Nunta lui Tobie – părintele Cleopa

Câtă deosebire este între un înger și un om atâta deosebire este între un feciorelnic și unul căsătorit. Atâta e de mare fecioria. Că Hristos a trăit necăsătorit, în feciorie, ca să dea pildă la apostoli. Și a fost Dumnezeu și om. Sfântul Ioan Evanghelistul a trăit în feciorie. Sfântul Apostol Andrei a trăit în feciorie. Sfântul Iacov cel Mare, fratele Domnului, a trăit în feciorie. Sfântul Apostol Toma în feciorie. Sfântul Simeon Zelotul în feciorie. Șapte din cei doisprezece apostoli au trăit în feciorie.

Și Biserica, păstrând în taină tradiția, cum zice Marele Vasile, a început să prețuiască foarte mult fecioria și s-a înființat monahismul. Și părinții post-apostolici, Sfântul Ignatie Teoforul, pe care l-au mâncat leii la Roma, Sfântul Policarp al Smirnei care a fost ars în foc, Sfântul Irineu de Lugdunum, Sfântul Clement al Romei, atâția sfinți mucenici, toți au trăit în feciorie. Și de aceea Sfinții Trei Ierarhi au trăit în feciorie și au fost călugări, că au văzut că Sfinții Apostoli, învățați de Mântuitorul, au prețuit mult mai tare fecioria decât căsătoria.

Bună este și căsătoria și sfântă, că este taină, dar dacă s-ar face nunțile așa cum am spus, după regulile nunții creștine, iar nu așa, condițiile în care se fac acum, că de la ușa bisericii îi iau lăutarii în primire. De abia i-a cununat preotul în fața sfântului altar și îi iau dracii în primire la ușa bisericii și merg cu tămbălău acasă. Și apoi acasă jocuri, râsete, glume, beții, la urmă se întâmplă și bătăi și ucideri și moarte și judecăți și nunta lui Hristos din taină se preface în teatru satanic, prăvălie a satanei. Pornește în altar și se termină în iad. Aceea e nuntă? Cu toate răutățile și fărădelegile?

Îmi spunea deunăzi una: „Bărbatu-meu a mers la nuntă și s-a îmbătat și a jucat cu una la nuntă. Și când a venit de dimineață: «Te tai, că ești urâtă». Voia să o omoare: „Cutare e mai frumoasă ca tine”. Din joc a luat-o. Auziți voi ce înseamnă nunta satanică? Aceea nu mai e taină a lui Hristos. Și așa se întâmplă fărădelegi. Acolo plesnete de mâini, acolo facere din ochi. Acolo își umplu ochii de preacurvie, de răutăți de fărădelegi. Acolo gelozii, că femeia mea a jucat cu cutare și bărbatul meu a jucat cu cutare și apoi încep gelozii: „Ți-a plăcut pe aceea, de ce ai jucat-o? Ai luat-o pe cealaltă?”

Toate drăciile și toate răutățile, toate fărădelegile care mânie pe Dumnezeu încep de la nunta de astăzi, pentru că nunta nu mai este nuntă, ci teatru satanic, așa cum se face ea în unele condiții. Iată încă că în Bucovina se fac nunți fără lăutari. Da, foarte multe. Au început și în Moldova, dar mai puține, trebuie să le arătăm noi. Foarte mulți zic: „Părinte, nu fac nuntă cu lăutari”. Văd și oamenii că își strică toată liniștea, aducând la taina aceasta lăutari. Ce poate fi mai frumos ca o nuntă fără lăutari? Într-adevăr taină. Și cu Dumnezeu și cu îngerii lui Dumnezeu.

Voi să știți că la nunta lui Isaac, fiul lui Avraam, a fost un înger. Isaac era născut din făgăduință de la Dumnezeu. I l-a făgăduit Dumnezeu lui Avraam când era Avraam de 40 de ani și i l-a dat când era de 100 de ani. 60 de ani l-a așteptat Avraam. Și pe urmă i-a zis Dumnezeu: „Ia-l și du-l pe muntele Moria și mi-l adu jertfă, să-l junghii acolo”. Așa de tare s-a temut Avraam de Dumnezeu, că l-a luat și s-a dus să-l junghie. N-a zis: „Doamne, l-am așteptat 60 de ani și acum spui să-l junghii?” Nu, ci: „Mă duc, că a spus Dumnezeu!” Și când a văzut Dumnezeu că era gata să junghie copilul, a trimis un înger care i-a zis: „Nimic să nu faci copilului, iată un berbec încurcat cu coarnele într-o tufă de scaieți. Du-te și junghie-l”.

