Relația copiilor cu părinții și influența acestora din urmă

Viața părinților influențează formarea și educarea copiilor, spunea părintele Porfirie Kavsokalivitul. Dacă părinții trăiesc având un duh de pace, fără certuri, acesta se reflectă asupra copiilor și le dă sănătate duhovnicească. Acesta spunea: „Ceea ce mântuiește și face copiii buni este viața părinților în casă. Părinții trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Trebuie să devină sfinți lângă copii prin blândețea lor, prin răbdarea lor, prin dragostea lor. Să pună în fiecare zi început bun, dispoziție bună, entuziasm și iubire pentru copii. Iar bucuria de care se vor umple, sfințenia care-i va vizita, va face ca harul să vină asupra copiilor”.

Viața rea a părinților, spunea, îi face pe copii, prin îndemnul diavolului, să se abată de la calea dreaptă și astfel să-i chinuiască pe părinții lor. Rezolvarea tuturor problemelor copiilor este sfințenia părinților. Părintele Porfirie afirma: „Pentru reaua purtare a copiilor de vină sunt în general părinții. Nu-i salvează nici sfaturile, nici disciplina, nici asprimea. Dacă părinții nu se sfințesc, fac mari greșeli și transmit răul care există în ei. Dacă părinții nu trăiesc viață sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuiește pe aceștia prin purtările copiilor lor”.

Părinții trebuie să fie de un cuget, în armonie, buni conlucrători în educarea corectă a copiilor lor întru învățătura și certarea Domnului. Nu trebuie să existe neînțelegeri și lucruri mărunte care otrăvesc educația întru Hristos. În numele sloganului „să nu constrângem copiii” de multe ori un părinte dărâmă tot ceea ce a construit celălalt.

„Iubirea, armonia, buna înțelegere dintre părinți — spune Sfântul Porfirie — este tot ceea ce trebuie pentru copii. Oferă multă siguranță și încredințare. Purtările copiilor au legătură directă cu starea părinților. Atunci când copiii sunt răniți de comportarea rea dintre părinții lor, își pierd puterea și dispoziția de a înainta spre sporire. Se zidesc rău și edificiul sufletului lor este dintr-o clipă în alta în primejdie de a se dărâma”.

Copiii și tinerii sunt dezgustați de ipocrizia și nepotrivirea dintre lucrare și cuvânt pe care o arată deseori părinții lor. De asemenea ei caută un creștinism autentic, trăit de părinții lor, și nu starea căldicică de credință și viață întru Hristos. Atunci când părinții nu se dăruiesc în întregime lui Hristos, copiii simt asta și nu vor să se integreze într-un asemenea creștinism de suprafață, care în esență nu schimbă nimic în viața lor.

„Dogma” ticăloasă care susține că „noi suntem mireni, nu suntem monahi, așa că Hristos cere mai puțin de la noi pentru mântuirea noastră„, este complet greșită și „este cea care a întors lumea cu susu-n jos”, după Sfântul Ioan Gură de Aur. Poruncile lui Hristos sunt aceleași și sunt valabile atât pentru monahi, cât și pentru mireni. Cel ce nu le păzește face nelucrător harul dumnezeiesc de la botez și în esență nu trăiește nimic din Hristos și din Împărăția Lui. Păzește niște norme exterioare ca un prefăcut, dar provoacă respingerea celorlalți, și desigur, a copiilor lui.

În casa unde nu este trăit creștinismul autentic, ci o imitație a lui, nu există pace, bucurie, armonie, blândețe, dragoste. Lipsește Sfântul Duh.

Părinții se contrazic deseori, se acuză reciproc, nu se suportă unul pe altul, trăiesc în neliniște, nefericire și mizerie, fără respect și iubire reciprocă dezinteresată între ei. Acest lucru are consecințe foarte neplăcute pentru copii. Acționează în chip traumatic și distrugător în formarea caracterului și comportamentului lor.

Comportamentul oamenilor pe durata vieții lor, spunea părintele Porfirie, este influențat foarte mult de trăirile pe care le-au avut în familie în anii copilăriei.

