Porunca a 5-a este „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești mulți ani pe pământ”
Cum greșesc cei ce încalcă porunca a 5-a? Față de această poruncă greșesc acei copii care nu-și cinstesc părinții cu aceste patru îndatoriri: cinstire, iubire, ascultare și recunoștință. După cum și ei trebuie să capete de la părinți aceste șase: bună creștere, bună sfătuire prin cuvânt, pildă bună de viață prin fapte, să-i ferească de rele întovărășiri, să-i dea pentru învățătură de carte și meșteșug la dascăli și meșteșugari pricepuți și să le pedepsească abaterile ca să-i cumințească. Greșesc câți nu cinstesc pe părinții lor duhovnicești, arhierei, preoți, învățători și pe câți au ajuns stareți ai lor, luând chipul îngeresc. Greșesc slujitorii care nu-și cinstesc superiorii, precum și supușii care nu-și cinstesc pe mai marii și cârmuitorii lor. Și într-un cuvânt toți câți, după ce au primit faceri de bine, nu-și cinstesc pe binefăcătorii lor.
Față de această poruncă greșește încă cineva dacă și-a căsătorit copiii fără voia lor, sau i-a făcut călugări cu de-a sila, sau i-a pus în vreo altă stare fără ca ei să dorească. Sau dacă nu i-a trimis la biserică, sau nu i-a îngrijit ca ei să deprindă bune purtări, sau nu i-a pedepsit când au greșit, sau nu i-a învățat carte sau vreun meșteșug. Deopotrivă și copiii, dacă nu și-au ajutat părinții în nevoile lor, sau nu i-au căutat la boala lor, sau nu-i mai suferă când îmbătrânesc și fac lucruri nepotrivite. Pe lângă acestea greșește și bărbatul care n-a purtat de grijă soției sale, sufletește și trupește, sau a ocărât-o peste măsură, sau a pedepsit-o pe nedrept. La fel și femeia, dacă n-a ascultat de bărbatul ei. Față de această poruncă greșesc încă și toți stăpânitorii și dregătorii, dacă nu poartă de grijă slujitorilor și supușilor lor, sufletește și trupește.
Ce înseamnă a cinsti pe părinți? A cinsti pe părinți înseamnă:
1) A-i iubi, adică a le dori și face tot binele cu putință. Iubirea față de părinți este și o poruncă a firii; de aceea o și găsim la toate popoarele, chiar și la toate viețuitoarele, oricât de sălbatice ar fi ele.
2) A asculta de ei. „Copii, ascultați pe părinții voștri în Domnul, că aceasta este cu dreptate” (Efes. 6,1). „Fiule, păzește povața tatălui tău și nu lepăda îndemnul maicii tale” (Pilde 6, 20).
3) A nu-i supăra cu ceva și a ne purta față de ei cu toată cuviința, vorbind despre ei și cu ei numai de bine. „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morții, că a grăit de rău pe tatăl său și pe mama sa și sângele său este asupra sa” (Lev. 20, 9).
4) A-i ajuta la nevoie, mângâindu-i în necazuri, și înseninându-le bătrânețile. „Fiule, sprijinește pe tatăl tău la bătrânețe și nu-l mâhni în viața lui” (Int. Sir. 3, 12).
Pilda în privința aceasta este Însuși Mântuitorul Hristos, când, răstignit pe Cruce, a încredințat pe sfânta Sa Maică ucenicului Său prea iubit, Ioan, ca să aibă grijă de ea (Ioan 19, 26-27).
5) A ne ruga lui Dumnezeu pentru ajutorarea lor, când sunt în viață, iar după moarte, pentru odihna sufletelor lor, împlinindu-le voința cea din urmă și păstrându-le frumoasă amintire.
De ce la porunca despre cinstirea părinților Dumnezeu adaugă, ca ceva deosebit, făgăduința fericirii și a vieții îndelungate? Dumnezeu adaugă făgăduința aceasta pentru a îndemna și mai mult la împlinirea poruncii, căci pe ea se întemeiază buna rânduială în familie și în orice fel de viață obștească.
Pe cine mai trebuie să cinstească copiii asemenea părinților lor? Copiii au datoria să cinstească, asemenea părinților lor, pe toți oamenii care într-un fel oarecare poartă grija de binele și fericirea lor. Așa sunt: preoții, care se îngrijesc de mântuirea lor sufletească, învățătorii, care le luminează și îmbogățesc mintea cu învățături folositoare pentru viață, nașii de Botez etc.
Dar părinții au datorii față de copii? În cele zece porunci nu găsim o poruncă deosebită cu privire la datoriile părinților față de copii. Dar nici nu-i nevoie, fiindcă acestea sunt ceva foarte firesc. Dacă și animalele își fac datoria de a hrăni și crește puii lor; cu atât mai mult trebuie să facă aceasta omul, care este făptură cea mai aleasă a lui Dumnezeu, înzestrata cu judecată.
După cum dragostea copiilor față de părinți este o poruncă, la fel și dragostea părinților față de copii este tot o poruncă a legii firești. Din ea răsar simțămintele cele mai alese, pe care învățătura creștină caută să le îndrepte spre slava lui Dumnezeu și fericirea credincioșilor Săi.
După învățătura Bisericii, copiii sunt un dar dumnezeiesc de mare preț; de aceea grija părinților pentru ei înseamnă o mare răspundere.
Care sunt datoriile părinților față de copii? Aceste datorii sunt, pe scurt, următoarele:
1) Să-i iubească, să se îngrijească de buna lor stare trupească, de hrana, îmbrăcămintea și sănătatea lor, căci: „Dacă cineva nu poartă grijă de ai săi și mai ales de casnicii săi s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios” (I Tim. 5, 8).
2) Să le dea un mijloc de a câștiga în chip cinstit cele trebuincioase traiului.
3) Să le dea o creștere bună, pentru a-i face cetățeni vrednici ai patriei pământești şi ai patriei cereşti.
Temelia bunei creșteri a copiilor o pun părinții prin sfaturile și pilda vieții lor, lăudând, mustrând și la nevoie chiar şi pedepsind, căci: „Care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepsește?” (Evr.12, 7). Îndeosebi, credincioșii trebuie să se îngrijească de buna creștere a copiilor și în cele religioase și morale, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” (Efes. 6, 4). Învățătura și pilda bună a părinților se întipăresc adânc în inima copiilor și-i deprind la viața cinstită.