La terminarea casei și după amenajarea acesteia, când este gata de locuit sau cel care urmează a o locui hotărăște să se mute în ea, va fi chemat preotul pentru a face sfințirea și binecuvântarea casei noi care urmează a fi locuită pentru prima dată. Sfințirea casei se poate face și atunci când ne mutăm într-o locuință nu neapărat nouă, care nu știm dacă a fost sfințită atunci când a fost construită. De asemenea, se face sfințirea casei și după renovarea acesteia.
De ce facem sfințirea casei noi?
Binecuvântarea și sfințirea casei noi este ca un botez pentru om, este un fel de încreștinare a casei, a locului, a spațiului în care urmează a locui cineva. De aceea, vom vedea, că pe lângă apa sfințită cu care se stropește casa, se folosește şi ungerea cu untdelemn sfințit precum la copilul nou botezat ungerea cu untdelemn şi cu Sfântul Mir. Este un act de mărturisire a dorinței, a opțiunii, a alegerii noastre de a trăi cu Dumnezeu, sub stăpânirea şi în Împărăția lui Dumnezeu.
Prin slujba de binecuvântare așezăm casa cea nouă sub oblăduirea lui Dumnezeu, sub paza şi binecuvântarea Lui. Slujba săvârșită de preot are menirea de a alunga orice lucrare a forțelor răului, ea are mai întâi un caracter de exorcizare a locului şi a casei, așa cum facem exorcizările sau lepădările înainte de botezarea pruncului nou născut.
Aceasta afirmă în același timp hotărârea celor ce vor locui în casa respectivă de a se lepăda de orice lucrare rea, de orice păcat şi fărădelege şi de a se feri şi lupta pentru a nu cădea sub stăpânirea diavolului şi a duhurilor lui în vreun fel anume. După aceea, în locul unde a fost alungată orice lucrare şi prezentă a răului este adusă, prin slujba preotului, binecuvântarea şi sfințirea lui Dumnezeu, pe care El o trimite tuturor celor care vor să trăiască după voia Lui şi îşi exprimă această hotărâre.
Casa nesfințită, ca şi omul nebotezat, este vulnerabilă lucrării celui viclean şi a tuturor relelor, poate fi bântuită de duhurile rele şi de răutățile oamenilor, de vrăjitorii sau blesteme. Dimpotrivă, casa sfințită şi cei ce locuiesc în casa sfințită şi binecuvântată sunt ocrotiți în fața tuturor relelor, dacă ei înșiși nu aduc răul în casă prin săvârșirea lui.
Ce trebuie să pregătim pentru sfințirea casei noi?
Credinciosul va avea grijă ca, mai înainte, să pregătească în casa nouă o măsuță frumos acoperită, orientată spre răsărit, pe care va așeza următoarele:
• un vas larg la gură (castron) cu apă curată • câteva fire de busuioc • un pahar sau o ceașcă mai mărișoară cu untdelemn curat
• câteva bețișoare de mărimea unei scobitori (pot fi chiar scobitori) sau a unui băț de chibrit, înfășurate la unul din capete cu vată (pot fi folosite bețișoare igienice cu vată).
• unul sau două sfeșnice mici de masă cu lumânări curate de ceară • cățuie cu cărbune aprins şi tămâie • o pâine, o sticlă de untdelemn şi una de vin
• din fructele sau alimentele specifice zonei şi perioadei în care se săvârșește slujba • un prosop curat pe care preotul își va șterge mâna după sfințirea apei. Pe aceeași masă, preotul va mai așeza Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cartea de slujbă.
Toate ușile camerelor vor fi larg deschise pentru ca preotul să poată intra în ele pentru a le binecuvânta şi sfinți.
