Putem merge la biserică totdeauna, dar asta să ne fie nu spre laudă, ci spre osândă; putem merge la biserică zi de zi fără a primi din asta niciun folos duhovnicesc. Și atunci, ce trebuie să facem pentru a nu păți una ca aceasta? Tot ce privește această problemă se poate rezuma prin următoarele reguli în biserică.
La primul sunet al clopotului trebuie să lăsăm deoparte orice treabă și să ne pregătim sufletul pentru rugăciunea bisericească spunând rugăciunea Împărate Ceresc, sau Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, sau Tatăl nostru, sau altă rugăciune.
Apropiindu-ne de biserică, trebuie să lăsăm în pragul ei toate grijile lumești de orice fel, ca să intrăm cu gând netulburat.
Intrând în biserică, trebuie să lăsăm deoparte orice treabă și să ne pregătim sufletul pentru rugăciunea bisericească spunând rugăciunea ”Împărate Ceresc”, sau ”Tatăl nostru”, sau altă rugăciune.
Intrând în biserică, trebuie să ne îmbrăcăm în cucernicie ca într-o haină, amintindu-ne la Cine venim și cu Cine avem de gând să stăm de vorbă prin rugăciune.
În biserică, odată ce ne-am găsit un loc, nu trebuie să-l schimbăm fără să fie neapărată nevoie, ci trebuie ca, adunându-ne gândurile, să stăm cu mintea înaintea feței Domnului, Care e pretutindeni, aducându-I închinare cu trupul și cu duhul în inimă înfrântă și smerită; după aceea, trebuie să urmărim cu gând neîmprăștiat tot ce se lucrează de către sfințiții slujitori, tot ce se cântă și se citește în biserică, și asta până la sfârșitul slujbei.
Făcând astfel, nu ne vom dori ca slujba să se termine mai repede, fiindcă atunci, trecând de la o simțire și cugetare plină de duhul rugăciunii la alta de același fel, vom semăna cu cei ce într-o grădină bineînmiresmată trec de la un strat de flori la altul.
Ca urmare, căldura duhovnicească, rodul rugăciunii făcute cu luare-aminte, va umple inima noastră de o dulceață nepovestită, care nu ne va lăsa să băgăm de seamă osteneala trupească a statului în picioare și va face să ni se pară scurtă oricare slujbă, cât ar fi ea de lungă.
Iar cel ce nu va lua aminte la cele ce se săvârșesc în biserică și visează la deșertăciuni ori la lucruri lumești, va cheltui în zadar vremea rugăciunii, pe sine însuși se va arunca în neorânduială și de rodul rugăciunii – care, să zicem așa, îi pică singur în gură – se lipsește de bunăvoie.
Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sfântul Teofan Zăvorâtul