Influența stării familiei asupra stării duhovnicești a copiilor este uriașă. Sfântul Porfirie Kavsokalivitul spunea că sfințenia părinților se transferă la copii. Rugăciunea și îmbrățișarea tainică a copiilor de către părinți prin iubire îi face pe copii sănătoși duhovnicește. Spunea: „În familie se află o mare parte a responsabilității pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca copiii să scape de diferite probleme interioare, nu sunt suficiente sfaturile, constrângerile, rațiunea și amenințările. E posibil ca acestea să facă și mai rău. Îndreptarea se face prin sfințenia părinților. Deveniți sfinți și nu veți avea nicio problemă cu copiii voștri. Sfințenia părinților îi scapă pe copii de probleme. Copiii îi vor aproape pe oamenii sfinți, care au multă dragoste, care nu-i înspăimântă și nici nu se limitează la învățătură, ci le vor da pildă de sfințenie și rugăciune. Părinții să se roage în tăcere la Hristos cu mâinile ridicate și să-și îmbrățișeze copiii tainic„.

Când părinții au liniște înlăuntrul lor și între ei, când în ei sălășluiește pacea care este Hristos, atunci vor da educație bună copiilor lor.

Însă dacă sunt tulburați îi vor tulbura și pe copiii lor. Când vor vrea să-i îndrepteze, n-o vor face într-un mod corect și-i vor răni.

Măsurile pedagogice, după părerea Părintelui, nu sunt de respins, dar trebuie aplicate cu multă compătimire și iubire. Mustrarea trebuie să fie după măsura neascultării. Mustrarea exagerată îi rănește pe copii. Îi sfătuia în felul următor pe părinți: „Atunci când copiii fac năzbâtii, să luați unele măsuri pedagogice, dar să nu-i constrângeți. Mai ales să vă rugați. De multe ori părinții, și îndeosebi mamele, îi rănesc pe copii pentru năzbâtiile pe care le fac și îi mustră exagerat. Atunci asta îi rănește. Chiar dacă nu-l mustri pe față și îl mustri înlăuntrul tău și te mânii sau îl privești cu cruzime, copilul înțelege. Va crede că mama lui nu-l iubește. O va întreba: «Mă iubești, mamă?». «Da, fiule». Dar asta nu-I convinge. A fost deja rănit. Mama îl iubește, după aceea îl va mângâia, dar el își va trage capul. Nu va primi mângâierea, va crede că-i doar o prefăcătorie, fiindcă a fost rănit„.

Omul, după înțeleptul Părinte, transmite starea lui duhovnicească bună sau rea mediului său. Mama transmite copilului stresul ei. Iubirea firească uneori vatămă; doar iubirea întru Hristos va fi de folos. Pe aceasta trebuie s-o cultive mereu omul. Iată ce învață înțeleptul Părinte: „De multe ori prin neliniștea și temerile noastre și prin starea noastră sufletească urâtă, fără să vrem și fără să ne dăm seama, facem rău celuilalt, chiar dacă îl iubim foarte mult, precum, de pildă, mama pe copilul ei. Mama îi transmite copilului toată neliniștea pe care o simte pentru viața lui, pentru sănătatea lui, pentru sporirea lui, chiar dacă nu-i spune lui nimic, chiar dacă nu arată ceea ce simte înlăuntrul ei. Această iubire, adică iubirea firească, poate uneori să vatăme. Nu se întâmplă însă la fel cu iubirea lui Hristos, care este însoțită de rugăciune și sfințenia vieții. Această iubire îl face pe om sfânt, îl liniștește, fiindcă Dumnezeu este iubire”.

Ocrotirea exagerată, spunea Părintele Porfirie, este o greșeală obișnuită în educație. Omul rămâne imatur atunci când este ocrotit exagerat de părinții săi. Iată ce zice: „Un alt lucru care-i vatămă pe copii este ocrotirea exagerată, adică grija peste măsură, neliniștea și stresul exagerat al părinților în legătură cu copiii lor. Mamele care stau încontinuu pe capul copiilor lor și îi constrâng, adică îi ocrotesc exagerat, eșuează în lucrarea lor. Trebuie să-l lași pe copil să se intereseze singur de sporirea lui. Atunci vei izbuti. Când stai încontinuu pe capul copiilor tăi, aceștia vor fi influențați. Vor dobândi trândăvie, fragilitate și de obicei vor eșua în viață. Acest fel de ocrotire exagerată îi face imaturi pe copii„.

din cartea: Educația copiilor după Sfântul Porfirie Kavsokalivitul