Icoanele pentru casa nouă
Este bine ca odată cu binecuvântarea casei noi să așezăm în camere şi icoanele pe care le-am pregătit şi le-am sfințit la biserică din vreme. Dacă nu ne-am îngrijit pentru sfințirea icoanelor mai înainte, putem cu acest prilej să sfințim şi icoana sau icoanele pe care le vom așeza în casă. În cazul acesta vom așeza pe masă şi icoanele respective, pe care, dacă nu sunt sfințite mai înainte, le va sfinți preotul cu această ocazie. Familiei tinere este indicat să i se dăruiască icoana şi candela pentru noul cămin. Este un sentiment plăcut să ai o icoană primită de la părinți sau de la bunici sau de la nași sau de la un prieten bun. Respectiva icoană îți va aminti de cei dragi care ți-au dăruit-o şi prin urmare va contribui la menținerea și creșterea relației de dragoste dintre dăruitorii icoanei şi cei care au primit-o. Este cu atât mai frumos cu cât acest lucru se întâmplă atunci când ne rugăm, când suntem în legătură cu Dumnezeu.
Pomelnicul familiei
Trebuie, de asemenea, să fie pregătit şi un pomelnic (o listă) cu numele celor ce vor locui în casa nouă, pe care preotul îi va pomeni la momentul potrivit. Alături de stăpânii casei mai pot fi trecuți în pomelnic membrii familiei, cei apropiați şi cei prezenți la slujbă. Se poate face un pomelnic şi pentru morții familiei: bunici, părinți, etc..
Unde şi cum stăm la slujbă?
Cei prezenți la săvârșirea slujbei vor sta în spatele preotului, ca la biserică, iar preotul va sta în fața mesei amenajate special, toţi cu fața spre răsărit. Nu este bine să stăm în fața preotului. Slujba nu este un spectacol la care se privește, ci o lucrare la care trebuie să participăm, la care avem partea noastră de contribuție, alături de preot, urmărind cu atenție rugăciunile pe care le face preotul şi rugându-ne împreună cu el. Credincioșii trebuie să fie atenți pentru ca la citirea Sfintei Evanghelii şi a rugăciunilor de sfințire să îngenuncheze. Ei pot sta în genunchi şi toată slujba.
Slujba sfințirii apei şi rugăciunile speciale
Mai întâi, preotul va săvârși slujba sfințirii apei. Apoi va rosti o rugăciune în care se roagă lui Dumnezeu „să păzească nevătămați de toată răutatea pe cei ce voiesc a locui în casa cea nouă, să-i binecuvânteze pe dânșii şi locuința lor şi să păstreze totdeauna viața lor nebântuită de răutăți, dăruindu-le cu îndestulare toate bunătățile spre folos…”.
Urmează o altă rugăciune pe care preotul o rostește în taină şi în care se roagă pentru ca Hristos, Dumnezeul nostru „să binecuvânteze casa aceasta, să întărească cu frica Sa pe cei ce vor locui în ea şi să-i păzească nevătămați de cei potrivnici.” Tot în această rugăciune, preotul se roagă lui Dumnezeu „să binecuvânteze şi să înmulțească toate bunătățile în casa aceasta”, făcând semnul binecuvântării peste prinoasele așezate pe masă.
Sfințirea untdelemnului
Urmează sfințirea untdelemnului, peste care preotul face semnul Sfintei Cruci de trei ori, rostind de fiecare dată: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”, şi rugându-se ca Dumnezeu să trimită peste untdelemnul acela „harul Preasfântului Său Duh şi să-l sfințească ca să fie spre sfințirea locului şi a casei ce s-a zidit pe el şi spre alungarea tuturor puterilor celor potrivnice şi a bântuielilor diavolești.”
Stropirea casei cu apă sfințită
Apoi preotul, înmuind busuiocul în apa sfințită, stropește toți pereții casei de jur împrejur şi în toate camerele, zicând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfințită, să se depărteze toată lucrarea diavolească cea vicleană. Amin”. Cineva din cei ai casei va purta vasul cu apă sfințită, însoțindu-l pe preot.