Și l-a binecuvântat Dumnezeu. Și a spus Dumnezeu din cer și s-a jurat la muntele Moria, că am fost acolo, pe muntele Sion, acolo e acum moschee mare arabă: „Avraame, Avraame, fiindcă nu am pe altul mai mare decât pe Mine să mă jur, pe Mine Însumi Mă jur, fiindcă ai făcut acest lucru și copilul pe care ți l-am dat după 60 de ani de așteptare Mi l-ai adus Mie jertfă, pe Mine Însumi Mă jur, pentru că ai avut atâta credință și fierbințeală de credință să nu cruți pe fiul tău, cu adevărat înmulțind te voi înmulți și blagoslovind te voi blagoslovi, întru seminția ta se vor binecuvânta toate popoarele lumii și nu va mai fi numele tău Avram, ci Avraam, adică părinte al multor neamuri team pus pe tine”.

Și mare grijă a avut Avraam de Isaac, ca nu cumva să ia femeie rea din neamul popoarelor păgâne, că era din poporul ales al lui Dumnezeu, neamul lui Avraam. Și îi spune slugii sale: „Du-te, fiule, și caută soție fiului meu”. Dar a întrebat sluga: „Mă duc să-i caut femeie lui Isaac, că eu nu cunosc unde să merg”. „Du-te, fiule, ia cămilele, încalecă și du-te în Mesopotamia, de unde am venit noi – țara dintre cele două râuri, între Tigru și Eufrat, de unde a venit Avraam în pământul Canaaneilor -, și să aduci din neamul nostru, adică a evreilor, o fiică. Ai să o găsești, că îngerul Domnului va merge cu tine și ți-o va arăta, că în calea ta va ieși”. S-a dus acela și a luat cămilele. Când a ajuns în Mesopotamia, Rebeca, nepoata lui Avraam, că până la Avraam s-au luat neamuri în căsătorie, i-a ieșit înainte la apă. Și așa a adus-o pe Rebeca la Isaac. Dar cine a mers cu el? A mers îngerul Domnului: „Te duc eu, știu pe cine trebuie să iei din neamul lui Avraam”. Că în rest erau popoare păgâne toate, numai acest popor era ales – al lui Avraam.

La nunta lui Isaac a venit un înger care l-a povățuit, dar la nunta lui Tobie n-a mai venit un înger, ci un arhanghel. Voi știți din Biblie, la nunta lui Tobie a venit arhanghelul Rafail din cer. Bietul Tobie, ce fericire a avut! N-a știut cine îi slujește la nuntă. Că Tobit bătrânul, tatăl lui Tobie, a fost om cu mare dragoste de Dumnezeu în viață. El și cu Ana, soția lui, mama lui Tobie. Cât erau ei în Galileea se duceau la templul lui Solomon la fiecare praznic și aduceau jertfe de miei, de viței, milostenie. Și le-a dat Dumnezeu pe acest copil, pe Tobie. Și când a vent împăratul Salmanasar și a adus tot poporul în robie în Ninive, i-a luat și pe ei, săracii. Copilul încă era mic atunci.

Și în Ninive fiind, acest Tobit, foarte milostiv și temător de Dumnezeu, când a auzit că a ieșit ordin de la împăratul ca toți evreii care mor să nu fie îngropați, să fie dați mâncare la câini, el s-a umplut de râvna lui Dumnezeu și a zis: „Chiar de-oi muri, dar care îl văd, îl îngrop”. Și îi aruncau peste zid la câini și el se ducea noaptea și îi lua pe evrei, pe evreice și pe copiii care mureau și îi îngropa, ca să nu-i mănânce câinii. Și îi spuneau toți: „Măi, dacă te prinde, te omoară”. Fusese în pericol de moarte de atâtea ori. „Până ce m-a prinde tot am să îngrop pe frații mei, să nu rămână să-i mănânce câinii”.

Și odată în ziua Cincizecimii, el stătea la masă, avea tot felul de bucate, dar nu gustase încă din mâncare, și vine unul: „Iată, tocmai acum au aruncat pe unul din ai noștri peste zid”. Și el a plâns: „Doamne, păzește-l până diseară să nu-l mănânce câinii”. Și a zis: „Nu gust nimic”, a postit în ziua de Cincizecime, „până ce nu-l îngrop pe fratele meu; pe urmă am să mănânc”. Când s-a înserat, s-a dus, l-a luat și l-a îngropat și pe acela. Așa de râvnitor era să facă voia lui Dumnezeu. Și era milostiv și creștea pe copilul Tobie în mare frică de Dumnezeu.

Și copilul atât a iubit pe tata și pe mama, că era gata oricând să moară pentru ei. Dacă era de neam sfânt și copilul era tot așa ca dânșii curat. Dar când au venit ei robi în Ninive, tatăl său, Tobit bătrânul, era încă tânăr. Și odată a fugit din Ninive, că s-a aflat în primejdie de moarte și s-a temut ca om și s-a dus la un sat departe de Ninive, care se numea Ragheșul Mediei, la sute de kilometri, a luat pe Ana și copilul, ca să nu-i prindă și să-i omoare. Și ducându-se ei acolo, a lăsat zece talanți de argint, zestrea copilului, la o rudenie a lor, un moș pe nume Gabail, frate cu tatăl său. El a muncit o viață și i-a lăsat zestre. Și acela i-a dat zapis la mână iscălit și pecetluit că a primit banii: „Frate, când vei veni, ia-ți banii”, că era credincios tare și acela. Dar nu i-a spus bătrânul lui Tobie. Și Tobie, când a crescut mare și era de însurat, a început a plânge odată:

– Tată…

– De ce plângi, dragul tatei?

