Cuvânt de folos

Cuvintele sunt cărările faptelor

Fă una din trei – părintele Cleopa

Distribuie

– Părinte, dar despre cei ce merg la distracții lumești, la nunți cu lăutari, la bal, la discotecă, ce ne puteți spune?

– Care se duce așa, acela-și bate joc de sufletul lui. Pentru că, uite ce este, tot ce-ai câștigat în biserică, ai risipit. Dacă te-ai dus la crâșmă, acolo-i gura iadului. Dacă te-ai dus la jocuri, acolo-i teatrul satanei. Și toate lucrurile duhovnicești care le câștigi în biserică, le pierzi acolo și pierzi și sufletul. N-ai văzut ce-a făcut dracul cu unul credincios?

Un băiat credincios foarte, după ce s-a liberat de armată, a spus părinților lui că el nu se mai însoară. „M-aș duce la mănăstire”. Avea un loc al lui. Tată-su și mama-sa l-au lăsat la voia lui. Și-a făcut o căsuță acolo și a învățat să facă coșuri din nuiele. El nu s-a însurat. Era cel dintâi în biserică, cel dintâi la spovedanie, la împărtășanie. Nu l-a văzut nimeni înjurând sau fumând sau beat. Mă rog, ducea o viață, cum spune Mântuitorului: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă oamenii faptele cele bune ale voastre și să-L slăvească pe Tatăl cel din cer.

Un om care duce o viață curată nu-i de folos numai pentru el, este de folos pentru atâta lume. Diavolului nu i-a venit bine, că el dădea pildă bună la toți frații. El avea Psaltire, Ceaslov, icoane frumoase, ca un călugăr. Stătea acolo. Avea un ogor, l-a arat și semăna acolo ce trebuie. Avea o pădurice frumoasă și de acolo își lua nuiele de făcut coșuri. Era pildă. Și toți îl aveau de model: „Uite, Ion! Ia, acela-i om!”

Nu s-a căsătorit. Căsătoria rămâne de bunăvoia fiecăruia. Apostolul Pavel spune: Bine este tânărului să se însoare, dar mai bine să rămână așa. Bine este fecioarei să se mărite, dar mai bine să rămână așa. Cea măritată grijește de ale lumii, cum să placă bărbatului. Și cea nemăritată grijește cum să placă Domnului.

Diavolul nu stătea. A început să-l tulbure noaptea. I se arăta în chip de leu, în chip de câine, venea în chip de ostași, bătea doba prin pod pe la el noaptea, se arăta în chip de șarpe că-l mușcă, țiuia. Nu știți voi, dacă te-ai apuca de o viață de rugăciune, câte de astea ai să pățești. Du-te în pădure să vezi! Că nu avem voie să spunem, că am trăit și acolo 9 ani și 7 luni, în creierii munților. Să vezi acolo câte năluciri îți face diavolul.

Da. Așa bietul om, au început ispite mari cu el. Într-o seară vine un drac la el:

– Măi Ioane, eu sunt diavolul. Măi, mare ciudă avem noi pe tine. Stai aici la marginea satului și mare necaz ne faci – părinții lui erau foarte credincioși, dar aveau casa în mijlocul satului. Și avea și o soră tare credincioasă.

– Dar de ce mă supărați noaptea? Bateți în pod, chiuiți, șuierați, bateți, urlați, mieunați. Ce, credeți că eu mă tem? Am pe Hristos.

– Măi, uite! Facem un legământ. Nu mai venim la tine niciodată, dar să faci una din trei care ți-oi spune eu.

– Care?

– Sau să-l omori pe tată-tu, sau s-o bați pe soră-ta – că avea ciudă că și părinții și sora lui erau credincioși – sau a treia, măi, uite ce-i să te duci și tu o dată în crâșmă. Măcar o dată, că nu team văzut în crâșmă niciodată.

– Și ce să fac?

– Ia și tu un pahar de vin acolo și cu tine nu mai avem nimic. Nu mai venim să te supărăm noaptea.

Dar el spune dracului:

– Dacă ești drac! Mă înveți să omor eu pe tata! S-o bat eu pe soră-mea! Eu n-am omorât un purice în viața mea.