Despre alungarea răului
Această alungare a răului şi a forțelor lui se face de preot prin invocarea numelui Sfintei Treimi şi prin stropirea cu apa sfințită. Omul nu poate lupta singur împotriva diavolului. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a avut puterea să alunge pe demoni din cei care erau stăpâniți de ei şi din locurile bântuite de aceștia. În Sfintele Evanghelii avem o mulțime de referiri la această biruință împotriva diavolilor (Matei 8, 28; 9, 32; Marcu 5, 1-15; Luca 9, 38-42; 13, 32;).
Mântuitorul Hristos a dat această putere şi Apostolilor Săi: „Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi – ne relatează Sfântul Evanghelist Matei – le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputință” (Matei 10, 1; vezi şi Marcu 6, 13;). Din prima istorie a Bisericii, care este cartea Faptele Apostolilor, aflăm că ucenicii Mântuitorului, dar şi urmașii acestora, preoții hirotoniți de Apostoli, aveau puterea să alunge demonii şi duhurile rele în numele lui Hristos (Fapte 8, 7; 19, 12;).
Prin urmare, îndepărtarea duhurilor rele de la casa cuiva, din vreun loc anume şi chiar din oamenii posedați de demoni, nu se poate face decât de preoți, în numele şi cu puterea lui Iisus Hristos, în numele lui Dumnezeu cel închinat în Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, prin slujbe rânduite de Biserică.
Cei ce recurg la serviciile vrăjitoarelor sau a tot felul de lucrături trebuie să știe că acestea nu lucrează cu puterea lui Dumnezeu şi nici în numele lui Dumnezeu, ci lucrează cu puterea diavolului. Izbăvirea de rău pe care pare că o aduc este o amăgire sau eliberarea de un rău pentru a fi dat unui rău mai mare, pentru a fi dat în mâinile diavolului.
Diavolul există şi lucrarea diavolului de asemenea. Singura apărare împotriva acestui neobosit vrăjmaș al omului şi al lui Dumnezeu este binecuvântarea şi sfințirea adusă prin rugăciunile şi slujbele Bisericii săvârșite de preoții care au harul sfințitor primit prin hirotonia săvârșită de episcop.
În casa noastră nu se pomenește numele celui rău
Poate că este momentul să spunem că nefericita rostire sau pomenire, uneori foarte frecvent, a numelui diavolului, este foarte nepotrivită şi vătămătoare, deoarece face ca respectivul personaj nedorit şi potrivnic omului să-și facă simțită prezența cu viclenia care-l caracterizează. Rostirea numelui diavolului, în forma lui populară – drac -, este un fel de invocare, chiar dacă ea devine la mulți dintre semenii noștri un fel de tic verbal, ce intervine în vorba lor, la două-trei cuvinte odată. Acest tic verbal nu este chiar așa de nevinovat cum pare unora. Ea exprimă o anumită opțiune a omului. Una este să trimiți persoanele sau chiar lucrurile din jurul tău toată ziua ,,la dracu..!” şi alta este să-i trimiți la Dumnezeu. Una este să ai în gând și în cuvântul tău numele celui rău şi alta este să ai numele lui Dumnezeu.
Este bine să ne păzim şi casa de o astfel de prezență, adică să ne impunem ca în casa noastră să nu se rostească de nimeni şi în nici un context numele celui rău. Chiar şi atunci când vreun oaspete obișnuit cu pomenirea celui rău scapă acest cuvânt îi prinde bine și lui dar şi nouă să-i spunem că în casa noastră ne păzim să nu rostim numele vrăjmașului.
Ungerea casei cu untdelemn sfințit
După ce a stropit peste tot, preotul ia un bețișor înfășurat la un capăt cu vată sau bumbac, îl înmoaie în untdelemnul sfințit şi însemnează pereții tuturor camerelor cu semnul Sfintei Cruci, zicând: „Se binecuvântează casa aceasta, prin ungerea cu acest untdelemn sfințit, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.”
De ce se unge casa cu untdelemn sfințit?