– Tată, tată, iaca de ce plâng. Dumneata ai orbit.

Că Tobit bătrânul adormise odată pe prispa casei și neînchizând bine ochii, era un pui de rândunică acolo și i-a făcut un gunoi în ochi și a orbit de amândoi ochii, că e otrăvitor gunoiul de rândunică. Și a orbit bătrânul, era de 58 de ani, a orbit de tot. Și a rămas tatăl său orb, iar mama sa era bătrână. Ea țesea covoare, torcea lână și de abia se hrănea, iar băiatul tânăr muncea și îi îngrijea pe amândoi cu mare dragoste.

– Plâng, tată, eu am ajuns vremea să mă însor, dumneavoastră sunteți săraci și bătrâni, n-am pe nimeni să mă mai ajute, că nu mai am frați și nici surori.

Atunci a lăcrimat bătrânul Tobit:

– Nu plânge, dragul tatei, tu nu știi ce bucurie am să-ți spun eu acum. Tu să știi că zestrea ta e la Gabail, în Ragheșul Mediei. Ai zece talanți de argint pecetluiți acolo. Uite aici actul.

– Cum, tată, ai mei?

– Ai tăi. Eu am avut grijă, dragul tatei, să-ți pun zestrea acolo, când am fugit noi din Ninive și am scăpat cu viață.

– Dar oare Gabail moșul are să mi-i dea?

– Da, uite aici actul. E iscălit. Acela e om cu frica lui Dumnezeu.

Și s-a bucurat Tobie.

– Dar unde-i, tată, Ragheșul Mediei?

Că el nu știa, că a fugit de mic de acolo. Tatăl lui fiind prooroc, cu toate că era orb, tot Duhul Sfânt vorbea prin el, și îi zice:

– Dragu’ tatei, Dumnezeu are să te conducă.

Și într-o bună zi i-a spus Tobie tatălui său:

– M-aș duce să aduc arginții aceia, zestrea mea, ca cine va vrea să mă ia în căsătorie, să-i spun și eu că am zece talanți de argint, și atunci va veni oricare, că am avere multă.

– Dragu’ tatei, să te duci.

Și era cale de trei zile. Și tânărul nu știa calea, iar bătrânul orb nu putea să se ducă, că el nu vedea, mamă-sa slabă, nici atât.

– Dar, tată, cum să mă duc, dacă nu știu drumul?

– Du-te, fiule, și caută un om care știe locurile pe acolo și noi îl plătim cu ziua să meargă cu tine. Sunt oameni de la noi care cunosc drumul până acolo. Tu nu spui la ce te duci, nu cumva să te atace celălalt pe drum. Să zici așa: Am treabă până la un moș de-al meu. Să nu-i spui, nu cumva acela care-i călăuza să te prade.

Și s-a dus Tobie și a pornit. Și căuta un om care să știe drumurile într-acolo, că tatăl său a zis că îi plătește cu ziua să îl ducă până acolo. Și s-a dus Tobie și iată erau două drumuri care se întretăiau. Și vede un tânăr care venea din cealaltă parte. Și când a ajuns el, l-a întrebat:

– Bună ziua, tinere.

– Bună ziua.

– Unde mergi, frate?

– Acolo unde gândești tu.

– Uite unde gândesc eu, m-a trimis tata poate găsesc un om care știe să meargă în Media.

– Eu sunt acela, doar eu sunt de pe acolo. Cunosc tot pe acolo.

– Hai la tata să-ți plătească cât vrei mata pe zi.

– Eu merg, dar nu vreau plata acum, ci când voi veni.

Au mers și au grăit.

– Dar când puteți?

– Mâine dimineață merg. Dar, moșule, dacă iau banii acum, n-am nici un curaj. Când vin, iam luat, știu că am făcut treabă, îmi plătești cinstit.

Și-l întreabă Tobie:

– Cum îți este numele, frate, mata care megi cu băiatul nostru?

– Eu sunt Azaria al lui Anania cel mare, zice.

Adică eu sunt străinul cel ce slujesc Domnului. Dar acesta nu a înțeles.

– Și ce religie ai?

– Religia lui Avraam.

– Dar știi drumul?

– Știu, moșule, nu te teme.

– Dar numele tău de botez?

Că întâi spusese numele lui de familie.

– Numele meu este Rafail.

Erau mulți cu numele Rafail, că și azi sunt mulți care se cheamă Rafail.

