Despre zilele de pomenire a morților, Biserica, Maica noastră duhovnicească, ne învață că noi, toți creștinii – cei repauzați și cei ce viețuim aici pe pământ – formăm o adunare o Biserică, un corp, al căruia cap este Hristos.
Între noi creștinii cei vii și cei repauzați, este o minunată și foarte strânsă legătură, așa cum este între sufletul și trupul omenesc.
Astfel, unii repauzați adeseori s-au îngrijit de cei vii ca: Proorocul Ieremia și Arhiereul Onia care s-au arătat lui Iuda Macabeul înbărbătându-l în luptă împotriva vrăjmașilor (II Macabei 15, 11-17), ca bogatul petrecăreț din Sfânta Evanghelie care ruga pe Avraam să trimită pe Lazăr în casa tatălui său ca să spună celor cinci frați ai săi să-și îndrepteze viața, ca să nu vină și ei în iadul înfocat în care se muncea el (Luca 16, 22-31).
Potrivit datinilor creștine și constituțiilor Apostolice, s-au făcut din vechime până în prezent: Liturghisiri și pomeniri pentru morți la 3, la 9 și la 40 de zile, la 3 și la 6 luni, la 1, 2, până la 7 ani, șamd.
Zilele în care se fac pomeniri de obște pentru cei adormiți la Sfânta Biserică sunt
• în fiecare sâmbătă din săptămâna rânduită pentru această binefacere a repauzaților.
• Sâmbăta lăsatului sec de carne pentru Postul Paștelui — Sâmbăta Moșilor — Moșii de iarnă, în care Biserica se roagă pentru morții cei din veac – moșii și strămoșii noștri, adormiți în buna credință și mai ales pentru cei ce au răposat în întâmplări năprasnice, fără împărtășirea Bisericii și a rânduielilor ei. Se face parastas mai ales pentru răposații nespovediți, neîmpărtășiți, fără lumânare, precum și pentru morții neștiuți din războaie.
• Primele șase sâmbete din Postul Paștilor sunt rânduite tot pentru pomenirea obștească a morților, spre a nu rămâne fără mijlocirea Bisericii în vremea de pocăință a Postului Mare. În diferite zone ale țării noastre pomenirea morților în aceste șase sâmbete se numește „purtatul prescurilor”. Creștinii vin cu colivă, la Sfânta Biserică în fiecare din aceste sâmbete, iar parastasul din sâmbăta a șasea „Sâmbăta lui Lazăr” se face, in general, la cimitir. Aici creștinii pun lângă crucea celor pomeniți prinosul lor, iar la vremea cuvenită, preotul stropește mormintele cu vinul adus. Ieșirea la morminte, cu această ocazie, este legată de textul Sfintei Scripturi, în care se relatează faptul că Mântuitorul Hristos, înainte de Intrarea in Ierusalim, a mers la mormântul lui Lazăr, înviindu-l pe acesta din morți.
• Sâmbăta dinaintea Rusaliilor Sâmbăta Moșilor — Moșii de vară, este rânduită pentru ca și morții să se împărtășească, prin pomenire, de mângâierea Sfântului Duh.
• Lunea sau marțea după Duminica Tomii – este o zi de pomenire a morților, in care, creștinii pomeneau, încă din vechime, pe cei răposați, pentru ca și aceștia să se împărtășească din bucuria Sfintei învieri.
• La Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), și în sâmbăta dinaintea Sfântului Dimitrie, se obișnuiește, in uncie părți, să se pomenească morții căzuți în războaie, morți, care au luptat cu credință, pentru lege și patrie întocmai ca niște mucenici.
• În sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil Sâmbăta Moșilor sau — Moșii de toamnă
• În Joia Mare, pentru ca cei răposați să aibă și ei parte, în Împărăția cerească de Cina cea de Taină.