Dacă sunt doi preoți dar și în situația în care este un singur preot, cu puțină îndemânare, stropirea cu apă sfințită și ungerea cu untdelemn sfințit se pot face împreună pe fiecare perete în parte. Adică se stropește cu apă sfințită un perete, apoi se unge cu untdelemn același perete. După aceea se trece la peretele următor, ş.a.m.d.
Untdelemnul este foarte mult folosit în lucrarea sfințitoare a Bisericii. Untdelemnul este materia prin care se transmite lucrarea sfințitoare a harului Sfântului Duh. Tot prin ungerea cu untdelemn sfințit se transmite lucrarea tămăduitoare a Duhului lui Dumnezeu la slujba Sfântului Maslu. Copilul se unge şi el cu untdelemnul sfințit înainte de botez. De asemenea, la sfârșitul Sfintei Liturghii şi al altor slujbe, credincioșii sunt miruiți, însemnați pe frunte cu untdelemn sfințit. Prin ungerea cu untdelemnul sfințit, omul, casa sau oricare obiect primește pecetea, semnul, atingerea dumnezeirii, a sfințeniei lui Dumnezeu. Este un gest de împărtășire a omului de sfințenia și puterea lui Dumnezeu. Ungerea cu untdelemn sfințit este și actul prin care se arată că respectiva persoană sau respectiva casă sau lucru sunt consacrate lui Dumnezeu, sunt puse sub ocrotirea Lui dar și în slujirea lui. De aceea se și pomenește într-una din rugăciuni despre casa aceasta care-ți slujește Ție”
În Vechiul Testament, Dumnezeu însuși poruncește lui Moise folosirea untdelemnului sfințit împreună cu alte mirodenii pentru sfințirea prin ungerea cu acesta a tuturor lucrurilor destinate cultului: „Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort, masa şi toate cele de pe ea, sfeșnicul şi toate lucrurile lui, jertfelnicul tămâierii, jertfelnicul arderii de tot şi toate lucrurile lui, baia şi postamentul ei. Şi să le sfințești pe acestea şi va fi sfințenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinți.” (Ieșire 30, 23-25). Aici este vorba de mirul cu care nu aveau voie să se ungă decât lucrurile din templu şi preoții. În Noul Testament se amintește ungerea celor bolnavi cu untdelemn de către preot, în numele Domnului: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului” (Iacov 5,14).
Citirea Sfintei Evanghelii
Se citește apoi Sfânta Evanghelie de către preot, stând cu fața la răsărit, timp în care cei prezenți îngenunchează. Citirea Sfintei Evanghelii, ca de fiecare dată când se face, înseamnă prezenta Domnului nostru Iisus Hristos, prin propriile Sale cuvinte. Citirea Sfintei Evanghelii este momentul când Hristos însuși ne vorbește. De aceea, la acest moment se îngenunchează ca în fata lui Dumnezeu.
La binecuvântarea casei noi se citește un fragment din Evanghelia după Luca (cap. XIX, 1-10), unde se relatează episodul intrării Mântuitorului Hristos în casa lui Zaheu Vameșul, un păcătos. Domnul Hristos intră în casa unui păcătos, fapt care trezește cârtirea şi nemulțumirea celorlalți, care ,,murmurau că Iisus a intrat să găzduiască la un om păcătos”. Zaheu, însă, mișcat de întâlnirea cu Domnul, îi surprinde pe toți, prin hotărârea de a-şi schimba viața și prin făgăduințele pe care le face: „Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” La auzul acestor cuvinte, Mântuitorul spune în auzul tuturor: ,,Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!… Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut!”