– Măi, Rafaile, mergi cu băiatul meu, măi. Uite, Ana a copt la cuptor, vă punem pâine, vă punem vin, vă punem niște bliduri, tot ce trebuie la drum. Ia-ți o cămașă de schimb și mergeți cu tânărul meu, cu Tobie.

– Merg, vai de mine, ne-am găsit amândoi cam de-o seamă. Arăta că-i cam de-o seamă cu tânărul.

Și pleacă ei și merg până seara și ajung lângă râul Tigru, că pe acolo trecea drumul lor. Și sau culcat pe malul râului Tigru, au făcut și foc amândoi, că noaptea în Orient e rece. Ziua e prea cald și noaptea e rece. Și stând ei la foc, un pește mare din râul Tigru s-a repezit să-l prindă pe Tobie, cu gură mare. Tobie a fugit:

– Măi, Rafaile, măi, ia uite un pește mare, vai de mine, mă pândea din apă și a vrut să mă omoare, eram gata.

– Măi, Tobie, nu te teme. Are să se mai repeadă odată. Prinde-l măi de urechi, că ți-ajut și eu ție.

– Măi, dar mă trage în apă.

– Dar sărim amândoi.

Când s-a mai repezit odată peștele, tânărul Tobie l-a prins. Peștele mare, dădea să-l înghită. Prinde și Rafail. Îl scot afară. Peștele era mare de câțiva metri.

– Dar de ce-i bun acesta, măi?

– Dar n-avem foc aici? Tăiem o bucată și o punem pe cărbuni.

– Dar la ce mai este bun, că doar nouă nu ne trebuie. Noi suntem numai doi.

– Măi, ia rinichii peștelui și fierea.

– Și la ce-s buni?

– Ți-oi spune eu. Eu știu multe, zicea Rafail.

Și le-a pus în băsmăluțe: rinichii peștelui erau mai de jumătate de kilogram, era pește mare, și fierea deoparte. Și dimineață merg ei cu acelea la drum și în cealaltă seară au ajuns în niște munți pustii unde au dormit. Și Rafail zicea

– Măi, frate Tobie, hai să ne mai rugăm.

Și citeau o rugăciune și iar mai mergeau.

– Măi, frate Rafaile, dar ce spor ai tu la drum. Eu nu mă pot ține de tine.

Acela i se părea că merge mai repede.

– Hai, măi, cu ajutorul lui Dumnezeu, că văd că te ții și tu.

A treia zi au sosit. Și era un deal o cetate frumoasă unde era o curte frumoasă, cu vii, cu livezi.

– Știi tu cine stă acolo, măi Tobie? Ai auzit de Sara lui Raguil?

– Am auzit, bre. E din neamul nostru.

Auzise de la tatăl lui. Cine era Sara lui Raguil? Raguil îl chema pe moșul lui Tobie. Și acela avea o fecioară foarte credincioasă, pe nume Sara. Avea peste 20 de ani și nu era căsătorită, căci la curtea ei era un drac cu numele Hasmodeu, și câți pețitori veneau la dânsa, care cum venea la fată, el se arăta în chip de ostaș și pe toți îi omora. Și Tobie auzise de la tatăl lui despre ea.

– Uite aici stă Sara lui Raguil.

– Măi, am auzit că e tare frumoasă, foarte bogată și foarte credincioasă.

Dar Sara fecioara, fiind credincioasă, postise 40 de zile până atunci: „Doamne, adu-mi mie unul din neamul nostru, credincios, și gonește pe duhul Hasmodeu de la casa noastră”. Și a postit săraca 40 de zile, numai seara mânca puțină pâine și apă și se ruga lui Dumnezeu: „Adonai, eloi Savaot, auzi necazul meu de sus, dacă e voia ta să mă mai căsătoresc, adu-mi un tânăr credincios și gonește pe duhul cel rău care omoară pe toți pețitorii”. Căci cum veneau pețitorii apărea acela în chip se ostaș și îi omora. Iar tatăl fetei îi ducea în grădină și îi îngropa cu lopata și nu mai știa nimeni ce s-a făcut cu ei. Șapte îngropase până atunci. Și auzise Tobie de Sara că are un duh rău și îi spune lui Rafail:

– Măi, Rafail, măi, nu ne putem apropia de curtea asta. Aici îi dracul cel rău, Hasmodeu, mi-a spus tata. Fata-i cuminte, frumoasă, credincioasă, dar n-are de la Dumnezeu libertate, este un drac care nu știu cine l-a trimis, poate vrăjitorii, sau cine l-a îngăduit să fie, care pe toți îi omoară, așa am auzit de la tata.

– Nu te teme, măi Tobie, că tu ești cu îngerul Domnului.

Dar n-a spus că el e înger.

– Măi, eu mă tem. Eu știu?

– Măi, nu te teme.

Că tatăl lui i-a spus când a plecat: „Mergi, fiule, cu îngerul Domnului”, că deși tatăl său nu-l cunoștea, dar Duhul Sfânt i-a spus, deși nu știa cu cine merge.

