Când uităm binefacerile lui Dumnezeu, când uităm că Dumnezeu este de față, când uităm prezența lui Dumnezeu, cădem în așa numita „acedie„. Acedia este moleșeala sufletului și a minții. Marele Vasile și alți Sfinți Părinți numesc acedia caracatița sufletului. Când s-a lâncezit omul și când zace în acedie, în moleșeală, atunci vin toate patimile și răutățile în sufletul lui.
Așa o numește și pe imaginație. Aristotel numea simțire de obște în filosofia lui. Pentru că imaginația nu prinde numai un păcat și nu dă război sufletului numai cu unul. Ai citit Paza celor cinci simțiri scrisă de Sfântul Nicodim Aghioritul?
Ai văzut ce spune acolo? Ne arată cum să mergem pe drumul acesta. Din cauză că mintea a căzut în răceală, datorită uitării, după ce-am uitat noi frica lui Dumnezeu, începe omul să-și permită orice. Și prima dată, când omul a uitat de frica lui Dumnezeu, începe să-i aducă diavolul tot felul de gânduri prin imaginație.
Imaginația, după Sfântul Vasile cel Mare, este pod al diavolilor, prin care intră în sufletul omului. De aceea trebuie o mare atenție la rugăciune să nu ne închipuim nimic, căci prima vamă pe care o întâlnește mintea înspre inimă este imaginația. Nici o faptă rea, nici un diavol, nici o patimă nu trece de Ia minte la simțire decât prin imaginație. Că nu poți să faci păcatul până nu ți-l închipui. N-ai văzut când te lupți cu mintea? Ori apare chipul aceluia care te-a supărat și asupra căruia ai fost pornit. Parcă ți-l aduce aminte și parcă te-ai răzbuna. „Ei, dacă ar fi aici! Ce i-aș drege, ce i-aș face!” Și aceia sunt diavoli. Dar prin imaginație îți dau război. „Măi, dar mi-a zis, și-am să-i zic!”
Diavolii iau fața aceluia care te-a supărat și o aduc în suflet prin imaginație și ți-o arată: „Uite, acesta ți-a zis și acesta te urăște!” Apoi vin și minciunile minții, cu presupuneri că acela te urăște, și acela zice așa și acela, cutare.
Un duhovnic mare spunea: „Nu le crede, părinte, că-s minciunile minții și ai să vezi mai târziu că niciuna din câte ți-a spus mintea nu-i adevărată”. Astea-s minciunile minții, pe care le bagă diavolii în suflet în vremea ispitei, prin imaginație, să-l dărâme. Sunt prepusuri, păreri greșite. Prepusuri că cutare îți zice, că cutare are ciudă și cutare altceva. Și niciuna nu-i așa.
Demonii, când văd că tulbură pe om bănuielile acelea, bat război și cu acestea. Că zice în Psaltire: Mulți sunt acei care bat război cu noi de la înălțime. Și Sfântul Apostol Pavel zice: Lupta noastră nu-i împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva duhurilor răutății, domnii puterii văzduhului, a duhurilor răutății răspândite în aer. Iată, cu căpeteniile văzduhului se luptă biata minte!
Ce se întâmplă? Un păcat întâi l-ai gândit. Dacă s-a învoit mintea la gândire, trece la cugetare. Trece la alegere. Imediat îl bagă diavolul în imaginație. Ți-aduce aminte… După ce te-a băgat în invaginație, ți-a băgat idolul și te-a lovit în minte. Gata! Auzi ce spune: Când vei vedea urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt, cel ce aude să înțeleagă!
Sfântul Maxim spune: Urâciunea pustiirii în locul cel sfânt este păcatul închipuit în imaginație.
Că locul cel sfânt este inima, pentru că noi suntem Biserica Dumnezeului Celui viu, și Duhul lui Dumnezeu locuiește în inima noastră. Diavolul, dacă a reușit să bage idolul prin imaginație în minte, de aici îl bagă în inimă!
Cleopa Ilie; Ne vorbește părintele Cleopa vol. 1