Un oarecare bărbat cu femeia lui, amândoi temători de Dumnezeu, făceau multe milostenii și alte fapte bune. Trăind ei mulți ani împreună, s-au învoit să se depărteze de împreunarea cea trupească; şi aşa au trăit ei multă vreme ca niște frați, iar nu ca cei însurați. Însă vrăjmașul păzirii curăției, a zavistuit fapta lor cea bună, și într-o zi, în Sâmbăta cea Mare, a luptat şi a ispitit pe bărbat până la atâta, că n-a mai putut să sufere şi a căzut cu femeia în păcat fără voia ei; care ocărându-l mult şi mustrându-l, i-a adus aminte de ziua cea vrednică de cinste. Însă el n-a luat în seamă mustrarea, ci se aprindea de patimă. Atunci femeia a zis cu mânie: ,,Fiindcă nu ai evlavie, nebunule, spre Învierea Domnului cea slăvită, rog pe Dumnezeu ca orice se va naște din noi în această noapte, să fie dat diavolului„. În ceasul când ca o neînțeleaptă a zis cuvântul acesta, a zămislit un copil, parte bărbătească; care pe cât se mărea, cu atât se arăta tot mai mult dăruit cu dar şi așa frumos, încât mult se bucurau rudeniile văzându-l.
Iar când a ajuns la vârsta de 12 ani, venind diavolul a zis către mama lui: „După trei ani, vin să-mi iau darul pe care mi l-ai făgăduit„. Auzind acestea, ticăloasa s-a umplut de mâhnire şi durere cu inima, şi în fiecare zi plângea nemângâiată, mai ales când se uita la fiul său. Iar acesta, pentru că nu știa pricina, mirându-se de ea, o întreba zicând: ,,Rogu-te maică, spune-mi mie, pentru ce toți prietenii mei şi rudeniile când mă văd se bucură şi numai tu, văzându-mă, lăcrimezi?„
Atunci aceea i-a spus lui tot adevărul. Iar tânărul, mâhnindu-se foarte şi fiindu-i frică să nu pătimească ceva rău de la diavolul cel ucigător de oameni, a fugit într-o noapte de acasă şi ducându-se la Ierusalim, s-a mărturisit Patriarhului, care l-a trimis la un duhovnic vestit, om cu sfințită viață, ce se hrănea din mâna îngerului, care în fiecare zi îi aducea câte o pâine minunată. Iar când mergea cineva la el ca să-l vadă, îngerul îi aducea câte două pâini, după cum a făcut şi în ziua aceea. Venind tânărul cu scrisoarea de la Patriarhul, după ce pustnicul a citit-o, i-a zis: „Să chemăm, fiul meu, pe Stăpâna cea fără prihană, care are multă putere asupra dracilor, pentru că ea de multe ori i-a rușinat şi a pierdut cu totul puterea lor şi multe suflete a scăpat din mâinile lor, izbăvindu-le din munca cea veșnică„.
Așa zicând, I-a sfătuit să se roage cu multe lacrimi şi cu evlavie, ținându-l în chilia sa, până în ziua Sfintelor Paști, când se împlineau trei ani din ziua în care diavolul vorbise cu maica lui.
Iar în acea zi, slujind Sfântul Dumnezeiasca Liturghie, tânărul sta în Altar, înaintea Sfintei Mese, cu frică şi cu multă groază. Voind să iasă Preotul cu Sfintele Daruri la cântarea Heruvicului, a intrat diavolul şi răpind pe tânărul, l-a dus în muncă împreună cu trupul. Atunci Cuviosul, auzind strigătele tânărului s-a mâhnit foarte şi punând Sfintele pe Sfânta Masă s-a rugat cu lacrimi, făcând rugăciune către Stăpânul şi către pururea Fecioara, Maica Lui, ca să nu lase nepedepsită o îndrăzneală şi o nerușinare ca aceasta a diavolului, ci să ia pe tânăr din ghearele lui, să-l întoarcă întreg şi sănătos şi să-l rușineze pe cel de trei ori blestemat, că l-a răpit pe el de la Sfântul Jertfelnic.
Astfel rugându-se Cuviosul, a citit apoi rânduiala Sfintei Liturghii ca să nu o lase nesăvârșită. Pe când zicea rugăciunea aceasta: „Şi pentru ca să fie celor ce se vor împărtăși spre trezirea sufletului şi spre iertarea păcatelor şi celelalte (adică după ce a săvârșit cele Sfinte), când a strigat, zicând: ,,Mai ales, pentru Preasfânta, Preacurata: ,,Mare, ești, Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale! O! Nebiruită putere a Fecioarei! S-a aflat cel răpit lângă Sfântul Jertfelnic şi a strigat, zicând: ,,Mare este numele Sfintei Treimi!”
Iar după ce s-a săvârșit Sfânta Liturghie, împărtăşindu-se tânărul, l-a Întrebat Cuviosul unde a fost şi ce a pătimit. Atunci el i-a spus că după ce l-a răpit diavolul, l-a aruncat într-un loc întunecos, cu miros greu de nesuferit, unde se munceau negrăit nenumăratele suflete ale păcătoșilor. Însă îndată venind Stăpâna cea prealăudată, l-a scos din acel loc de groaznică chinuire şi l-a adus în biserică. Şi a slăvit Sfântul pe Domnul şi pe Preasfânta şi pururea Fecioara Maria, şi a mulțumit pentru că i-a ascultat rugăciunea.
După aceea, tânărul ducându-se la Patriarh a fost binecuvântat de el şi apoi s-a întors la părinții şi rudeniile lui, care socotind că l-a luat diavolul, plângeau pierderea lui. Dar văzându-l pe el când nu mai avea nici o nădejde, fiecare poate să înțeleagă de câtă bucurie și veselie s-au umplut și câte rugăciuni de mulțumire au înălțat către Stăpânul Hristos și către Maica Lui cea Prealăudată. Pentru ale cărei rugăciuni, o! De am dobândi și noi fericirea cerească. Amin!
din cartea: Minunile Maicii Domnului