Mândria este rădăcina și izvorul a tot păcatul. Sfântul Grigorie Dialogul, în cartea sa despre năravuri, o scoate din numărul celor șapte păcate de moarte, și zice așa: „Mândria, împărăteasă a tot păcatul, îndată ce va birui pe om și va robi inima Iui, îl dă sub stăpânirea celor șapte păcate de moarte ca să-l omoare.”
Mândria este un copac răsădit și udat de diavol. Ramurile lui sunt prea înalte și se arată frumoase, dar sunt slabe. Și cu cât te vei sui mai sus, cu atât cazi mai jalnic.
Mândria este maica tuturor fărădelegilor. De aceea Isidor, a numit-o în cartea a II-a a Etimologiei, „Pierdere a tuturor bunătăților„, — pentru că stă tuturor împotrivă și le dă război. Iar fiindcă cel dintâi fapt al ei este să defaime ascultarea, de aceea, i se zice vrăjmașă a smereniei și pârâșă.
În sufletul nostru ca într-o luptă, unde se războiesc bunătățile cu păcatele, când va birui bunătatea, fug toate greșelile, și numai mândria rămâne și-i dă omului război, până la moarte. Deci, când vei birui toate patimile, gătește-te să dai război mândriei, de care dacă te vei birui, nimic n-ai săvârșit. De ești — zic — întreg înțelept, postitor, milostiv și să ai și alte bunătăți felurite, atunci mai ales păzește-te stăruitor de mândrie, care nu fuge niciodată de la om, ci îl luptă până la ceasul morții, atunci când toate patimile nu mai cutează să se apropie. Dacă nu te vei păzi de aceasta, ai păgubit toate ostenelile tale; precum a pătimit fariseul care a săvârșit multe bunătăți, iar mai apoi l-a biruit mândria, și pogorându-se de la biserică, s-a osândit ticălosul. Și nu numai acesta, dar și alți mulți îmbunătățiți prieteni ai lui Dumnezeu și vestiți sihaștri, și-au păgubit nevoințele lor, ticăloșii, care au petrecut toată viața lor în pustie mâncând buruieni sălbatice și puțină apă sau pâine uscată, fără de altă mângâiere a trupului, iar mai apoi de toate, numai pentru un înalt (mândrindu-se) s-au osândit la Iad.
Vrei cu sinceritate să învingi mândria care singură e în stare să te facă să pierzi împărăția cerurilor? Iată ce trebuie să faci:
– Să iubești tăcerea.
– Să trăiești nevăzut, ascunzând de oameni faptele tale bune și nevoințele duhovnicești pe care le săvârșești.
– Să ridici fără murmur povara mustrărilor, a necinstirilor, insultelor, a nesocotirii oamenilor, precum și palmele pedagogice ale lui Dumnezeu.
– Să-ți aduci aminte de multele tale păcate și să-ți zdrobești inima pentru ele.
– Să studiezi și să te minunezi de izbânzile suprafirești ale sfinților lui Dumnezeu.
– Să te îndeletnicești cu osândirea de sine.
– Să te ferești de laude ca de foc.
În fine, să păstrezi mereu în minte aducerea minte de înfricoșătoarea judecată a Domnului, atunci când toți cei mândri vor fi umiliți definitiv.