– Zici că pe tat-tu nu vrei să-l omori, pe soră-ta nu vrei s-o bați! Măi, fă-o pe cealaltă, că-i cea mai ușoară și nu te mai supărăm niciodată. Intră și tu o dată în crâșmă și ia un pahar de vin! Toată lumea zice că nu te-a văzut în crâșmă.

Avea mare ciudă, că le dădea pildă bună. Dar lui i s-a părut asta mai ușoară. „Măi, zice, asta n-ar fi așa greu! Când mă duc în târg să-mi vând lucrul mâinilor – știi, că mergea o dată la o lună, două -, voi intra într-o crâșmă, beau un pahar de vin și am plecat”.

Ei, dracul îl pândea acum. Și-a dat cuvântul. A ajuns într-o săptămână, a legat coșărcile – ele au urechi, știți -, le-a legat pe un ciomag și s-a dus cu ele la vânzare. Îl știau toți: „Acesta-i cel care face panere! Cel care stă în pădure, colo”. Când s-a dus la târg, niciodată n-a vândut el așa de repede coșărcile. I-au adus dracii mușterii. Au venit și i-au cumpărat coșărcile repede. Acum a luat parale multe. Iaca vine un nepot de-al lui:

– Moșule, iaca ai vândut coșurile și ai luat preț bun pe ele! Ești bun de aldămaș. Hai aici la crâșmă să luăm un păhăruț de vin!

El și-a adus aminte ce-a vorbit noaptea cu dracul.

– Măi, aș merge, dar…

– Hai, moșule, dacă nu dai dumneata, dau eu – că la crâșmă-s milostivi, știți, fac milostenie!

Dar acesta când a auzit că nici n-are să plătească, are să dea acela de băut, a zis:

– Ei, hai măi, ce-ar să fie?

Când intri în crâșmă, dracul îți bate trei cuie: unul pe pragul crâșmei, unul pe scaun unde te-ai așezat și unul după ce ai luat primul pahar. Și când a ajuns la crâșmă, el măcar dacă făcea o cruce, să se ducă dracul dinaintea lui, dar n-a făcut și i-a dat nepotul un păhăruț de rachiu.

Dar el a zis:

– Măi, mie mi-e rău de la mirosul acesta de alcool. Nici n-am mâncat nimic.

– Stai, moșule! Să aducem o gustare și o sticlă de vin de cel bun.

Când a intrat în crâșmă, iaca alt nepot al lui:

– Ehei, moșule, bine că te văd, că nu te-am mai văzut niciodată aici, la „biserica” noastră.

Vine și celălalt:

– Hai să luăm un pahar! Moșule, bine că ai venit! Doar nu-i un păcat, domnule, să mănânci, să bei! Ce, Dumnezeu le-a lăsat pe toate!

Celălalt era mai mare avocat. Și se apucă el și ia un păhăruț de aici, unul de acolo. El, care n-a băut niciodată, imediat s-a amețit. Bețivul care-i de meserie nu se îmbată repede, dar acesta, care n-a gustat rachiu în viața lui, nici vin mult, după ce-a băut, numai ce vede că se învârte crâșma cu el.

– Măi băieți, măi, eu mă duc, măi! Că dacă mai stau, trebuie să mă duceți cu targa de aici!

– Dar ce, moșule, te-ai îmbătat așa repede?

– Ei, eu văd că nu-i bine. Eu am amețit.

– Taci, moșule! Păzește-ți treaba!

Ei, dacă erau de meserie, de! Iese el în drum. Dar aburii alcoolului s-au ridicat și i-au întunecat mintea, cum norii, când se ridică, întunecă soarele, așa și el. Casa lui tătâne-su era în mijlocul satului. Și o ia pe drum, dar măsura drumul dintr-un colț în altul, când aici, când dincolo. Că zice Sfântul Vasile cel Mare: „Cel bețiv, ca să vină acasă, are nevoie de picioare străine, că ale lui nu-l mai țin”, îi trebuie proptele, că se duce jos.

Cum mergea, lumea se întreba:

– Măi, dar cine-i acesta?

– Ion, cel din pădure.

– Taci, măi, că nu-i el. Acela nu bea niciodată.

– Tu nu-l vezi, măi?

– Dar cum, că acesta de când e el nu l-a văzut nimeni în crâșmă?

– Nu știu, bre, ce-a pățit acum!

