Faptul că Îngerii slujesc la mântuirea omului este întărit prin numeroase exemple din Viețile Sfinților. Iată câteva exemple de acest fel:
Când Cuviosul Chiril construia mânăstirea de la Lacul Alb, toți locuitorii din vecinătate, fiind uimiți de izbânda construirii, l-au socotit pe Chiril un mare bogătaș. Ducându-se vestea, un moșier iubitor de avuție i-a adunat pe toți slujitorii săi și au plecat noaptea să-l jefuiască pe Chiril și mânăstirea lui. Apropiindu-se de gardul mânăstirii, răufăcătorii au văzut cum în jurul mânăstirii umblau o mulțime nenumărată de oșteni cu săbiile scoase.
Tâlharii au așteptat până dimineața ca oștenii aceia să adoarmă, însă nu au mai putut aștepta și s-au întors acasă. In noaptea următoare răufăcătorii au văzut și mai mulți oșteni și iarăși s-au întors fără izbândă. Dimineața, moșierul a trimis un slujitor la mânăstire să afle ce regiment se află în mânăstire și dacă va rămâne mult timp acolo. La întoarcere cel trimis a dat de știre că timp de mai mult de o săptămână nici măcar un pelerin nu a fost în mânăstire, darămite oștire.
Atunci moșierul a înțeles că mânăstirea era păzită de Îngerii lui Dumnezeu și s-a căit pentru intenția sa (Viețile Sfinților, 9 iulie).
Când Cuviosul Onufrie cel Mare (care a trăit în veacul al IV-Iea), iubind viața pustnicească, a părăsit mânăstirea din Tebaida și a mers în pustie, în apropierea ei a văzut o rază de lumină și s-a speriat, așa încât a vrut să fugă iarăși în mânăstire. Însă raza de lumină s-a apropiat de el și s-a auzit un glas: „Nu te teme, pentru că eu sunt Îngerul tău, care din ziua nașterii tale am fost pus de Dumnezeu să te păzesc și tot timpul merg cu tine, iar acum, din porunca Domnului, te duc în această pustie; fii desăvârșit și cu inima smerită înaintea Domnului și slujește-l cu bucurie, iar eu nu mă voi depărta de tine”.
Îngerii li se arătau sfinților mucenici în timpul chinurilor și îi întăreau în nevoința lor. Astfel, arătându-se Sfântului Mucenic Acachie, ei i-au spălat acestuia rănile cu apă caldă și le-au tămăduit. Iar când sfântul mucenic a fost închis în temniță și pus în lanțuri de fier, Îngerii i s-au arătat iarăși și i-au scos lanțurile (Viețile Sfinților, 7 mai).
Sfinților Mucenici Eustatie și Anatolie, care erau închiși în temniță și osândiți la moarte prin înfometare, li s-a arătat un Înger, care i-a eliberat din lanțuri, i-a făcut sănătoși și, dându-le mană să mănânce, le-a spus: „În toate pătimirile voastre eu voi fi cu voi, căci sunt trimis de Hristos Domnul ca să vă păzesc” (Viețile Sfinților, 20 noiembrie).
Când Teodor Tiron se ruga în temniță, cu ușile pecetluite, la rugăciunea lui se alăturau Îngerii. Străjerul a auzit mai întâi o cântare puternică, iar apoi a văzut prin ferestruică în jurul lui Teodor o mulțime de tineri, care erau îmbrăcați în veșminte albe și cântau împreună cu el; însuși guvernatorul a venit la temniță și a auzit multe glasuri cântând deși marele mucenic era întemnițat singur (Viețile Sfinților, 17 februarie).
Dar iată o mărturie despre o minune cunoscută multora în Kuban, căci mulți martori a avut ea, iar acești martori au povestit-o tuturor rudelor și cunoscuților lor.
Nouă monahii au fost duse în căruțe spre a fi împușcate. Au fost puse umăr lângă umăr deasupra unui râpe pentru ca apoi să nu mai fie îngropate, să nu mai fie muncă în plus.
Membrii comsomolului (Uniunea Tineretului Comunist) s-au pregătit să deschidă focul, iar monahiile au început să cânte cu voce tare un psalm.
Și chiar atunci s-a produs minunea. Deodată a început să strălucească o lumină orbitoare și au apărut trei Îngeri. Doi dintre ei s-au lăsat în jos și S-au așezat de-a dreapta și de-a stânga monahiilor, iar al treilea Înger s-a lăsat în jos și s-a așezat înaintea comsomoliștilor, care au căzut dintr-odată cu toții la pământ și și-au pierdut cunoștința.
Soldații-călăreți au venit degrabă de la căruțe, i-au văzut pe comsomoliștii care zăceau ca niște cadavre, pe monahiile care cântau vii și nevătămate și au pornit în goana mare în sat „după ajutor”.
„Ajutorul”, buimac și plin de frică, a început să-i încarce în căruțe pe comsomoliști.
– Iar noi ce facem? a întrebat una dintre monahii.
– Fugiți! a fost comanda, pe care au și împlinit-o cu rugăciuni.
Toate escortele comsomoliștilor au murit foarte repede, iar secretarul lor a zăcut paralizat până la moarte (un an întreg).
Cu fiecare zi slăbea tot mai mult. Și, când i-au rămas numai pielea și oasele, au apărut o mulțime de viermi. Nu reușea mama lui să adune de pe el grămada de viermi, că ei iarăși apăreau nu se știe de unde.
Se chinuia cumplit și striga într-una, cerând: ,Rugați-vă pentru mine!” Dar nu avea cine să se roage pentru el, deoarece în jurul lui trăiau oameni necredincioși, care nu știau rugăciuni. Și tocmai cele care l-ar fi putut ajuta fugiseră toate.
din cartea: Păzește-ți casa de rău