– Măi, nu te teme, măi Tobie.

– Cum să nu mă tem, bre? Eu am auzit că-i omoară pe toți.

– Măi, hai și tu pețitor s-o vezi cât îi de frumoasă și credincioasă fata.

– Dar mă tem că mă omoară Hasmodeu.

– Nu te teme, că esti cu îngerul Domnului. Dar să te învăț ceva. Ai rinichii peștelui?

– Am.

– Uite, facem oleacă de foc cu jăratec din niște lemne. Ia focul ăsta și pune-l pe o tavă. Pune rinichii peștelui pe tavă și ia și înconjură curtea aceasta de șapte ori.

Acum era seara. A înconjurat curtea de șapte ori și a afumat-o roată, cu rinichii peștelui. Era simbolul celor șapte Taine, cum zice Sfântul Efrem. Însă în timpul ăsta Rafail l-a prins pe diavol și l-a îngropat tocmai în susul Egiptului, într-un munte: „Aici să stai până la a doua venire”. Apoi a zis lui Tobie:

– De acum nu te teme, măi, că îngerul Domnului este cu tine. S-a dus Hasmodeu când a mirosit rinichii aceștia.

Și au intrat amândoi tinerii – și Rafail și Tobie. Când i-au văzut părinții așa de frumoși și tineri, au început a plânge. Sara săraca avea acum patruzeci de zile de post în seara aceea.

– De ce ați venit?

– Am auzit că aveți o fată frumoasă și am venit să vorbim cu ea să o ia băiatul acesta în căsătorie.

– Dar dumneata cine ești?

– Eu sunt o rudenie de-a lui, un prieten.

Dar acela a zis sincer:

– Domnilor, duceți-vă repede de aici că mi-e milă de tinerețea voastră. Eu aș grăi cu fata, dar iese un duh rău care este aici în chip de ostaș cu numele Hasmodeu și vă omoară tot acuma.

Dar Tobie se temea.

– Nu te teme, măi, ești cu îngerul Domnului. Nu știi ce am făcut noi? Că noi am tămâiat casa asta.

Și au stat de vorbă, au chemat pe fată. Fata, săraca, era plină de umilință, de zdrobire, căci postise. Tinerețea o arăta că-i frumoasă, că-i cuminte, dar era și credincioasă săraca. Și au stat de față și părinții ei, căci știau că într-un ceas gata, venea Hasmodeu. Și au stat un ceas, au stat două și mai multe. Când au văzut că nu apare Hasmodeu, au zis:

– Domnule, văd că la dumneavoastră nu vine. Poate pentru că sunteți doi sau aveți credință mare. De acum rămâneți și vorbiți cu fata.

Dar Rafail a spus:

– Ce să rămân eu? Doar n-o să o iau eu în căsătorie. Să rămână Tobie.

Dar Tobie se temea. Dar Rafail i-a spus:

– Măi, Tobie, nu te teme. Ți-am spus eu că noi am tămâiat. Nu se mai apropie în veci. Știi ce fac eu? Tu ia și fă nunta, dar mie dă-mi hârtia de la tatăl tău, că eu mă duc la Ragheșul Mediei, la Gabail, să-ți aduc talanții, ca să nu mai pierzi tu vremea.

– Dar știi de asta?

– Da, cum să nu? Eu știu, cunosc, că eu sunt de când lumea aici – că îngerul unde nu-i? -, mă duc să-ți aduc cei zece talanți de argint, ca să vadă ăștia că ai și tu avere, poate ei cred că ești sărac.

– Măi, te duci!

– Doar de ce mă plătește tatăl tău? Ca să-ți ajut la drum.

Și s-a dus acela la Gabail:

– Ți-am adus actul semnat de dumneata.

Acela, om credincios, i-a dat cei zece talanți și i-a zis:

– Ia-i, domnule, și du-te.

Când au venit, aceștia făcuseră nunta de trei zile. Acela a zăbăvit. A ținut nunta șapte zile cum ține la iudei. Și era o bucurie mare pe părinți, mureau de bucurie când au văzut că nu a mai apărut Hasmodeu. Dar și ei aveau numai pe fata asta, pe Sara, și l-au ispitit pe Tobie.

– Domnule, mata ești mirele, ginerele nostru, dar să stai la noi, vezi câtă avere avem și noi numai pe dânsa o avem.

Dar el ținea la tatăl lui și la mama sa.

– Puteți să aveți munți de aur, eu pe tata și pe mama nu-i las. Tata e orb, mama e bătrână și m-au crescut dintr-o fărâmătură de carne. Nu-mi trebuie nici mireasă, nici avere, mă duc să ajut pe tata până ce va muri.

Așa ținea la tatăl său, că era copil crescut cu frica lui Dumnezeu. Dar a zis și fata, când a văzut că el vrea să plece:

– Eu mă duc după el.

Și atunci, când au văzut ei că ține atât la tatăl său, i-au zis fetei bucuroși:

– Du-te, fată, mergi cu Dumnezeu.