Se citește acest fragment la binecuvântarea casei noi pentru că aici sunt consemnate cuvintele Mântuitorului care vorbesc despre mântuirea casei”, adică despre scoaterea și salvarea ei de sub influența și puterea celui rău şi așezarea sub ocrotirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Mântuire asta înseamnă: a fi izbăvit de sub stăpânirea, legătura, robia răului, indiferent sub ce formă se manifestă acesta – păcate, patimi, lucrarea nemijlocită a diavolului sau răutățile celorlalți oameni şi intrarea sub protecția şi binecuvântarea lui Dumnezeu, izvorul binelui prin excelență. Este important de consemnat și faptul că, deși înțelesul primar al casei aici este cel de familie, prin citirea acestei evanghelii în contextul sfințirii casei noi, se sugerează adevărul că și casa ca atare, locuința poate fi mântuită, în sensul de mai sus, adică și ea, ca spațiu, poate fi stăpânită de cele mai diverse forme ale răului şi, de asemenea, poate fi curățită, izbăvită de sub stăpânirea răului şi așezată sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Este de consemnat şi faptul că izbăvirea sau mântuirea casei este determinată aici de schimbarea lui Zaheu Vameșul, de pocăința lui pentru viața de până atunci şi de făgăduințele lui că va fi bun milostiv cu cei săraci şi va repara orice nedreptate a făcut cuiva înainte. Ni se spune cu claritate, prin aceasta, că înrobirea casei la rău precum şi izbăvirea ei de rău sunt datorate celui care locuiește în casă, viețuirii lui rele sau bune.
Spovedirea celor ce urmează să locuiască în casa nouă
Evanghelia aceasta este şi un îndemn concret pentru cei care se mută în casă nouă, să se spovedească la preot cât mai detaliat (este un moment în care putem face o mărturisire generală, din copilărie și până la momentul respectiv) pentru a ne curăța de toate păcatele şi greșelile şi pentru a intra în noua casă curați și cu făgăduința unei viețuiri curate, asemenea lui Zaheu.
Taina Spovedaniei este un mare dar şi o negrăită șansă de a ne înnoi, de a ne curăța de toată zgura care se așază cu timpul, datorită neatenției noastre și a greșelilor nenumărate făcute cu gândul, cu cuvântul sau cu lucrul, către noi înșine, către semenii noștri sau către Dumnezeu. Lucrul acesta este extrem de important și nu trebuie să fie trecut cu vederea. Cum o fi să ducem într-o casă cu totul nouă, binecuvântată și sfințită de Dumnezeu, tot bagajul de răutate și urâciune adunat în sufletul nostru. Ne putem debarasa de el și este un moment chiar extrem de prielnic, pentru a intra în casă noi, înnoiți și primeniți pe dinăuntru. Nu este o alegorie sau un lucru simbolic, ci este un lucru real. Ne putem curăța de tot ceea ce a fost urât, rău, necuviincios şi s-a adunat în mintea şi în sufletul nostru şi putem începe o viață nouă, mai frumoasă într-o casă nouă.
Cine se îngrijește de sfințirea casei, dar nu se îngrijește de curățirea sa lăuntrică prin Spovedanie, nu a înțeles mare lucru. Casa sfințită va fi foarte repede umplută de urâțenie, răutatea şi răul care iradiază din noi. Cei care doresc să facă sfințirea casei este de dorit să postească câteva zile înainte, să se spovedească şi să se împărtășească la Sfânta Liturghie din ziua respectivă, pentru ca în casa nouă, binecuvântată şi sfințită, curățită de orice lucrare rea, să intre şi ei curățiți de tot păcatul şi de toată răutatea și sfințiți prin Sfânta Împărtășanie. În felul acesta se pune, într-adevăr, început bun.
Ectenia întreită sau rugăciunea stăruitoare
În sfârșit, ultimul moment important al slujbei îl constituie ectenia întreită, o rugăciune de cerere stăruitoare, la care cântărețul sau credincioșii răspund de fiecare dată cu „Doamne miluiește” de trei ori. În momentul acela, preotul Îl roagă pe Dumnezeu pentru binele casei noi şi a celor ce vor locui în ea şi pentru îndepărtarea a tot răul.