Se duce unul la tată-su, că avea să treacă pe la poarta lui:

– Moșule, dar pe băiatul matale îl socoteau oamenii că-i sfânt, dar acum, dacă-l vezi, zici că-i drac. Uite, merge beat pe drum.

– Dar nu se poate, măi băiete! Dar unde-i? Ia du-te, Marie! că avea o fată.

Când îl vede aceea, de rușine că niciodată nu l-au văzut oamenii beat, se duce, îl ia de mână și-l trage în ogradă.

– Hai, măi, în casă, că ne faci de rușine și râde lumea de noi!

Dar el când a văzut că-l trage:

– Dar ce, am băut banii tăi? Și o ia la bătaie pe soră-sa. Ți-am băut banii tăi? Ce ai cu mine?

I-a spus dracul, ori s-o bată pe soră-sa, ori să-l omoare pe tată-su, ori să se îmbete o dată, să ia un pahar de vin. Aude tată-su cum o bătea:

– Tată, văleu, a înnebunit Ion aista! Mă bate! Uite îi beat, mă omoară!

Vine tată-su s-o scoată pe fată din mâna lui.

– Măi, dar ești nebun? Tu nu te-ai îmbătat niciodată…

Și era acolo un trunchi, cum a tăiat tată-su lemne, și era un toporaș înfipt acolo, el, nebun, că era turmentat, când a văzut că vine tată-su, a luat toporul din trunchi și i-a dat una lui tată-su și la omorât. A bătut și pe soră-sa, a omorât și pe tată-su.

– Văleu!

– Ce-i?

– L-a omorât pe tată-su…

Fata a fugit. A venit stăpânirea, miliția, cum se zice: „Cutare a omorât pe tată-su, fiind beat!” Și dacă a omorât pe tată-su, l-a luat miliția și l-a dus la închisoare. Vine dracul la miezul nopții la dânsul:

– Măi, Ioane, mă cunoști?

– Da.

– Eu sunt acela care ți-am spus să-mi faci una din trei. Prost ai mai fost. Ți-am spus să alegi una din trei, și ai ales-o pe cea mai rea, să te îmbeți o dată. Vezi că din crâșmă mi le-ai făcut pe toate? De acum al meu ești! Aceștia ți-au dat 15 ani închisoare, dar pocăința care trebuie la acestea, n-o mai faci tu.

Și el, când a văzut, a început a plânge și a zis:

– Vai și amar, că rău m-am înșelat!

Și stând la închisoare, după un an de zile a murit acolo nespovedit și neîmpărtășit. Și ați văzut diavolul ce-a făcut? „Fă una din trei!” Și le-a făcut pe toate, și s-a dus și și-a pierdut sufletul.

De aceea vă spun. Dacă ai ieșit de acasă și te duci să bei în crâșmă, te-ai dus în „gura iadului”. Acolo are dracul toate la îndemână: Și rachiu și vin și muzică și oameni răi, blestemați, care te îndeamnă…

Măi, dacă îți trebuie un pahar de vin, Dumnezeu le-a făcut toate. La masa ta, în sărbători, în duminici și cum este acum în câșlegi, adu-ți un pahar, două de vin curat, și să iei cu soția, cu copilașii; dacă ți-a venit un neam. Dar la casa ta și cu măsură. Că toate-s pentru om. Că mă întreabă unii: „Dar pot să iau un pahar de rachiu la o nuntă sau la un praznic?” Poți. Dar unul, pentru că-i blagoslovit. Nu zice că toate se sfințesc prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune?

Și vinul cine l-a făcut? Nu tot Dumnezeu? Vezi că din vin, mai ales, se fac și Preacuratele Taine, ce-i mai sfânt pe lume. Că zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu vinul este de vină, ci beția!” Așa și rachiul, nu-i de vină. De vină-i beția, dacă ai luat mai mult decât trebuie și te-ai îmbătat și țiai pierdut și mintea și sănătatea și sufletul. Ferească Dumnezeu! N-ai ce căuta, să te duci în casa diavolului. Că acolo este „Babilonul” și toate răutățile. Acolo găsești de tot neamul.

Da. Vrei în casa ta să te odihnești, odihnește-te. Stai la masă, iei un pahar, te-ai odihnit și pe urmă te ocupi de cele ce spune cartea.

Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 12

Distribuie