Și i-au pus nu știu câte căruțe de zestre, cârduri de oi, vite, cai, bani mulți, haine și i-au încărcat cu toate darurile să se ducă cu nunta. Și atunci, mergând ei cale de trei zile cu nunta și cu toate averile lor, de la Ragheșul Mediei până aproape de Babilon, când se apropiau, a zis Tobie către Rafail:

– Măi, frate Rafail, toți se vor bucura la nunta asta, numai tata nu are să se bucure. Are să se bucure că vin cu atâta avere, dar el nu vede, săracul. El e orb.

– Măi Tobie, mai ai fierea peștelui?

– O am, că tu ai zis că e bună de ceva.

– Ascultă ce-ți spun eu. Când ajungem cu nunta aproape de casă, fugi înainte, du-te înaintea tatălui tău, că el vine înaintea ta, și să te duci repede la el și să spui: „Cutează, tată, nu te teme” și îndată să tăbărăști la ochii lui și să-l freci cu fierea peștelui și are să-i treacă albeața.

A asculta de acesta. A văzut acolo, când a tămâiat palatul și a fugit dracul Hasmodeu și n-a mai putut să-i atace. Și și-a zis: „Ăsta-i un om strașnic, tovarășul acesta al meu știe multe, fac ce zice el”.

În timpul ăsta biata Ana, mama lui, tot ieșea în drum și punea mâna streșină la ochi:

– Oare nu vine băietul? Nu l-au mâncat niște fiare?

Îl aștepta pe Tobie, nu știa că vine nunta cu totul. Dar vine înainte unul și îi spune:

– Măi, băiatul dumitale vine cu avere de la Ragheșul Mediei, cu nuntă mare, vine cu averi multe, cu aur, cu argint. A luat pe Sara lui Raguil, acesta unde era dracul Hasmodeu și l-a gonit.

– Și numai ce vede mama că vine și Tobie. Tatăl său nu vedea săracul, era orb și când a dat să iasă pe pragul casei, a căzut jos. S-a împiedicat de prag și a început să plângă: „Vine băiatul cu mireasa și cu nunta, dar eu nu-i văd, dragul tatei. Mă bucur și eu că vin”. Și i-a zis Ana lui Tobie:

– Iaca s-a împiedicat tatăl tău și a căzut, săracul.

Și s-a dus Tobie la el și i-a zis:

– Tată, am venit, vin cu mireasa, cu nunta, cu mare bucurie.

L-a prins pe tatăl și l-a frecat la ochi:

– Cutează, tată, ai răbdare.

Și acela când a dat să se frece, că-l usturau ochii, s-au făcut ochii sănătoși. Na, altă minune, aceasta cu fierea peștelui pe care l-a luat de la râul Tigru! Și i-a zis tatăl:

– Dragul tatei, știi că eu văd?

– Tată, tată, tovarășul meu de drum pe care mi l-ai dat, mare om este. Uite, el m-a învățat când am ajuns la Ragheșul Mediei de am înconjurat casa de șapte ori și am tămâiat cu rinichii peștelui și dracul Hasmodeu care omora pe toți pețitorii care veneau acolo nu s-a mai lipit de noi și am luat fecioara aceasta atât de frumoasă și de înțeleaptă și vine nunta în urmă. Tată, să-i plătim la omul acesta.

– Măi băiete, cât zici tu.

– Știi ce zic eu? Acesta merită să-i dam cam jumătate din averea care o aducem de acolo, că mare om este. Dacă nu era acesta, nimic nu făceam. Ne-a adus și cei zece talanți de argint de la Gabail de la Ragheșul Mediei, mi-a fost și un bun povățuitor de drum. M-a învățat și ce să fac cu fierea peștelui, cutare.

– Dragul tatei, a zis tatăl lui, acesta e un trimis al lui Dumnezeu – dar nu știa că e chiar trims -, să-i dăm jumătate de avere, cum zici tu.

Și când vorbeau ei iată a sosit și nunta, cu bucurie mare, cu lume, cu necazuri de ale lor, cu vin, cu turme de oi, bani, vite, cai, căruțe încărcate cu zestre. Că nunta a făcut-o șapte zile acolo la Ragheș și a mai continuat aici o zi la bătrânul Tobit. Și după ce s-a terminat nunta, cheamă Tobit bătrânul pe Rafail:

– Măi, frate Rafail, mi-a spus băiatul că tare mult l-ai ajutat. Și i-ai mai arătat și calea atâtea zile cât ați mers până acolo, și cum l-ai învățat cu fierea peștelui și uite m-am făcut și eu sănătos cu ochii. Dumneata poate ești un trimis al lui Dumnezeu – că el nu știa încă, nu i se descoperise încă. Măi, fratele meu, cât de bine te-ai purtat tu cu feciorul meu. Să vină el cu atâta avere și cu mireasă de acolo. Că acea miseasă nimeni nu o putea lua, că dracul Hasmodeu, care sălășluia la curtea acestei fete așa de frumoase și bogate, îi omora pe toți. Și tu nu știu cum l-ai învățat că l-a gonit Dumnezeu de acolo. Uite frate, ne-am sfătuit cu feciorul să-ți dăm jumătate din averea pe care o aducem de acolo, că mult bine ai făcut feciorului nostru.