Preotul se roagă lui Dumnezeu astfel: „Încă ne rugăm ca să se trimită binecuvântarea Sa asupra casei acesteia şi asupra robilor Săi (aici pomenește numele celor ce vor locui în casă) şi asupra tuturor celor ce voiesc a locui cu evlavie în ea; să le trimită pe îngerul Său cel milostiv, ca să-i păzească şi să-i ferească de toată răutatea şi să-i povățuiască spre lucrarea tuturor faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci ale lui Hristos; să-i păzească de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de sabie şi de venirea celor de alt neam asupra lor; şi să le dăruiască sănătate şi să-i întărească cu zile îndelungate şi întru toate să-i îndestuleze, să zicem toți: Doamne auzi-ne şi ne miluiește.”
În acest moment, preotul se poate ruga pentru toți cei prezenți acolo, pomenindu-le numele, ca şi pentru cei care nu sunt de fată, dar pentru care cei ai casei doresc a face rugăciune. Se obișnuiește în unele locuri să se facă şi rugăciune de pomenire a celor morți.
Binecuvântarea prinoaselor sau a bucatelor
Dacă nu a făcut-o mai înainte, tot acum preotul poate binecuvânta prinoasele așezate pe masă, rugându-se pentru înmulțirea lor în casa aceea: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, binecuvântează pâinea, vinul, untdelemnul şi toate prinoasele puse înainta Ta de robii Tăi şi le înmulțește pe ele în casa aceasta, în orașul (sau în satul) acesta, în țara aceasta şi în toată lumea Ta, că Tu ești Cel ce binecuvântezi şi sfințești toate, Hristoase Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălțăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi de viață Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
Agapa
Ca şi la punerea temeliei, şi acum se poate organiza o mică agapă, ca expresie a mulțumirii şi a bucuriei pe care o trăiesc cei care au reușit să-şi ridice casă sau să se mute în casă nouă. Este bine ca bucuria aceasta să o împartă cu cei dragi ai lor, cu prietenii şi cu vecinii.
Când se poate săvârși slujba de binecuvântare a casei noi?
Se recomandă ca slujba de binecuvântare a casei noi să se săvârșească duminica sau în zile de sărbătoare, după ce la biserică s-a săvârșit Sfânta Liturghie. Credincioșii care s-au bucurat de ajutorul lui Dumnezeu şi au ajuns la terminarea casei sau cei care şi-au cumpărat casă nouă, se cade să aducă ofrandă de mulțumire la Sfânta Liturghie, prescură şi vin pentru săvârșirea Sfintei Liturghii şi alte prinoase pentru a fi binecuvântate de preot la sfârșitul slujbei şi împărțite ca dar celorlalți credincioși.
Slujba aceasta se face nu numai la casa ridicată de noi ci şi la cea cumpărată, care urmează a fi locuită pentru prima dată sau care, deși a fost locuită, nu a fost sfințită la început din neglijență sau din alt motiv.
Crucea pe casă
Se obișnuiește în unele regiuni ale României, ca la casa nouă să se așeze pe acoperiș o cruce sau chiar două, de mărime potrivită, discretă. Este foarte potrivit şi foarte frumos ca o casă locuită de o familie creștină să poarte semnul crucii pe acoperiș. Trebuie însă avut grijă ca acesta să fie de bun gust, să se armonizeze cu mărimea şi cu forma casei şi, oricum, să fie de proporții mici. Acest obicei s-a inspirat desigur din crucea existentă pe turla bisericilor. Casa unui creștin este şi ea un loc unde se face rugăciune, se fac închinăciuni şi se încearcă o viețuire cuviincioasă.
Semnul Sfintei Cruci este foarte drag creștinului ortodox, de aceea el este foarte răspândit şi în casa acestuia. Tradiția românilor ne arată că foarte multe din obiectele de folosință ale acestora purtau semnul Crucii. Pentru creștini Crucea este semnul biruinței asupra răului şi apărătoare de tot răul. „Armă împotriva diavolului Crucea Ta ne-ai dat-o nouă… cântăm într-un tropar de la Sfântul Maslu”.