păcatului”, „fiul pierzării”, „potrivnicul”, a cărui venire va fi după lucrarea satanei în toată puterea, cu semne și minuni ale minciunii (2 Tes. 2, 3-4, 9). Antihrist în persoană nu va fi nici vreo societate sau împărăție, ori Stăpânire oarecare, nici vreun șir de câteva persoane puternice și tiranice laolaltă, nici spiritul vremii, ci o anumită persoană reală. Acela, de la nelegiuita sa naștere, spre pieirea sa și a altora, se va afla sub cea mai apropiată înrâurire, a diavolului. El va fi potrivnicul adevărului, binelui, credincioșiei și viețuirii creștinești.
2) Antihrist va face după voia lui și se va înălța ca împărat, pentru că balaurul i-a dat lui puterea și scaunul său și putere mare peste toate semințiile, limbile și neamurile pământului. El va merge în plin până ce sfârșitul mâniei va veni, căci ce este hotărât se va întâmpla (Dan. 7, 24; 11, 36; Apc. 13, 27), adică el va fi un stăpânitor puternic, care va răspândi o mare înrâurire și teroare în toate popoarele și neamurile pământului.
3) Antihrist – fiara – își va deschide gura sa spre hulă asupra lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui, Locașul Lui și pe cei ce locuiesc în cer (în Biserica Luptătoare și Triumfătoare), și se va înălța mai presus de tot ce se zice Dumnezeu, sau se cinstește așa, încât va ședea el în Biserica lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu, arătându-se pe sine că este Dumnezeu (Apc. 18, 6; 2 Tes. 2, 4; Dan. 7, 23, 11, 36-39). Din aceste locuri scripturistice, reiese că Antihrist va fi un mândru disprețuitor a toată cinstirea de Dumnezeu, un semeț hulitor al adevăratului Dumnezeu Cel viu, al Religiei, Bisericii și a tot ce-i sfânt în Biserica lui Luptătoare de pe pământ și în Biserica lui Triumfătoare din cer; iar în locul acestora va cere sieși, închinăciune dumnezeiască de la lume, cu impunere imperioasă și astfel, prin persoana sa, diavolului.
Nicodim Măndiță; Despre înfricoșata judecată