Ne povestea avva Ilie, păscătorul, zicând:
„Trăiam odinioară în părțile Iordanului, într-o peșteră, ca să nu am nici o părtășie cu avva Macarie, episcopul Ierusalimului. Într-una din zile, cam pe la ceasul al doisprezecelea, pe o arșiță grozavă, a bătut cineva la peștera mea. Când am ieșit afară, am văzut o femeie și i-am spus:
— Ce faci aici?
— Duc și eu, avva, aceeași viață ca și tine. Locuiesc nu departe de aici, la o depărtare de o milă, într-o mică peșteră — și mi-a arătat locul, înspre miazăzi. Străbătând acest pustiu, am însetat din pricina arșiței, așa că am venit să te rog să-mi dai puțină apă.
Am adus ulciorul și i l-am dat. A luat ulciorul, a băut și a plecat. Dar, după ce a plecat, diavolul a început să mă chinuie și să mă ispitească cu felurite gânduri. Fiind biruit și nemaiputând suporta focul, mi-am luat toiagul și am ieșit din peșteră. Era atât de cald, încât ardeau și pietrele. Iar eu am pornit spre ea ca să-mi potolesc pofta.
După ce am făcut cam o milă de drum, ars de poftă până în măduva oaselor, am căzut în extaz. Am văzut pământul deschis și pe mine cufundat în adâncimea lui. Și am văzut trupuri moarte zăcând acolo, putrede și îmbucătățite, pline de un miros fără seamăn. Acolo era un bărbat îmbrăcat în haină sfântă. Mi-a arătat trupurile descompuse și mi-a zis:
— Iată, acesta-i trupul unei femei și acesta-i trupul unui bărbat. Potolește-ți pofta cum vrei și cât vrei. Dar ia aminte de câte nevoințe vei fi lipsit pentru o astfel de plăcere. Vezi pentru ce fel de plăceri vreți să fiți lipsiți de împărăția cerurilor? Cât de nenorocită e viața omenească! Pentru plăceri de o clipă, vrei să pierzi toată osteneala ta!
Eu, înăbușit de mirosul greu și urât, am căzut la pământ, iar cel ce mi s-a arătat a venit lângă mine, m-a ridicat de jos și astfel a încetat chinul. Apoi am plecat la chilia mea, mulțumind lui Dumnezeu”.
din cartea: Biruință asupra desfrânării