În ierarhia cerească Arhanghelul Rafail are sarcina de a tămădui toate bolile și rănile omenești. Când a călătorit cu Tobie, i-a poruncit acestuia să prindă pește, să-i scoată măruntaiele și să le păstreze. Chinuit de curiozitate, Tobie l-a întrebat de ce să păstreze măruntaiele peștelui. Atunci Arhanghelul i-a spus: „De vei arde inima și ficatul peștelui înaintea unui om chinuit de un demon sau de un duh rău, demonul îl va părăsi pe acela și niciodată nu-l va mai necăji. Iar cu fierea trebuie să ungi albeața de pe ochii orbului și acela se va însănătoși”. Fără îndoială că această rețetă a Arhanghelului nu poate fi folosită acum, deoarece organele peștelui nu au în sinea lor nicio putere tămăduitoare. Ele sunt numai un simbol (peștele este prototipul lui Hristos).
Însă cea care tămăduiește este puterea harului dumnezeiesc, dăruit de Domnul prin Îngerul Său.
Dar aceasta nu înseamnă că puterea de tămăduire îi este dată doar Arhanghelului Rafail. Într-o măsură sau alta toții Îngerii au această calitate.
Pe mulți sfinți în primele veacuri ale creștinismului Îngerii i-au tămăduit de felurite boli, după cum mărturisesc viețile lor. Astfel, în Pateric se pomenește despre un pustnic, care suferea de durere mare de stomac și care a fost tămăduit de un Înger. Venind la cel bolnav și aflând pricina suferinței lui, Îngerul păzitor a tăiat locul cel bolnav cu degetul său, ca și cu un cuțit, a curățat puroiul care se adunase acolo, apoi a netezit rana cu mâna și prin această lucrare l-a tămăduit pe pustnic și i-a înapoiat sănătatea.
În anul 1916 la Athos în mânăstirea Sfântului Dionisie Arhanghelii au izbăvit și au tămăduit un om îndrăcit. În timpul privegherii, în ziua prăznuirii Puterilor Cerești, se afla în biserică un om îndrăcit, care urla și spunea vorbe de ocară și tulbura liniștea. În noaptea aceea diavolul, care se afla în acel nenorocit, atât de mult l-a chinuit încât în vremea cântării „Ceea ce ești mai cinstită…” îl ridica de la pământ și îl răsucea în văzduh. La „Lăudați…” îndrăcitul s-a smuls din mâinile fraților și a luat-o la fugă înspre mare ca să se arunce în adânc.
Întrucât mânăstirea era închinată Sfântului Mucenic Dionisie, care scrisese „Despre ierarhia cerească”, în jur erau multe picturi cu Puterile Cerești. În fața ușilor sudice ale bisericii era un mic culoar de trecere și pe pereți erau zugrăviți Arhanghelii Mihail, Gavriil și Rafail. Trecând în fugă pe lângă ei, îndrăcitul a văzut cum o mână uriașă a ieșit din icoană și i-a închis calea. După rugăciunile săvârșite asupra lui, duhul cel rău l-a părăsit, iar el le-a povestit fraților minunea și, dobândind pace și liniște, a părăsit mânăstirea pe deplin sănătos.
Tot în Pateric se povestește despre un bătrân căruia, din pricina nevoinței sale, săvârșite peste măsură, i s-au îmbolnăvit picioarele și mult timp nu a mai putut umbla. Șchiopătând, a ieșit să-și facă de mâncare și i s-a arătat un Înger, care s-a atins de gura lui și i-a spus: „Hristos este adevărata ta hrană și băutură” și l-a tămăduit, după care a dispărut. Odată cu tămăduirea bătrânul a primit darul de a-i tămădui pe alții. Muncea, făcând din ramuri de palmier cingători (brâie pentru poveri) pentru animale.
Odată au pus un șchiop pe un măgar, pe care se afla cingătoarea lui; șchiopul s-a atins de cingătoare și i s-a tămăduit piciorul. Multor bolnavi le trimitea sfântul ca blagoslovenie cingători și ei se tămăduiau de orice boală ar fi avut. Odată, pe când Cuviosul Alexandru din Svir, suferind de boli grele, nu numai că nu se putea ridica în picioare, dar nici să-și ridice capul nu izbutea, s-a întins și a început să cânte psalmi. Atunci înaintea lui s-a înfățișat preaslăvitul cuvios care, punându-și mâna pe locul cel bolnav, l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și l-a tămăduit.
Evghenie Goncearov; Păzește-ți casa de rău