Și atunci Rafail zice:

– Moșul Tobit, taina împăratului bine este a o păstra, iar lucrul lui Dumnezeu a-l spune slavă este. Nu-mi trebuie nimic avere de la tine. Știi cine sunt eu?

– Cine? Cred că ești un om al lui Dumnezeu și un trimis al Lui să ne ajute pe noi.

– Eu sunt Rafail, arhanghelul din cer, unul din cele șapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu, și când făceai milostenie și îngropai morții la Ninive și te-ai dus în ziua de duminică mare, a Cincizecimii, și n-ai gustat nimic până n-ai îngropat pe cel ce era aruncat de aceia peste zid ca să-l mănânce câinii, eu eram acolo. Iar când te rugai eu duceam rugăciunile tale la Dumnezeu.

Și i-a spus toate faptele lui.

– Și Dumnezeu din cer a căutat spre faptele tale bune și spre feciorul tău care atâta te iubește, încât când i-au spus socrii să rămână acolo că îi dau toată averea, el a zis că lasă și averea, lasă și mireasa și vine să te îngrijească, că știe că ești orb. Deci Dumnezu, văzând cu câtă dragoste vă iubește pe voi și ascultarea de părinți a lui și milosteniile tale, m-a trimis din cer să slujesc la nunta lui. N-am nevoie de nimic de pe pământ, că nu sunt de pe pământ. Am venit să povățuiesc pe Tobie și să vă binecuvântez pe voi. Binecuvântați să fiți voi de Dumnezeu care a făcut cerul și pământul, binecuvântat să fie feciorul vostru și mireasa. Binecuvântat să fie rodul pântecelui lor și copiii care se vor naște din neamul drepților. Și eu mă duc să slujesc Domnului. Rămâneți cu Dumnezeu cel viu și Dumnezeu să fie cu toți.

Și ca fulgerul a zburat la cer și atunci au văzut ei cine a slujit la nuntă, că v-am spus că la nunta lui Isaac a fost un înger, pe timpul lui Avraam, iar la nunta lui Tobie n-a mai fost un înger, ci a fost un arhanghel, arhanghelul Rafail din cer. Iar la nunta din Cana Galileii n-au mai venit nici îngeri, nici arhangheli, a venit Ziditorul îngerilor, Împăratul și Ziditorul heruvimilor și serafimilor, Hristos, și a ridicat nunta la rangul de taină. Că în Legea Veche nunta era o declarație: femeia dădea o declarație că va trăi cu el și bărbatul la fel. Și dacă nu se împăca îi dădea carte de despărțire, după cum a zis Moise, și o lăsa. Însă după Mântuitorul nimeni nu mai are voie să-și lase femeia, afară de pricină de curvie, dacă a găsit-o cu altul, sau dacă a murit. A întărit nunta ca taină, una din cele șapte taine, cum zice și Sfântul Apostol Pavel: Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și în Biserică.

Iată, vi le-am spus toate acestea pentru că a fost vorba de nuntă. Țineți minte, la Cana Galileii a fost începutul minunilor lui Iisus Hristos. Eu am fost acolo. Iată să vă arăt vin de la Cana Galileii, unde s-a prefăcut apa în vin. Am adus de acolo o sticluță cu vin, că acolo toată lumea cumpără de unde s-a prefăcut apa în vin. Am văzut vasele în care s-a prefăcut apa în vin. Voi ați văzut pive din acelea de pisat grâu? Sunt din lemn, iar vasele de acolo sunt mai mari ca acelea, dar nu din lemn, ci din piatră. Ai văzut ce spune Evanghelia? Că la nunta din Cana Galileii nu avea să facă Mântuitorul minunea aceasta, dar l-a rugat Maica Domnului. I-a spus așa la sfârșitul nunții: „Nu au vin”. Iar Mântuitorul i-a spus: „Ce este, femeie? N-a venit vremea mea”, adică n-a venit vremea să încep minunile. Dar Maica Domnului a știut că o ascultă, că niciodată nu o refuza, și le-a zis slujilor: „Faceți ce vă spune el”. Și atunci le-a spus: „Aduceți șase vase de piatră luau câte douătrei vedre, după măsura iudeilor, din ce puneai în ele: vin, apă, untdelemn, orice ai fi pus. Eu le-am văzut și m-am închinat și le-am sărutat. Două sunt în biserica din Cana Galilei, la iconostas. Două sunt la Muzeul Sfânta Ana de la Ierusalim, iar două s-au pierdut.

Iar după ce ne-am închinat acolo, eram vreo 60 de pelerini români, au intrat în biserică niște copilași de arabi, că acolo sunt mii de arabi creștini ortodocși, care au episcopi, preoți ai lor. Aceia merg și la Înviere, când vine Sfânta Lumină; să vezi ce fac acolo, cât plâng când vine Sfânta Lumină din cer în Sâmbăta Mare. Au intrat copilașii aceștia, noi ne închinam pe rând și aceștia au venit în biserică, au făcut câte trei metanii, erau între 6 și 10 ani cel mult, fetițe și băieți. După ce au făcut rugăciune, au făcut cruce dreaptă, s-au pus în genunchi, au sărutat și ei sfintele vase și au început să cânte. Translatorul nostru, care acum îl aveți vicar la Sibiu, vlădica Lucian Florea, care a fost 12 ani șeful Căminului Românesc din Ierusalim, s-a întâmplat că nu era cu noi. El ne-a condus până la Nazaret, la mitropolitul Isidor și a plecat nu știu unde cu alți închinători, că toți erau pe capul lui. Dar era altul, Părintele Cornițescu, care știa limba arabă și englezește la perfecție. Și ne-a spus: „Las că vă spun eu ce cântă”. Și s-au pus copilașii și au început a cânta: „La nunta ce s-a întâmplat, Cana Galileea, / Fost-a și Iisus chemat, Cana Galileea, / Șase vase apă au pus, Cana Galileea, / Și le-a umplut până sus, Cana Galileea, / Domnul a binecuvântat, Cana Galileea, / Apa-n vin s-a preschimbat, Cana Galileea”. Melodia o știam, dar limba de unde, că e limba lor. Și au cântat până la urmă. Și am întrebat: „Ce-a zis, domnule?” Părintele Cornițescu, translatorul nostru, știa perfect limba arabă, că a învățat acolo. El ne-a dus și pe la Academia Evreiască. „Știi ce zice? Asta e colinda care o cântă la noi în țară, că doar se cântă și la noi asta”. După ce ne-au cântat copiii, au făcut trei metanii, au sărutat iar sfintele vase și au venit la noi. Eram un cârd de preoți, călugărițe erau vreo 30, noi vreo 20 de preoți, arhimandriți. „Pater, abuna pater”. „Ce vrea, măi?” „Cere bacșiș, că ți-a cântat!” „Dar, zic, cât să le dăm?” „Câte cinci agorot”, cum ar fi 50 de bani la noi. Dar le-am dat câte o liră, o liră avea câte 100 de agorot. Să vezi bucurie pe ei, s-au dus de acolo făcând cruce.

Dar ce vreau să vă spun? La Cana Galileii nunta n-a mai rămas o simplă declarație. S-a făcut Taină ca și Botezul, ca și Mărturisirea, ca și Sfânta Împărtășanie. Deci cât de cinstită trebuie să fie? Ca și Preoția, una din cele șapte Taine, trecută în rândul mijloacelor sfințitoare ale Bisericii. Și v-am vorbit mai înainte de cele unsprezece reguli canonice ale nunții creștine, iar acum v-am arătat cum s-a ridicat Nunta la rangul de Taină, că la nunta lui Isaac, feciorul lui Avraam, a fost un înger, la nunta lui Tobie a fost un arhanghel, iar la nunta din Cana Galileii a fost Însuși Ziditorul arhanghelilor și Făcătorul cerului și al pământului și a ridicat nunta la rangul de taină. Dar nunta trebuie să fie curată, cinstită, cum a zis Sfântul Apostol Pavel: Cinstită este nunta și patul nespurcat, Hristos pe amândouă le-a dat. Taina aceasta mare este, iar eu zic vouă în Hristos și în Biserică.

Vin deunăzi câțiva și zic: „Vrem să scriem niște pomelnice. Eu și soția”. Dar mie îmi vine în gând: „Dar sunteți cununați?” „Nu, avem cununia oficială”. „Du-te de aici, că la cel necununat nu are voie preotul să intre în casa lui, rugăciunea lui nu e primită, lumânarea lui nu e primită, prescura lui nu e primită, pomana lui nu e primită, părticele nu-i poți scoate și dacă ai mâncat la masa lui te-ai spurcat ca la păgâni, că trăiește necununat. Dacă moare, n-ai voie nici să-l îngropi în cimitir, ci în afară de cimitir. Nici o legătură nu are cel necununat cu Biserica. Degeaba ai venit. Ai act de la primărie, acela știi cât valorează? Te-ai dus să cumperi o iapă, o vacă, o scroafă și îți trebuie bilet oficial. Atâta valorează, doar în lumea asta. Că te-ai trecut pe numele bărbatului cu actul ăsta? Da, trebuie și ăsta. Că zice Evanghelia: Dați cezarului ce-i al Cezarului, și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Însă cununia în biserică e Taina Cununiei, nu le sfatul popular”.

Ilie Cleopa; Ne vorbește părintele Cleopa vol 16